Arhiva lunii mai 2013 (2244 articole)


Regal de muzică clasică la cea de-a XXXIV-a ediție a Concursului Internațional de Interpretare Instrumentală „Lira de Aur”

Autorități locale și județene au luat parte la deschiderea festivalului „Lira de aur”
Autorități locale și județene au luat parte la deschiderea festivalului „Lira de aur”

Robert Redford se alătură proiectului 3D al regizorului Wim Wenders dedicat unor clădiri celebre

Doi români acuzați de americani de apartenență la mafie, arestați în România la solicitarea SUA

Tudor Jurgiu a primit Premiul al III-lea la secțiunea Cinéfondation a Festivalului de la Cannes

Mazăre preferă turiștii de weekend, care vin cu amanta la mare și cheltuiesc

Firmele cu restanțe bugetare, penalizate mai mult în 30 de zile și mai puțin ulterior – din iulie

Elevii vor învăța să acorde primul ajutor și ce să facă în caz de furtună, dintr-un ghid de educație

Directoarea unei grădinițe din Pitești, demisă după ce și-a serbat ziua de naștere în instituție

Antonescu: Despre cazul doamnei Câmpeanu nu știu nimic, decât ceea ce știm cu toții, adică nimic

Amplasarea radarelor în județul Suceava, sâmbătă-duminică, 25-26 mai 2013

Antonescu: Nu există o discuție în USL despre reîmpărțirea ministerelor, reașezarea ponderii

Antonescu: Discut cu premierul niște chestiuni de mecanisme de funcționare mai bună

Firmele cu restanțe bugetare, penalizate mai mult în 30 de zile și mai puțin ulterior – din iulie

Distribuitorii angro, importatorii și producătorii vor raporta și țara unde dau medicamente

Ponta, după discuțiile cu miniștri pe fonduri UE: Am stat trei ore și ne-am ciorovăit

Câmpeanu: Nu știam despre aranjamentele și mita luată de foști subalterni pentru postul la AMPOSDRU

Reactia poliției dupa apariția în Monitorul a imaginilor șocante de la Gura Humorului

Ioan Oltean a retras proiectul legislativ privind retrocedarea proprietăților cultelor

Președintele a semnat decretul de numire a lui Nistor Călin în funcția de procuror-șef adjunct DNA

Ministrul german al Muncii: Liberalizarea pieței muncii nu va crește fluxurile de lucrători români