Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 29 mai 2009 - Anul XIV, nr. 123 (4109)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9757 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6253 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Sârbu: Seceta nu va fi urmată de o criză a grâului sau alimentară

Seceta nu va fi urmată de o criză alimentară sau de o criză a grâului în acest an, în condiţiile în care pe piaţă există o abundenţă de produse, a declarat, ieri, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu.

"Evaluarea preţului grâului se face după preţul de la bursele mondiale (în jur de 0,5 lei pe kilogram în prezent - n.r.). El nu se va duce mai mult. Abundenţa de produse care există pe piaţă la ora actuală (...) nu va determina o criză a grâului în acest an, chiar dacă noi vom fi confruntaţi cu probleme", a declarat Sârbu într-o conferinţă de presă.

Totodată, ministrul a arătat că nu va fi cazul declanşării unei crize alimentare.

"Toate prognozele pe care le avem noi până acum nu arată că va fi o criză alimentară. În lume se moare de foame, asta o ştim, dar România are un potenţial agricol care să ajungă pentru 80 de milioane de locuitori", a spus Sârbu.

Ministrul a adăugat că eventuala declarare a stării de calamitate se poate face de Guvern doar în urma primirii de rapoarte din teritoriu.

"Declararea stării de calamitate nu depinde de noi. Rapoartele vin din teritoriu. Vom declara starea de calamitate doar în momentul în care vom fi sesizaţi. După ce se parcurg etapele locale, se constituie o comisie mixtă care verifică. Ei vor constata dacă e calamitate sau nu şi apoi trimit raportul la noi. Se centralizează situaţiile după care se face o hotărâre de guvern", a precizat Sârbu.

Sârbu a adăugat că toate situaţiile prezentate cu zonele afectate de secetă se bazează pe informaţiile primite de Ministerul Agriculturii, nu pe rapoarte oficiale din teritoriu.

"Nu avem vreun raport al acestor comisii mixte formate din specialişti de la noi, de la ANSVSA, de la prefectură care să ne spună (despre suprafeţele afectate de secetă - n.r.). Noi avem o situaţie, dar care rămâne deocamdată doar la nivelul tehnicienilor din minister", a adăugat Sârbu.

 

Suprafaţa de irigare, extinsă

Referitor la extinderea suprafeţei care poate fi irigată în acest an, de la 550.00 de hectare, la 750.000 de hectare, Sârbu a explicat că Ministerul Agriculturii doar pune la dispoziţie infrastructura de irigaţii, iar agricultorii trebuie să solicite irigarea terenurilor dacă sunt interesaţi de acest lucru.

Până în prezent au fost irigate 82.000 de hectare.

"Ce am făcut noi e să extindem suprafaţa de irigare. Nu depinde de noi dacă oamenii ori nu au nevoie, ori nu vor, ori nu pot. Ministerul vine să sprijine. Le punem la dispoziţie. Unii nu-şi permit agricultură, fac în general cei care-şi permit. Ştim şi noi că agricultura nu se face uşor", a spus Sârbu.

Totodată, el a amintit la nivel de Guvern s-a luat, miercuri, hotărârea înfiinţării unei comisiii mixte formată din reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Ministerului Economiei şi al Finanţelor pentru a găsi o soluţie pentru reducerea preţului la energia utilizată la irigaţii.

"Vor trebui ca în zilele următorare, astăzi, mâine, să găseasscă o soluţie similară cu ceea ce s-a întâmplat la gazul metan, ca preţul la energia electrică pentru sistemul de irigaţii să fie diminuat. Se practică şi în alte ţări din punctul ăsta de vedere nu cred că există restricţii legate de vreo directivă a Uniunii Europene, în special în această perioadă în care traversăm două crize (una economică şi cealaltă legată de secetă, n.r.)", a apreciat Sârbu.

Ministrul a spus că, pe termen lung, va trebui regândit întregul sistem de irigaţii.

"Acest lucru trebuie să înceapă odată. Când apare seceta începem să ne agităm, când nu mai este, uităm. (Seceta - n.r.) un fenomen integrat. E mult mai complex decât ceea ce ştim la prima vedere. Nu este apă, crapă terenul. Parcă e prima dată când crapă terenul", a menţionat Sârbu.

Preşedintele Train Băsescu a atenţionat, marţi, grupurile parlamentare PDL că peste situaţia de criză economică se va suprapune seceta, exprimându-şi nemulţumirea că politicienii sunt puţin interesaţi de acest subiect şi spunând că aceştia aşteaptă să vadă "pământ crăpat la televizor".

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sârbu: Seceta nu va fi urmată de o criză a grâului sau alimentară.
 Vizualizări articol: 460 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sârbu: Seceta nu va fi urmată de o criză a grâului sau alimentară0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei