DNA: Propunerile de modificare a Codului de procedură penală ar putea afecta efeciența anchetelor

Propunerile de modificare a Codului de procedură penală, aflate în dezbatere la Senat, ar putea afecta efeciența investigațiilor în dosarele de corupție, introducerea unei măsuri preventive noi, respectiv arestul sever, nefiind justificată, arată DNA într-un comunicat de presă, informează Mediafax.Potrivit sursei citate, DNA consideră că nu se justifică introducerea „arestului sever” deoarece modificarea reprezintă doar „un pretext pentru a restrânge situațiile în care se poate dispune arestarea preventivă”.”Prin modificarea preconizată, nu va mai fi posibilă arestarea pe motiv de pericol pentru ordinea publică pentru infracțiunile de corupție și de evaziune fiscală. Având în vedere ca acesta este temeiul reținut de judecători în marea majoritate a dosarelor de mare corupție în care s-a dispus arestarea preventivă, prin adoptarea acestei modificări s-ar ajunge practic la eliminarea acestei măsuri din dosarele instrumentate de DNA. Astfel, indiferent de gravitatea faptei săvârșite și de pericolul pe care îl prezintă autorul acesteia, judecătorul nu este lăsat să aprecieze dacă se impune sau nu arestarea inculpatului, modificarea reprezentând o ruptură esențială față de viziunea actuală a Codului de procedură penală”, conform comunicatului de presă.

Recomandări

Șoc: primul dosar de condamnare a fostului șef de la Permise și Înmatriculări, trimis spre rejudecare. Totul se reia de la zero

Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar
Georgiana Vargan, avocata care îl reprezintă pe unul dintre cei implicați în dosar

Soț și soție, trimiși în judecată pentru violențe unul față de altul. Femeia este și arestată, pentru că a lovit cu cuțitul

Un sucevean prins beat la volan, după ce a intrat cu mașina în șanț, dus pentru 24 de ore de arest la Vaslui

Finanțele sucevene explică modul cum se aplică noile modificări ale Codului de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată

Un șofer beat care a provocat un accident grav și a fugit, trimis în judecată în stare de arest preventiv, alături de complicele său

Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina
Au venit din Timiș la o nuntă în Suceava și au ajuns pe pat de spital, cu leziuni grave, după ce un șofer beat le-a izbit mașina