Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 26 oct 2011 - Anul XVI, nr. 253 (4851)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9754 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6739 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Presa internaţională consideră drept "istoric" discursul susţinut în Parlament de Regele Mihai

Presa internaţională apreciază ca "istoric", evidenţiind o "dezbinare istorică" sau îndemnând la "mai multă democraţie", discursul pe care Regele Mihai l-a susţinut ieri în Parlament, notând absenţa preşedintelui Traian Băsescu şi a premierului Emil Boc.

Într-un "discurs istoric", fostul suveran a îndemnat clasa politică din România să acţioneze pentru ca ţara să îşi regăsească "demnitatea şi respectul" pe scena internaţională şi a lăudat progresele realizate după prăbuşirea regimului comunist în 1989, citând între acestea "democraţia, libertăţile şi un început de prosperitate", notează AFP.

Dar ultimul şef de stat care a supravieţuit celui de al Doilea Război Mondial a denunţat "dispreţul faţă de etică şi de rolul primordial al instituţiilor statului, dar şi personalizarea puterii", critici disimulate adresate preşedintelui Băsescu, acuzat de "autoritarism" de către adversarii săi politici, comentează agenţia franceză.

"Era un moment constructiv şi util", a declarat, citat de AFP, fostul preşedinte Ion Iliescu, care l-a împiedicat în anii '90 pe Mihai să revină în ţară şi al cărui partid social-democrat a propus ca fostul rege să fie declarat "persona non grata". El a adăugat că s-a "reconciliat" cu fostul suveran în 2001, lucru care i-a permis să se instaleze definitiv la Bucureşti. În schimb, preşedintele Băsescu, care nu îşi ascunde ostilitatea faţă de fostul rege, notează agenţia, şi premierul Emil Boc au lipsit din Parlament, preferând să asiste la ceremoniile de "Ziua Armatei", precizează AFP.

Discursul fostului rege al României evidenţiază o "dezbinare istorică", apreciază REUTERS, care-l citează pe Băsescu afirmând că Mihai I a fost "sclavul Rusiei" şi notează absenţa sa la şedinţa Parlamentului, la care au luat parte, totuşi, numeroşi deputaţi din PDL. La începutul anilor '90, fostul suveran a lansat mai multe apeluri la restaurarea monarhiei, acesta având în continuare numeroşi susţinători. Câteva mii de persoane i-au urat la mulţi ani pe site-ul familiei regale, iar unii au participat la un miting în faţa Parlamentului, adaugă agenţia.

În pofida celor 90 de ani ai săi, Mihai I "încă mai face clasa politică să tremure", comentează Le Monde. Unii parlamentari şi-au exprimat îngrijoarea cu privire la un zvon, care nu a fost dezminţit de casa regală notează ziarul francez, potrivit căruia fostul rege ar fi putut profita de prezenţa sa în Parlament pentru a cere restaurarea monarhiei în România. În pofida opiniei unor analişti, potrivit cărora mişcarea monarhistă a rămas "fără suflu", Mihai I continuă să inspire încredere în aceasta, iar discursul său "anunţă o mică furtună pe eşicherul politic al ţării", adaugă Le Monde.

Aleşii prezenţi în sala gigantică a Parlamentului s-au ridicat pentru a aplauda discursul fostului suveran, în timp ce Guvernul a fost reprezentat doar de ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu, mai notează Le Monde în suplimentul "Geo&Politique".

Fostul rege Mihai I de România "îndeamnă la mai multă democraţie" în ţară, în discursul susţinut în Parlament la împlinirea a 90 de ani, comentează ASSOCIATED PRESS.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Presa internaţională consideră drept "istoric" discursul susţinut în Parlament de Regele Mihai.
 Vizualizări articol: 357 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Presa internaţională consideră drept "istoric" discursul susţinut în Parlament de Regele Mihai0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei