Inițiativă

PLD Suceava va acorda consultanță pentru proiecte europene

Partidul Liberal Democrat Suceava va acorda consultanță persoanelor care intenționează să promoveze proiecte cu finanțare europeană. Vicepreședintele PLD Suceava, deputatul Romică Andreica (foto), a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că fiecare sediu de organizație al acestei formațiuni politice din localitățile urbane va funcționa ca și centru de consultanță pentru cei care intenționează să obțină fonduri europene prin intermediul unor proiecte de dezvoltare. „Una dintre inițiativele noastre este ca în fiecare sediu de organizație să se acorde consultanță gratuită pentru cei ce vor să atragă fonduri europene, indiferent de domeniul de activitate. Și asta pentru că vrem să contribuim la formarea a cât mai mulți fermieri, care să realizeze investiții din fonduri europene, dar și să impulsionăm cât mai multe persoane să promoveze proiecte”, a declarat vicepreședintele PLD Suceava. El a adăugat că pentru început acest proiect al PLD va fi pus în practică în orașele și municipiile județului Suceava. Romică Andreica a mai precizat că, ulterior se va preocupa ca fiecare organizație PLD din localitățile rurale din județ să dispună de CD-uri de prezentare a principalelor programe de finanțare, dar și modele de proiecte prin care cei interesați pot să atragă fonduri.

Recomandări

Ioan Balan vrea să afle de la ministrul Mediului câte proiecte de împădurire s-au implementat în județul Suceava pe fonduri europene

Orașul Frasin anunță finalizarea implementării proiectului: „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A ȘCOLII GIMNAZIALE BUCȘOAIA, ORAȘ FRASIN, JUD. SUCEAVA”