Arhiva lunii noiembrie 2009 (2168 articole)


IGPR: Sesizarea AEP privind posibile fraude la euroalegerile din 2009, soluționată cu celeritate

Executivul a avizat peste 60 de hotărâri pentru restructurarea agențiilor guvernamentale

Flutur: PDL are contracte cu Poșta Română, la tarife legale, ca și celalalte formațiuni

Agențiile guvernamentale-obligate să cedeze veniturile proprii la bugetul de stat în maximum 5 zile

Hayssam a cotizat cu peste 7,3 miliarde de lei vechi la firma care a făcut campania electorală a lui Traian Băsescu

Acord între Ministerul Muncii și Federația „Columna” privind reducerea cu maximum 15,5% a salariului

DIICOT: Nu s-a dispus începererii urmăririi penale față de Roșca Stănescu în urma sesizării ANI

Recensământul populației și locuințelor din 2011 va costa aproximativ 30 de milioane de euro

Polițele RCA vor fi emise, de la 1 ianuarie 2010, numai în sistem electronic

Pensionarii care sunt și bugetari trebuie să opteze până în 9 decembrie pentru pensie sau salariu

Șeful ANI, cercetat de Comisia de Evaluare a CNI, nu de plen, invocându-se siguranța națională

Bătut și înjunghiat de trei ori, pentru că a încercat să aplaneze un conflict

Școlile în care sunt secții de votare vor fi dezinfectate după scrutinul de duminică

Inspectorii sanitari, în căutarea unei soluții nazale contaminate cu dezinfectant

Anchetă în cazul unei adolescente internate în spital cu dublă fractură de mandibulă

Polițistul care a instrumentat dosarul de la Școala Nr. 3, sancționat și apoi reabilitat

Trei echipe mobile pentru asistența la domiciliu a copiilor cu handicap

PSD Suceava anunță că deține documente care atestă sponsorizări de la Hayssam pentru campania lui Traian Băsescu

Onofrei cere respectarea legii la numirea președinților secțiilor de votare

PD-L afirmă că artiștii de la „Ciprian Porumbescu” au cântat pe bani la acțiunile sale electorale