SC DEPALI COM SRL anunţă începerea activităților proiectului “Creşterea competitivităţii SC DEPALI COM SRL prin achiziții de active corporale şi necorporale în vederea diversificării activităţii operaționale“CodSMIS 135641,finanțatprinProgramulOperaţionalRegional2014-2020,Axaprioritară2:”Îmbunătăţireacompetitivităţiiîntreprinderilormicișimijlocii”,Prioritatea de investiții 2.2 – „Îmbunătăţirea competitivităţii economice prin creşterea productivității muncii în IMM-uri, în sectoarele competitive identificate în SNC”.Contractul de finanțare a fost încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţie șicuAgenţiadeDezvoltareRegionalăNord-Est,încalitatedeOrganismIntermediar.
Proiectul are o perioadă de implementare de 38 de luni, respectiv 01.12.2019 – 31.01.2023, și o valoaretotală de 7.338.874,84 lei. Finanțarea nerambursabilă acordată este în valoare de 4.286.241,19 lei, din care3.643.305,02 lei dinFEDR,ContractdeFinanțareNr.7297/08.12.2021.
Obiectivul principal al proiectuluiîl constituie îmbunătățirea competitivităţii întreprinderii DEPALI COM SRL prin crearea unei noi unităţi de realizare/execuție a lucrărilor de montare ferestre la înălțime pentru clădiri de birouri (subscrisă codului CAEN 4332).
Obiectivelespecificealeproiectuluisunt:
1. Crearea unei unităţi noi pentru realizarea/execuția lucrărilor de montare a ferestrelor la înălțime pe clădiri de birouri prin: - Dotarea cu utilaje şi echipamente tehnologice specifice activităților montare a ferestrelor la înălțime pe clădiri de birouri (respectiv: macara - 1 buc; dispozitiv pe vacuum - 4 buc; nacelă - 1 buc; telehandler - 1 buc; rampe de lucru pentru persoane cu handicap - 2 buc; stâlpi cu panouri fotovoltaice - 2 buc) - Achiziţionarea unui software ERP-CRM necesar derulării activităţii întreprinderii
2. Derularea de activităţi specifice priorității de investiție în vederea dezvoltării capacităţii întreprinderii de a-şi dezvolta şi menține avantajul competitiv: - Certificarea lucrărilor ce urmează a fi executate în urma activităţii desfăşurate în cadrul proiectului; - Certificarea sistemelor de management al calităţii; - Participarea, în calitate de expozant, la un târg de profil.
3. Respectarea şi promovarea principiilor orizontale privind dezvoltare durabilă şi egalitate de şanse prin: - Retehnologizarea/achiziţionarea echipamentelor mai eficiente energetic şi optimizarea funcționarii instalațiilor şi a fluxurilor tehnologice prin achiziţionare echipamente noi, performante şi mai eficiente energetic. - Minimizarea la sursă a deşeurilor. Creşterea gradului de recuperare şi reciclare a deşeurilor. - Asigurarea accesului şi operării de către persoane cu dizabilităţi a unor utilaje prevăzute în fluxul tehnologic. Echipamentele sunt echipamente moderne, de ultimă generaţie, care asigură operarea de către persoane cu dizabilităţi. În acest sens, vor fi achiziționate rampe mobile pentru scaune cu rotile. - Angajarea unei persoane din categoria defavorizate punctul b): persoane care au vârsta cuprinsă între 15 şi 24 ani.
Proiectuldeinvestițiivafi implementatînMunicipiul Vatra Dornei,Jud.Suceava.
SC DEPALI COM SRL
Persoana de contact: Hozan Teodor Victor, AdministratorTel/fax/email:0744 564828/hozanteodor@yahoo.com