Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 4 ian 2010 - Anul XV, nr. 1 (4292)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Burj Dubai, cea mai înaltă clădire din lume, inaugurată oficial astăzi

Burj Dubai, cea mai înaltă clădire din lume, va fi inaugurată oficial astăzi, turnul măsurând peste 800 de metri şi depăşind turnul din Taipei, de 508 metri, informează AFP.
Astfel, autorităţile din Dubai vor inaugura cel mai înalt zgârie-nori din lume, impunând noi limite în materie de design şi construcţii. Noua clădire este realizată pe o structură din oţel şi sticlă, iar compania sa dezvoltatoare, Emaar, a refuzat să precizeze înălţimea exactă. Cu toate acestea, Emaar a precizat că turnul depăşeşte 800 de metri înălţime, surclasând astfel turnul Taipei 101 din Taiwan (508 metri).
Bill Baker, inginer civil şi partener al firmei Skidmore, Owings and Merrill (SOM) din Chicago, care a proiectat turnul, a precizat că Burj Dubai stabileşte noi standarde în construcţii. "Am crezut că va fi o clădire puţin mai înaltă decât turnul Taipei 101. Emaar ne-a cerut însă să o facem şi mai înaltă (...)", a spus el.
"Am fost capabili să «acordăm» clădirea ca pe un instrument muzical. Pe măsură ce am avansat cu construcţia, am constat că putem ajunge la înălţimi mai mari decât am fi crezut", a adăugat Baker. "Am avut de învăţat de pe urma construcţiei Burj Dubai. Cred că am putea construi cu uşurinţă o clădire cu înălţimea de 1.000 de metri", a mai precizat el.
Turnul are 160 de etaje, a inclus 330.000 de metri cubi de beton şi 31.400 tone de oţel, fiind vizibil de la 95 de kilometri distanţă. Burj Dubai este dotat cu 57 de lifturi care asigură transportul la cele 1.044 de apartamente din interiorul clădirii şi la cele 49 de etaje dedicate birourilor, precum şi la un hotel construit sub marca Giorgio Armani.
Designul în formă de "Y" al clădirii, realizat de arhitectul Adrian Smith, a fost utilizat pentru a susţine structura turnului, care se îngustează pe măsură ce avansează în înălţime. În partea superioară, clădirea se transformă într-o structură din oţel finalizată cu o spirală imensă. În cadrul ultimelor etape ale construcţiei turnului, cimentul utilizat în cadrul clădirii a adus şi prelucrat la o înălţime de 605 metri, un record mondial în materie.
Valoarea construcţiei, care a început în 2004, este estimată la peste un miliard de dolari. Companiile care au realizat Burj Dubai sunt Samsung Engineering & Construction (Coreea de Sud), grupul BESIX (Belgia) şi Arabtec (Emirate Arabe Unite).
Burj Dubai este piesa centrală a unui nou district comercial în valoare de 20 de miliarde de dolari, Downtown Burj Dubai, care mai include 30.000 de apartamente şi centrul comercial Dubai Mall, unde există spaţii pentru 1.200 de magazine. Compania care s-a ocupat de construcţia Burj Dubai consideră însă că vor trece cel puţin 10 ani până ce recordul stabilit de acest turn va fi doborât.
Unii consideră că Burj Dubai va fi ultimul proiect gigant care a adus faimă Dubaiului, alături de insula artificială Palm Jumeirah, cu lungimea de trei kilometri.
Autorităţile din Dubai au mai anunţat, în toamna lui 2008, realizarea unui proiect ambiţios, "Nakheel Harbour and Tower", care urma să includă un turn cu înălţimea de 1.000 de metri. Realizarea acestui proiect a fost însă amânată. La fel s-a întâmplat şi în cazul proiectului "Jumeirah Gardens" de construcţie a unui oraş nou, în valoare de 90 de miliarde de dolari.
Singurul proiect finalizat până în prezent, Palm Jumeirah, include mii de apartamente, vile şi hoteluri de lux, inclusiv "Atlantis - The Palm". De la inaugurarea sa, în noiembrie 2008, Palm Jumeirah reprezintă o atracţie pentru turişti, la fel ca şi celebrul Burj Al-Arab, singurul hotel de şapte stele din lume.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Burj Dubai, cea mai înaltă clădire din lume, inaugurată oficial astăzi.
 Vizualizări articol: 392 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Burj Dubai, cea mai înaltă clădire din lume, inaugurată oficial astăzi0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei