Duminicile Postului Mare, trepte spre Înviere

Postul Mare este perioada care precedă sărbătoarea Paştilor şi care durează patruzeci de zile (23 februarie – 12 aprilie). Timp al pocăinţei prin excelenţă şi al întoarcerii la Dumnezeu, care ne reaminteşte în primul rând de cele patruzeci de zile petrecute de Mântuitorul în pustiul Carantaniei (Luca 4, 2), imediat după Botez. Este perioada în care catehumenii petreceau ultimele patruzeci de zile ale cuviincioasei lor pregătiri în vederea primirii botezului la Paşti. Durata de 40 de zile a Postului Paştilor se întemeiază pe o tradiţie vechi-testamentară, atestată de mai multe ori. În tradiţia răsăriteană, postul a avut întotdeauna un profund caracter spiritual, urmărind în special ceea ce Sfinţii Părinţi aveau să numească „metanoia“, adică schimbarea profund interioară a omului.

Prima duminică a Postului Mare, a Ortodoxiei, era numită în vechime (până în sec. al XI-lea) a proorocilor Moise, Aaron, David şi Samuel. Denumirea actuală vine de la sărbătoarea Triumfului Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor, instituită de patriarhul Metodie al Costantinopolului la 11 martie 843, pentru a fi sărbătorită în fiecare an în prima duminică a Postului Mare. Atât Apostolul cât şi Evanghelia se referă la vechea prăznuire a profeţilor Vechiului Testament, în frunte cu Moise. Se obişnuieşte în anumite locuri ca în această zi să se facă procesiuni cu icoane (în amintirea biruinţei iconodulilor în anul 842) şi să se citească Synodikonul Ortodoxiei, care este un act în care sunt anatemizaţi ereticii din toate timpurile şi sunt fericiţi apărătorii dreptei credinţe.

Duminica a II-a din Postul Mare este dedicată Sfântului Grigorie Palama. La Liturghie se citeşte despre vindecarea slăbănogului din Capernaum. Pomenirea Sfântului Grigorie Palama († 1359) ca apărător al isihasmului are o importanţă duhovnicească foarte profundă pentru acest post, în care suntem chemaţi să ne rugăm cât mai mult şi să încercăm bucuriile unei vieţi duhovniceşti, de credinţă, liniştire a minţii şi curăţie.

Duminica a III-a din Postul Mare este închinată Sfintei Cruci, pe de o parte, prin mutarea în această zi a sărbătorii din 6 martie, a Aflării Cinstitei Cruci, şi pe de altă parte, pentru apropierea jumătăţii Postului, moment în care Crucea Domnului se prezintă celui ostenit de nevoinţă ca un popas răcoritor şi dătător de noi puteri sufleteşti. Începând cu săptămâna a IV-a, se adaugă la Liturghie ecteniile pentru cei spre luminare, fapt ce vădeşte vechea practică a pregătirii pentru Botez a catehumenilor.

Duminicile a IV-a (a Sfântului Ioan Scărarul) şi a V-a (a Cuvioasei Maria Egipteanca) ne pun înainte pilda de nevoinţă a acestor doi Sfinţi, pomeniţi în această perioadă (Sfântul Ioan la 30 martie, iar Cuvioasa Maria pe 1 aprilie). Aceşti doi sfinţi ne însufleţesc cel mai mult în această perioadă a Postului Mare - Sfântul Ioan Sinaitul, prin lucrarea sa, Scara, ne îndeamnă să purcedem pe calea virtuţilor, iar Sfânta Maria Egipteanca, prin viaţa sa de pocăinţă, este un exemplu de îndreptare şi de sfinţire a conduitei.

Perioada Triodului, momentul intensificării vieţii după duh

Întreaga Săptămână a patimilor este o meditaţie la pătimirile Domnului, dar şi la ultimele fapte şi învăţături date de El. Pe de altă parte, aceasta este o perioadă de intensificare a eforturilor noastre duhovniceşti în vederea unei pregătiri mai bune pentru praznicul Învierii. De aceea, este numită şi Săptămâna Mare încă din sec. al IV-lea, în Constituţiile Apostolice, iar acest epitet a trecut la toate zilele acestei săptămâni. Inclusiv postul din această săptămână, începând cu Sâmbăta lui Lazăr şi până în Sâmbăta Mare, este văzut şi trăit ca un post mai special, de pregătire pentru Paşti şi o continuare firească şi mai intensă a Postului Mare de 40 de zile, încheiat în vinerea dinainte de Florii. Acest timp al Triodului, prin urcuşul lui ascetic, liturgic şi mistic, ne ajută să păşim pe calea vieţii duhovniceşti. De multe ori, noi uităm scopul existenţei noastre pământeşti, ne pierdem în „grijile cotidiene“ şi revenim la vechiul mod de vieţuire, ce nu mai are ca scop primordial „căutarea mai întâi a împărăţiei lui Dumnezeu şi a dreptăţii Sale“. Pr. Schmemann spunea despre această revenire la viaţa lumească: „Cu adevărat, trăim ca şi când El n-ar fi venit niciodată. Acesta este singurul păcat adevărat, păcatul păcatelor, nesfârşita tristeţe şi tragedie a noastră. Dacă pricepem aceasta, atunci putem înţelege ce este Paştile, de ce este nevoie de post şi ce implică acesta. Pentru că abia atunci înţelegem că tradiţiile liturgice ale Bisericii, toate perioadele şi slujbele sale, există, întâi de toate, cu scopul de a ne ajuta să ne recăpătăm vederea şi gustul acestei vieţi noi, pe care atât de uşor o risipim şi o înşelăm, pentru a face pocăinţă şi a ne întoarce la ea“. Bineînţeles, căutarea împărăţiei lui Dumnezeu este „calea cea strâmtă“ ce se parcurge cu efort şi renunţări şi, de cele mai multe ori, alegerea ei nu este lucru uşor. Soluţia ce ne este dată de Biserică pentru „deschiderea ochilor“ noştri spre aprecierea cum se cuvine a darului făcut nouă de către Fiul lui Dumnezeu, la Învierea Sa ca om, este Postul Paştilor.

(Arhim. Chiril Lovin)