Pentru luna noiembrie

Aproape 3.200 de suceveni au solicitat ajutorul de încălzire a locuinței



Peste 3.000 de familii din municipiul Suceava vor beneficia de ajutoare de încălzire a locuințelor începând chiar cu luna noiembrie a acestui an.
Numărul total al solicitărilor de acordare a acestor facilități care le reduc din cheltuielile de încălzire în sezonul rece este de 3.180, dar este posibil ca, în urma verificărilor care se fac, pentru ca datele declarate să fie corecte, o parte dintre solicitări să fie respinse, din diverse motive.
Cu toate că 19 noiembrie este termenul limită până la care s-au putut depune acele cereri pentru ajutorul de încălzire a locuințelor, zeci de cereri au fost primite inclusiv ieri.
Începând de astăzi se emit dispozițiile de plată, încât cererile primite ulterior vor fi luate în calcul pentru acordarea ajutorului de încălzire în luna decembrie.
Dintre sucevenii care beneficiază de energie termică în sistem centralizat, 2.441 de familii au depus cereri de acordare a ajutoarelor de încălzire.
Acestora li se adaugă 547 de cereri din partea sucevenilor care se încălzesc prin arderea gazului metan, cu centrale termice de apartament, 14 cereri pentru încălzire cu energie electrică, precum și 178 de cereri venite din partea celor care folosesc alte surse de încălzire – lemne, cărbune etc.
Limitele de venit și valoarea subvențiilor de încălzire a locuințelor
Subvenția pentru încălzire cu energie termică, în sistem centralizat, se acordă în procente, de la 5 la 90% din valoarea gigacaloriei. Subvenția maximă se acordă pentru familiile cu un venit de până la 155 de lei de persoană, în timp ce subvenția minimă poate fi primită până la o limită de venit net pe membru de familie de 786 de lei. La această categorie există și o diferențiere în cazul persoanelor care locuiesc singure și la care nivelul maxim admis pentru subvenție este de 1.082 de lei.
La subvențiile pentru gaze naturale se acordă între 20 și 262 de lei pe lună. Limitele de venit sunt aceleași.
În ceea ce privește subvenția pentru sisteme de încălzire racordate la energia electrică, se acordă o subvenție între 48 de lei și 240 de lei. Dacă limita de venit pentru subvenția maximă este aceeași, până în 155 de lei de membru de familie, limita maximă de venit este de până la 1.082 de lei.
La capitolul subvenții pentru încălzirea locuințelor cu lemne se acordă un ajutor între 16 și 54 de lei lunar, în funcție de venitul pe membru de familie. Astfel, suma maximă, de 54 de lei, se acordă pentru familiile cu un venit net mai mic de 155 de lei de persoană, în timp ce suma minimă, 16 lei pe lună, va reveni familiilor cu venituri cuprinse între 540,1 și 615 lei pe membru de familie.



Recomandări

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Finanțele sucevene explică modul cum se aplică noile modificări ale Codului de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată