Anul de criză nu putea să nu afecteze și activitatea școlilor de șoferi și a instructorilor auto din județul Suceava, noi prevederi legale introduse de curând și încă puțin cunoscute și goana după clienții din ce în ce mai puțini agitând spiritele în breaslă. Cei mai nemulțumiți par a fi instructorii auto independenți, însă și o parte a școlilor de șoferi au probleme seriose.
Sâmbătă dimineață, instructorii și reprezentanții școlilor au fost invitați la ședința de bilanț al activității pe anul 2009, organizată de Serviciul Public, Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava și Autoritatea Rutieră Română (ARR), Agenția Suceava, instituțiile care le monitorizează activitatea.
Conform evidențelor ARR Suceava, în județ există 60 de școli de șoferi și 42 de instructori auto independenți. Numeric, școlile de șoferi nu au scăzut față de anii precedenți, însă pe piață se știe cu certitudine că o parte a unităților sunt în prag de faliment și nu mai pot îndeplini toate cerințele cerute de lege.
Pe acest fond, reprezentanți ai celor două instituții au prezentat un scurt bilanț al activității pe anul trecut, după care s-a trecut la înșirarea abaterilor constate în 2009.
Neregulile descoperite la sediul școlilor și în dosarele de înscriere
Referitor la controalele făcute de inspectorii ARR la sediul școlilor de șoferi, s-au descoperit foarte multe deficiențe, din care putem aminti: planurile de lecții pentru conducerea autovehiculelor și legislație rutieră nu sunt actualizate în conformitate cu programa de învățământ aprobată prin Ordinul MEC nr. 3680/2004, examenul medico-psihologic pentru instructori nu se efectuează la termen, ci numai cu ocazia reautorizării, lipsa dotărilor minime obligatorii ale sălilor de legislație, de asemenea anul trecut mai constatându-se că o serie de școli nu au completată baza materială cu autovehicule care să îndeplinească condițiile de conformitate.
Unitățile sancționate pentru abaterile constate la sedii sunt SC Service Prompt SRL Suceava, SC Star Safir SRL Gura Humorului și SC Daltex SRL Fălticeni, sancțiunile contravenționale fiind de câte 4.000 de lei.
O altă categorie de încălcări ale legii au fost descoperite în dosarele candidaților, depuse la sediul Serviciului de Permise, în vederea obținerii permisului de conducere. Dosare de școlarizare incomplete, nerespectarea perioadei minime de școlarizare, neconcordanța între datele de identitate ale persoanei și cele înscrise în fișa de școlarizare sunt câteva din abaterile constatate.
Nemulțumiri mari în rândul instructorilor independenți
O problemă aparte în cadrul ședinței a reprezentat-o situația instructorilor auto autorizați, a căror activitate a fost modificată substanțial de ordinul 1019/2009. Reprezentanții ARR au ținut să le precizeze acestora că nu pot lucra decât în colaborare cu o singură școală autorizată, care să asigure pregătirea teoretică, și, cel mai important, nu au voie să aibă contact financiar cu elevul, această relație fiind exclusiv între cursant și școală, cu obligația celei din urmă de a răspunde în fața ARR pentru instructor.
De la apariția noului ordin, printre instructorii independenți au apărut și foarte multe nemulțumiri, aceștia considerându-se nedreptățiți și puși la zid de noile prevederi. Reprezentanții ARR i-au invitat la discuții pentru lămurirea cât mai multor aspecte incerte, totodată avertizându-i că trebuie să respecte legea dacă nu vor să fie sancționați.
Avertisment cu privire la tentația faptelor de corupție
După ce le-a prezentat noutățile legislative pentru 2010, comisarul șef Florin Chiaptanaru, șeful Serviciului Public, Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, le-a transmis celor prezenți în sală și un avertisment cu privire la corupție.
„Țin să vă avertizez că acest aspect nu este o glumă, de la nivelul Direcției de Permise vor fi trimise echipe de control în țară și multă lume este cu ochii pe noi. Avem câteva exemple și din trecut și de aceea vă cer să fiți foarte atenți”, a fost mesajul comisarului șef, cu referire la cele câteva cazuri de flagrant la luarea de mită, organizate de în anii precedenți de ofițerii de la „Anticorupție”.
34,5% dintre candidați au luat permisul anul trecut
Cifrele statistice ale Serviciului Public, Comunitar, Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava arată că anul trecut rata de promovare a examenului de permis de conducere a fost de 34,5% din totalul candidaților, mare parte dintre ei repetând examenul pentru a-l putea promova.
Comisarul șef Florin Chiaptanaru a precizat că județul se află pe locul III la nivel național în ceea ce privește procentul de promovabilitate, media națională cifrându-se în jurul procentului de 28%.