Tiberiu AVRAM

Nu aş fi scris aceste rânduri dacă nu am fi primit luni o scrisoare din partea liderului de sindicat de la Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, prof. Codin Benţa. Chiar de la începutul scrisorii, domnul Benţa ne întreabă „dacă ar putea vreodată o ştire de presă să sune astfel: <Un elev a venit dis-de-dimineaţă la şcoală, cu temele făcute, cu o ţinută frumoasă, cu părul tuns decent, cu toate cărţile şi caietele din orarul său la el, cu atitudine corespunzătoare, cu respect pentru instituţia unde a intrat şi pentru dascălii săi. A fost bine educat şi s-a întors bucuros acasă>”.   Răspunsul este, categoric, nu. Pentru că (aşa cum ne învaţă orice manual de jurnalism), rolul elevului este de a merge la şcoală, de a-şi face temele etc. Deci aceasta este normalitate. Iar o ştire este un eveniment care iese din cotidian: elevii nu vor să mai meargă la şcoală, elevii nu vor să-şi mai facă temele etc.

Prin scrisoarea trimisă, domnul Benţa urmăreşte să ia apărarea colegei sale, profesoara care a tuns un elev, şi ne explică întregul context emoţional care a generat evenimentul (menţionând că „elevul a provocat intenţionat reacţia profesoarei sale”), precum şi pata aruncată asupra tuturor cadrelor didactice prin mediatizarea acestui eveniment.

Din câte am înţeles, doamna profesoară în cauză, Liliana Ciuruş,este demnă de tot respectul, iar conduita dumneaei de până acum a fost exemplară.

Zilele trecute, preotul Vrăjitoru, din Liteni, a agresat verbal şi fizic echipa de ziarişti a cotidianului nostru. Colegii mei au mers la Liteni împreună cu Mihai Stăuceanu, o persoană despre care preotul Vrăjitoru a dat câteva note informative la Securitate. Iar Stăuceanu dorea ca preotul să îşi ceară scuze pentru notele informative, chiar dacă acestea nu i-au adus nici un prejudiciu. Reacţia şi limbajul preotului sunt condamnabile, chiar dacă a fost provocat. Ca o paranteză, televiziunile centrale nu au prezentat nici una dintre jignirile aduse preotului Vrăjitoru de către Stăuceanu. Dar asta e o altă discuţie.

Din câte ştiu, preotul Vrăjitoru este extrem de apreciat în zonă, în special pentru modul în care ajută oamenii. Şi asta de ani şi ani de zile.

În ambele cazuri, cel al profesoarei şi cel al preotului, am putea spune că există nişte circumstanţe atenuante. Şi profesoara şi preotul au fost provocaţi şi, până la urmă, sunt şi ei oameni. Perfect de acord. Problema este, însă, că prin natura meseriei pe care o au, oricât ar părea de inuman, ei nu aveau voie să reacţioneze astfel, chiar dacă au fost provocaţi. Există meserii pe acest pământ pentru care trebuie să ai vocaţie. Nu le poţi face aşa cum trebuie dacă nu ai chemare, dacă faci meseria respectivă doar ca să ai un loc de muncă. Dascălii, preoţii, medicii fac parte din această categorie. Doamna Ciuruş şi preotul Vrăjitoru au dovedit de-a lungul timpului că au chemare pentru meseriile pe care şi le-au ales. Dar acum au greşit. Corect este să-şi asume greşelile şi să treacă mai departe, pentru că oamenii îi vor preţui pentru tot ceea ce au făcut bun până acum.

Cum spuneam, vorbind despre cazurile de faţă, doamna Ciuruş şi preotul Vrăjitoru nu aveau voie să aibă reacţiile respective. A trecut vremea când era valabilă expresia „Fă ce spune popa, nu ce face el”. Puterea exemplului este extrem de mare. Iar responsabilitatea unor astfel de persoane este enormă, în condiţiile existenţei acestor tineri debusolaţi, care îşi aleg cele mai proaste modele pentru viaţa lor.

Ştiu că e greu, că este extrem de greu. Că tinerii nu mai respectă reguli sau valori, încurajaţi de cele mai multe ori, tacit sau făţiş, de către părinţi. Şi mai ştiu că, dacă se va continua pe această linie, a lipsei de respect şi de educaţie, s-ar putea ca, peste ani, solicitarea domnului Benţa, stângace astăzi, să reprezinte o ştire. Adică fapta ieşită din cotidian să fie aşa cum a prezentat-o liderul de sindicat: „Un elev a venit dis-de-dimineaţă la şcoală, cu temele făcute, cu o ţinută frumoasă, cu părul tuns decent, cu toate cărţile şi caietele din orarul său la el, cu atitudine corespunzătoare, cu respect pentru instituţia unde a intrat şi pentru dascălii săi. A fost bine educat şi s-a întors bucuros acasă”.