Tiberiu AVRAM

Vorbeam acum câţiva ani cu un ziarist străin, un ziarist experimentat, şi îi explicam modul în care abordăm noi anumite subiecte. Îi spuneam, extrem de mândru de mine, că, spre exemplu, în cazul în care o formaţie cunoscută cântă într-un club din Suceava, noi publicăm o ştire, fără a solicita bani patronilor clubului respectiv. La fel, şi în cazul în care în diverse cluburi sunt organizate alte acţiuni ce au un grad ridicat de interes pentru suceveni. Şi îi explicam că nu cerem bani organizatorilor, chiar dacă pentru ei ştirea respectivă însemnă reclamă, chiar dacă de pe urma ştirii ei încasează bani frumoşi.
Cum spuneam, eu, obişnuit cu anumite obiceiuri ale zonei, eram extrem de mândru de mine când îi povesteam toate acestea ziaristului venit dintr-o ţară aflată cu ani lumină în faţa noastră. Am fost, însă, extrem de dezamăgit când am văzut că fizionomia ziaristului străin nu se schimbă. Mă aşteptam să sară în sus, să-l văd şocat, să scoată exclamaţii interminabile de uimire. Ţi-ai găsit.
Extrem de calm, mi-a explicat că abordarea pe care i-o prezentasem eu, cu un entuziasm nedisimulat, este absolut normală. Că rolul presei este acela de a informa, că rostul unui ziar este şi acela de a-i oferi cititorului informaţii utile pentru petrecerea timpului liber. Că prin astfel de informaţii faci reclamă unui club, restaurant sau magazin e partea a doua. Ca ziar, eşti obligat să-ţi informezi cititorii în spaţiul publicistic pe care îl consideri necesar. Dacă organizatorul respectivului eveniment vrea un articol mult mai mare decât consideră ziarul necesar să publice, este altă problemă, deja se intră strict în sectorul publicitar.
Mi-a revenit în minte această discuţie zilele trecute, după ce am publicat un articol în care anunţam că „Penny Market” va deschide trei magazine în Suceava. Câţiva cititori ne-au şi acuzat imediat că facem reclamă magazinului respectiv. În fond, chiar dacă era aşa, nu era nimic rău în asta, din contră. Numai că articolul respectiv a avut strict rolul de informare a cititorilor noştri. Sincer, ca să nu fiu ipocrit, aş fi vrut ca articolul în cauză să fie o reclamă plătită de magazin. Din păcate pentru latura financiară, nu a fost.
Observ, însă, că orice articol în care se anunţă deschiderea unui magazin e taxat imediat ca reclamă mascată. Mai mult, dacă prezentăm un eveniment, un accident să spunem, şi, pentru localizare, menţionăm că e în zona unui anume complex comercial sau a unei anume societăţi, iar suntem taxaţi că facem reclamă mascată respectivei unităţi. Reclamă mascată care, în presa scrisă, nu este interzisă.
Sugestiv este răspunsul dat de un cititor altuia, care ne acuza că am făcut reclamă mascată Policlinicii Bethesda, după ce am spus că un accident a avut loc în această zonă: „De ce nu au spus <în zona marcată din combinat, în imediata apropiere a CPL-ului>? Dacă spuneau Bazar, iar era reclamă. O grămadă de comercianţi acolo...
Chiar nu vi se pare absurd ce spuneţi?”
O fi absurd, nu o fi absurd, cert este faptul că ceea ce pentru alţii (presa străină) înseamnă normalitate, pentru noi este anormalitate. Ceea ce pentru ei înseamnă informarea publicului, la noi este catalogat ca interese mascate. Dar, cum spuneam, aceşti „alţii” de care vorbim sunt din ţări cu ani lumină în faţa noastră.