Terapie prin artă

„Roșu Tăcut”, proiect pentru 25 de copii și tineri cu dizabilități

Lansarea proiectului „Roșu Tăcut”
Lansarea proiectului „Roșu Tăcut”

Asociația Regională de Educare a Adulților Suceava (AREAS) a lansat ieri proiectul „Roșu Tăcut”, pe domeniul social și al terapiei prin artă. Proiectul este finanțat cu 10.000de leide cătreMOL România și Fundația pentru Parteneriat și va fi implementat, în municipiul Suceava, în perioada 20 decembrie 2010- 20 septembrie 2011.
După cum a declarat managerul de proiect, Nicoleta Robciuc – AREAS, „Roșu Tăcut”își propune, prin intermediul unui atelier de creație vizual-plastică, includerea în oferta educațională a unei categorii de beneficiari defavorizate din acest punct de vedere, probând efectul terapeutic al artei asupra copiilor și tinerilor cu dizabilități psihomotorii.
„Încă nu am ales cei 25 de copii și tineri care să fie beneficiarii proiectului. Cu sprijinul Direcției de Asistență Socială Suceava, dar și pe baza solicitărilor pe care le vom avea din comunitate, de la copii și tineri cu dizabilități psihomotorii care vor să facă parte din proiectul de terapie prin artă, vom întocmi listele, fără să facem nici o discriminare. Am primit acordul conducerii Complexului Terapeutic Blijdorp – O nouă Viață – Suceava, pentru a ne desfășura activitatea în atelierele lor de terapie, ceea ce ne ajută foarte mult”, a completat Nicoleta Robciuc, care lucrează la acest proiect cu Alina Stredie – asistent proiect, Sergio Betterelli – asistență tehnică, Florentin Logigan – instructor art – terapie, Laura Sinescu – psiholog.
Lucrările copiilor și tinerilor, postate pe internet
Proiectul la care vor participa 25 copii și tineri cu dizabilități psihomotorii (7 – 15 ani, dar se poate extinde și la tineri care au peste 15 ani) are ca scop promovarea unei punți de legătură între comunitatea locală și grupurile defavorizate.
„Intenționăm să realizăm platforma online a proiectului, în care vor fi postate lucrările copiilor și tinerilor participanți în cadrul unui magazin virtual, care va promova și comercializa lucrările și artefactele acestora”, a declarat asistentul de proiect Alina Stredie.
În completare, instructorul în art-terapie Florentin Logigan a spus că în atelierul de creație va realiza cu copiii cu dizabilități psihomotorii pictură, modelaj și origami, asigurându-se astfel participarea copiilor și tinerilor la expoziții și manifestări artistice, cu sprijinul Centrului Cultural Bucovina.
Persoanele cu dizabilități psihomotorii care sunt interesate de acest proiect pot să depună cereri de înscriere la sediul AREAS, strada Universității, Nr. 48, Camera 6 – Suceava, telefon 0230/524 128.

Recomandări

Un fost concurent Survivor vine la Vatra Dornei. Ziua Copilului va fi sărbătorită prin sport, aventură și activități educative

Activitățile Cercului de Arte Vizuale din cadrul Centrului pentru Tineret „Ecclesia” Ițcani, reluate în „Atelier 25”

Activitățile Cercului de Arte Vizuale din cadrul Centrului pentru Tineret „Ecclesia 77” Ițcani, reluate în „Atelier 25”
Activitățile Cercului de Arte Vizuale din cadrul Centrului pentru Tineret „Ecclesia 77” Ițcani, reluate în „Atelier 25”

Proiectul „Zâmbet la Malul Mării Roșii”, cu beneficiari ai Centrului de Abilitare și Reabilitare pentru Persoane Adulte cu Dizabilități ,„O Nouă Șansă” Todirești