Dosar penal

„Englez” din Bilca, prins la volan fără permis românesc



Un tânăr din Bilca s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volanul unei mașini pe o stradă din Rădăuți fără a avea dreptul de a conduce pe teritoriul României. Poliția informează că luni, în jurul orei 16.30, un echipaj aflat în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier pe strada 1 Mai a oprit pentru control o mașină înmatriculată în Bulgaria, condusă de Todirel V., în vârstă de 28 de ani, din Bilca.
Acesta le-a prezentat oamenilor legii un permis de conducere provizoriu eliberat de autoritățile engleze, care însă este valabil doar pe teritoriul statului respectiv.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei permis de conducere nu este valabil pe teritoriul României, urmând a fi soluționat procedural”, a precizat inspectorul Gabriel Panțiru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.