Arhiva lunii mai 2008 (2447 articole)


Tăriceanu: Compania națională energetică va fi înființată în foarte scurt timp

Tăriceanu spune că este îngrozit de vorbele care îi zboară lui Băsescu „precum porumbeii”

Președintele Băsescu l-a primit la Cotroceni pe prințul Charles

Tăriceanu vrea ca noul Guvern italian să înțeleagă că România nu este caracterizată de infracțiuni

Primul volum din „Memoriile lui Saddam Hussein” va fi lansat la sfârșitul lui 2008

Guvernul va anula majorarea salariilor unor funcționari cerută de deputați PNL și agreată de Băsescu

CE avertizează România privind avantajarea acționarilor locali la plata impozitelor pe dividende

Angajații APIA amenință cu încetarea lucrului peste program, blocând astfel subvențiile fermierilor

România s-a menținut în martie pe locul trei în UE, după avansul prețurilor producției industriale

Băsescu: Mă aflu într-o oarecare neutralitate față de campania pentru locale

Ionuț Popa: Noi suntem campioana morală pentru că am învins și pe Steaua, și pe CFR

Bannere cu „Ținut Secuiesc puternic. Ținut Secuiesc zâmbitor”, la granița dintre Covasna și Harghita

DNA i-a trimis în judecată pe magistrații implicați în fraudarea examenului de procurori șefi

CE: Comentariile lui Frattini privind libera circulație, făcute „în calitate privată”

Iliescu: Băsescu dovedește o obsesie maladivă, jignește revoluția din decembrie ’89 și poporul român

Senat: Comercializarea țigărilor, interzisă numai în incinta spitalelor și unităților de învățământ

Vosganian: Nu suntem presați pentru a accepta orice condiție de refinanțare de la extern

Băsescu: CC a rămas o pavăză de nădejde pentru parlamentarii suspectați de a fi infractori

Băsescu: Niciun politician nu va accepta ideea ca românilor să li se restrângă libera circulație

Andon: Traian Băsescu a întors clepsidra constituirii celei de-a treia Republici