Situație încurcată

Adrem nu are încă finanțare pentru construirea noii centrale termice a Sucevei

Realizarea unei noi centrale termice a Sucevei de către firma Adrem Invest stă sub semnul întrebării, cât timp compania bucureșteană nu are încă finanțare pentru construirea acesteia.
Lipsa surselor de finanțare pentru noua centrală rezultă chiar dintr-o scrisoare oficială a celor de la Adrem Invest către Primăria Suceava, prin care solicită subconcesionarea contractului de concesiune din data de 8 mai 2011 de pe firma Adrem Invest pe firma BioEnergy Suceava SRL.
Solicitarea lor va fi supusă aprobării Consiliului Local Suceava în ședința din 12 iulie, după cum a precizat primarul Ion Lungu:
“În contractul încheiat cu ei este prevăzută această posibilitate, de subconcesionare. Ei spun că, pentru a le putea da finanțarea necesară, banca le cere să facă o societate cu acționariat 100% Adrem Invest, o societate separată pentru Suceava. Are o logică din punct de vedere al băncii pentru a putea urmări un singur obiectiv de investiții. Eu nu fac altceva decât să pun proiectul de hotărâre în Consiliu Local. De asemenea voi trimite o scrisoare oficială celor de la Adrem Invest să vină să facă o informare în CL în ce fază se află proiectul, care sunt ultimele noutăți legate de proiect, de finanțare și graficele de execuție”.
Solicitarea Adrem Invest va fi analizată în prima ședință a noului Consiliu Local, când există riscul ca o parte a consilierilor să se opună punerii în practică a solicitării trimise municipalității.
Primarul Ion Lungu spune că o astfel de decizie ar putea fi interpretată drept abuzivă de către investitor:
“Dacă solicitarea nu se aprobă în CL, e greu să mă pronunț ce se va întâmpla. Noi putem să-i judecăm pe ei dacă au făcut sau nu investiția, rezilierea contractului dacă vreți, după termenul limită până la care ei trebuie să facă investiția, care este 9 mai 2013. În măsura în care se ia o decizie să nu se aprobe solicitarea lor, poate fi considerată o culpă a Consiliului Local și se va ajunge în instanță. Dar eu nu pot să mă antepronunț, ci, ca primar, voi aduce transparent această propunere a lor în Consiliul Local”.
Firma de inginerie industrială Adrem Invest București a câștigat în primăvara anului 2011 licitația organizată de Primăria Suceava pentru construirea unei noi centrale termice care să deservească municipiul reședință de județ, funcționând pe gaz metan și biomasă.
Între timp, soluția tehnică inițială a fost schimbată, iar termenul de începere a lucrărilor a fost amânat deja de două ori, ultima dată avansată de cei de la Adrem fiind luna iunie 2012, în care situația nu s-a schimbat cu nimic în teren.

Recomandări

Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților

Primăria Vicovu de Sus a început construcția a șase kilometri de piste de bicicletă dinspre zona Laura spre centrul orașului

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei