Doru POPOVICI

Vă mărturisesc că ştirea despre iminenta plecare a lui Guriţă de la Getafe undeva prin China mi s-a părut mai întâi o bombă de presă second hand, din categoria celor care nu fac buuummm ci maximum fiiissss! Aşteptam chiar să vină o explicaţie de genul "a fost o glumă, din lipsă de subiecte acum, la spartul târgului, când neavând subiecte pe meserie, mai aveam ca alternativă doar un reportaj de la pomana porcului de pe stadionul din Vinţu". De Jos, că ăla de Sus n-are nici echipă, nici teren. Pe la o bucată chiar l-am auzit şi pe Guriţă vorbind la telefon pe un canal de sport şi explicându-i moderatorului că aşa ceva nu se poate petrece, fiindcă el s-a dus la Getafe să o scape de retrogradare, iar dacă pleacă se poate întâmpla orice. Mai mult, zicea chiar şi că n-ar avea logică să fie vândut el, antrenorul, care are alt statut decât fotbaliştii. Ba şi că, indiferent dacă situaţia financiară a clubului e precară, totuşi mai sunt şi alte soluţii decât scoaterea pe tarabă a mărfii de calitate, respectiv el însuşi şi un fotbalist dintre cei mai buni, pe care chinezoii se arătaseră interesaţi să-i achiziţioneze la pachet. Întrebat fiind dacă nu-l tentează totuşi banii, care în varianta chinezească ar fi însemnat de câteva ori mai mult decât la Getafe, Guriţă a lămurit-o şi p-asta: „Dacă vroiam bani, nu performanţă, mă duceam la arabi, nu în cel mai bun campionat din lume". Limpede că lumina zilei: Contra n-avea niciun gând de ducă. Ieri însă, aflarăm că acel contract e semnat, că Guriţă e ca şi plecat după următorul meci, de la sfârşitul acestei săptămâni, iar Getafe consideră că a făcut o afacere foarte bună. Am tremurat pentru Guriţă şi pentru Getafe suficient de mult pentru că acum, la despărţire, să le mulţumesc mai ales pentru cele două egaluri cu Barcelona, iar separat de asta să-i doresc lui Guriţă numai de bine, iar stăpânilor de sclavi de la Getafe retrogradare grabnică.