Ultraj

24 de ore de arest și control judiciar pentru individul care a amenințat și înjurat un polițist

Un tânăr în vârstă de 26 de ani, din comuna Pătrăuți, a fost reținut în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava pentru 24 de ore, după care s-a întors acasă, sub „control judiciar”, după ce a fost pus sub acuzare pentru infracțiunea de „ultraj”. Este vorba de cazul polițistului rutier care ar fi fost înjurat și amenințat în timp ce se afla la masă, împreună cu soția sa, la etajul Iulius Mall Suceava, caz despre care Monitorul de Suceava a relatat încă din ediția de sâmbătă. Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava s-a sesizat cu privire la infracțiunea de „ultraj”, în condițiile în care polițistul a fost amenințat în legătură cu instrumentarea unui dosar penal.
Incidentul s-a petrecut joia trecută. Din anchetă rezultă că Marinel Iriciuc (fost Burduja), în vârstă de 26 de ani, din Pătrăuți, se afla în complexul comercial alături de fratele său, Adi Burduja, care a fost implicat într-un accident rutier pe data de 21 noiembrie 2015. După acel accident, Adi Burduja s-a ales cu dosar penal pentru „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului”, după ce mașina pe care o conducea a lovit o bicicletă pe care se aflau doi copii. Dacă Adi Burduja a fost mai rezervat, Marinel Iriciuc s-a apropiat amenințător de polițistul aflat în timpul liber și i-a cerut să termine cât mai repede ancheta în cazul fratelui său. Când agentul de poliție i-a răspuns că dosarul este în lucru și va fi finalizat conform procedurilor, Marinel Iriciuc ar fi început să-l amenințe și să-l înjure pe polițistul aflat în timpul liber. Din informațiile pe care le avem, în afara declaraților polițistului și ale soției sale, anchetatorii au ca probatoriu și imagini video concludente.
Inculpatul pentru ultraj a fost ridicat pentru audieri vineri după-amiază. Câteva ore mai târziu procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a emis pe numele său ordonanța de reținere pentru 24 de ore. A doua zi, sâmbătă seară, acesta a fost lăsat să plece acasă, însă i s-a impus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile. Suspectul are impuse mai multe interdicții și restricții, iar dacă nu va respecta vreuna din ele va ajunge în arest preventiv.

Recomandări

Un individ care a incendiat mai multe anexe de la Cantonul Silvic Varvata, arestat pentru că a refuzat să se prezinte la instanță

Unul l-a strâns de gât și celălalt l-a amenințat cu un topor pe un bărbat de la care au furat 7.000 de lei

Un inginer silvic care a împușcat mortal un om, în timp ce sacrifica un vițel, condamnat pentru trei infracțiuni, dar fără pușcărie cu executare

Un sucevean condamnat pentru infracțiuni rutiere și judecat pentru trafic de droguri a fost scăpat din mână de sistemul judiciar