Ultimele știri


Joi, 5 decembrie 2013

„Colindați muzeele”

Ca în fiecare an, în perioada 10 – 20 decembrie, în întâmpinarea Sărbătorii Crăciunului, Muzeul de Istorie Suceava primește grupuri de colindători, preșcolari și școlari, însoțiți de profesori sau părinți,…

„Dialoguri despre literatura contemporană”

Asociația de Cooperare Cultural-Educațională Suceava, în asociere cu Primăria municipiului Suceava și Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, lansează proiectul „Simpozion – Dialoguri despre literatura contemporană”, care se va desfășura pe…

„Cartea cu răspunsuri”

Consiliul Județean Suceava și Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” organizează luni, 16 decembrie, la ora 17.00, în Sala de Artă „Elena Greculesi” a bibliotecii județene, lansarea volumului „Cartea cu răspunsuri”, de…

Târgul sărbătorilor de iarnă

Consiliul Județean Suceava și Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” organizează sâmbătă, 14 decembrie a.c., între orele 11.00 – 16.00, la Secția de împrumut pentru copii a bibliotecii publice sucevene, Târgul sărbătorilor…

05 Decembrie

„Moarte prin înădușire” „Mandachi Pescariu și Petrea Iachimiciuc, din comuna Pătrăuți de lângă Suceava, carii erau angajați la refinăria de petroliu dela Gara – Ițcani, băgându-se în 15 Noemvre, către…

Iisus… arianul!

Prejudecata potrivit căreia nu poți fi decât ori filosemit, ori antisemit descurajează condeiele autohtone eventual interesate de investigarea unui spinos capitol al istoriei naționale, propunând mai degrabă prudență și espectativă.…

Destine asemănătoare? Aiurea!

Știrile cele mai importante ale acestei săptămâni sunt cele referitoare la doi dintre cei mai cunoscuți fotbaliști români ale căror destine întrucâtva asemănătoare sunt percepute extrem de diferit de iubitorii…

Moș Nicolae, Sfântul care aduce daruri

Cine nu își pregătește ghetele în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei? Toată lumea știe că Moș Nicolae le aduce daruri copiilor cuminți sau o vărguță celor care o…