Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 30 mar 2013 - Anul XVIII, nr. 74 (5281)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Finanţele au calculat: nu pot fi asigurate acum venituri de compensare pentru TVA redus la pâine

Duminică, 31 Martie 2013 (13:42:09)

Reducerea TVA la pâine ar genera un impact bugetar negativ semnificativ şi, deşi "cel puţin teoretic" poate crea premise de diminuare a evaziunii în următorii ani, pe termen scurt trebuie găsite alte surse de venit care să compenseze pierderea imediată, surse care însă în prezent nu pot fi asigurate

Identificarea altor surse de venit care să compenseze sumele neîncasate ca urmare a unei astfel de reduceri a cotei de TVA este necesară pentru a menţine echilibrul bugetar şi ţinta de deficit asumată cu instituţiile financiare internaţionale, relevă un document redactat săptămâna trecută de Ministerul Finanţelor.

Ministerul a analizat reducerea cotei de TVA la pâine - un angajament politic al Guvernului USL - de la 24% la 9%, şi impactul bugetar aferent, iar din analiză a rezultat că o astfel de măsură ar genera un impact bugetar negativ în trend ascendent, de 635 milioane lei (0,1% din PIB) în 2013, 671,7 milioane lei în 2014, 707 milioane lei în 2015 şi 742,1 milioane lei în 2016.

Datele Finanţelor, chiar şi calculate pentru un an întreg, sunt mai mari decât cele prezentate începând cu acest an de premierul Victor Ponta şi de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care susţineau că efortul bugetar pe şase luni din acest an se ridică la 200 milioane lei, respectiv la 100 milioane lei.

Ministerul Finanţelor arată astfel că, deşi "pentru anii următori" anului 2013 cel puţin teoretic reducerea cotei de impozitare poate crea premisele diminuării semnificative a evaziunii fiscale, creşterii bazei de impozitare şi, implicit, compensării acestui impact negativ direct printr-o creştere a gradului de colectare a TVA, pe termen scurt însă, pentru a putea menţine echilibrul bugetar şi ţinta de deficit asumată cu instituţiile financiare internaţionale, este necesară identificarea altor surse de venit.

"În aceste condiţii, considerăm că măsura de reducere a cotei de TVA aplicabilă livrărilor de pâine la această dată nu poate fi implementată decât în situaţia identificării unei alte surse de venit care să compenseze acest efect bugetar negativ pe termen scurt. Având în vedere impactul semnificativ negativ rezultat în urma analizei, coroborat cu constrângerile bugetare şi acordurile cu instituţiile financiare internaţionale, în prezent nu pot fi asigurate resursele financiare necesare compensării sumelor neîncasate ca urmare a reducerii cotei de TVA", se arată în document.

Ministerul Finanţelor mai arată că această problemă rămâne în atenţie "în viitor".

Proiectul de buget pentru acest an a fost construit de Guvern pe un PIB calculat la aproape 140 miliarde euro, cu venituri de 46 miliarde euro şi cheltuielile de 49 miliarde euro, rezultând o ţintă de deficit bugetar de 2,15% din PIB.

În luna mai a anului trecut, imediat după preluarea guvernării, premierul Victor Ponta declara că reducerea TVA la produsele agricole, în cadrul unei scheme în care 15% din TVA plătită la alimente este restituită producătorului care vinde în mod legal, va fi cuprinsă cel târziu în bugetul pentru 2013, deoarece scade evaziunea, producătorii agricoli sunt sprijiniţi, iar pe termen mediu şi lung cresc încasările la buget.

Şi ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, susţinea atunci că proiectul bugetului pe 2013 va include cu siguranţă o cotă de TVA de 9% la alimente, dacă această măsură nu va fi implementată chiar din 2012.

Florin Georgescu, ministru al Finanţelor, se rezuma la a afirma că o eventuală reducere a taxei la alimente va fi decisă după alegerile din toamna anului 2012.

Subiectul nu a putut fi însă tranşat în negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), astfel că măsura nu a mai fost inclusă în proiectul de buget pentru acest an.

Premierul şi ministrul Agriculturii au abordat însă în continuare această temă, în discursurile publice, iar la 28 ianuarie şeful Guvernului a afirmat că Guvernul ar putea reduce TVA la 9% pentru pâine de la 1 iulie 2013, pentru un interval de şase luni, ca un proiect-pilot în care să se constate dacă veniturile bugetare cresc astfel încât să acopere deficitul "de 200 milioane lei" generat de această măsură.

Câteva zile mai târziu, la 1 februarie, ministrul Agriculturii afirma că reducerea TVA la 9% pentru pâine este un angajament politic care ar putea fi aplicat în 2013, în condiţia în care efortul bugetar pe şase luni este "de 100 milioane lei".

Potrivit premierului Ponta, reducerea TVA ar urma să fie din nou discutată cu FMI la următoarea misiune la Bucureşti.

Ideea reducerii TVA pentru alimentele de bază este mai veche, susţinută şi de fostele guverne, dar nu a fost niciodată pusă în aplicare.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Finanţele au calculat: nu pot fi asigurate acum venituri de compensare pentru TVA redus la pâine.
 Vizualizări articol: 729 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Finanţele au calculat: nu pot fi asigurate acum venituri de compensare pentru TVA redus la pâine0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei