Mircea Radu IACOBAN

Prea multă încruntare! Supapa bancului funcționează, de-o vreme, cu precădere în zona hazului de necaz, care, zice-se, e-o componentă a „spiritului nativ al poporului român”, fiind cuibărit în „fibra noastră națională”! În analiza ADN-ului oricărui compatriot, o anume nucleotidă din lanțul polimer ar semnala chimic întotdeauna prezența hazului de necaz! Bulă n-a murit, dar s-a mai responsabilizat: nu ne mai delectează cu prostioare glumețe în sine: de-o vreme, bancurile lui au ținte politice.

Sociologia urmează să deslușească semnificațiile revenirii politicului în structura bancului dâmbovițean. Unii văd conotații negative: „umorul devine o formă comodă de activism civic amestecat cu oarecare doză de lașitate”, în vreme ce Paler chiar dramatizează: „românii preferă să facă haz de necaz și să amenajeze un talcioc pe orice Golgotă”. Chiar de-i așa, câtă vreme hazul nu numai că ascunde necazul, amortizându-i sonurile întristătoare, ci și amendează acid tare sociale, să-i reconfirmăm dreptul la cetățenie și-n veacul XXI: e de-al casei, de-al nostru, din popor. Să ne trăiască! De altfel, a rămas ultimul domeniu în care mai are ce investiga cercetătorul în căutarea „folclorului nou”, cu precizarea că principala condiționare a creației populare, „trecerea din gură în gură”, s-a modificat electronic, devenind „din computer în computer”.

Cu același efect perfecționist al contribuției colective, câtă vreme textele atestă ameliorări la (și prin) alunecarea din blog în blog (și noi am mai dres versurile de mai jos). Cum multe nu-s semnate, le-am putea include în compartimentul „folclor nou”, compromis grav prin contrafacere cândva, real și original acum. Iată, de pildă, câteva noi „Legi ale lui Murphy” – formulări pe cât de istețe, pe atât de amare: „Teoria distribuirii spațiului – a/ este loc sub soare pentru toată lumea, b/ inutil, fiindcă toată lumea vrea la umbră; Legea ciocoirii: un cap ridicat la putere devine pătrat; Axiomă liberală: tot ce e de stat, stă; Decretul emblemei: emblema vremurilor noi este secera și ciolanul; Regula partidelor: unde nu-i cap, sunt multe aripi; Legea caselor naționalizate: cui are, nu i se va lua, cui n-are, nu i se va da.” Corolar: „O revoluție este totdeauna începută de naivi, continuată de intriganți și exploatată de escroci.” S-ar putea să fie de acceptat, eventual, o inversare: „începută de intriganți și continuată de naivi”...

De tot hazul (și necazul) poezioara postată pe blog de Andreea Marin. Nici asta nu-i semnată, dar n-aș trece-o în patrimoniul folclorului nou datorită gradului de elaborare ce indică un condei cultivat: „Of, mămică, doar mă știi că te iubesc și te respect / Da’ am o întrebare care tare mă apasă-n piept / Când erai domnișorică și tata te-a chemat în șură / Ce-ai crezut, c-a vrut, să mâncați o prăjitură? / Nu făceai mai bine-ntoarsă de pe-atuncea a ta cale / Ca să nu fiu eu efectul relației cauzale? / Azi în șură, mâine-n șură, hâța-hâța pe furiș / Te pupai cu el pe gură și visai la măritiș. / Te-a dat bunicu’ lui tăticu’ și-ați pornit frumos în viață / da’ ți-era oleacă greață-n fiecare dimineață. / Te-ntrebai: ce mama naibii? / Eu eram bre, mămicuță / Te-anunțam că-mi creșteau ochii, ș-o ureche, ș-o mânuță. / Dragă mamă, dragă tată, m-ați făcut că v-ați iubit / Da’ vă-ntreb așa, de-odată, altă țară n-ați găsit? / Polonia, Japonia, Burundi, oriunde?” Cum exagerarea conștientă face parte dintre procedeele îngăduite condeierului, putem considera șăgalnica poezioară drept onorabilă expresie literară a hazului de necaz.

Ca și textul care urmează, pescuit tot de pe internet și tot fără autor menționat: „Cel sărac muncește / Cel bogat îl exploatează / Militarul îi apără pe amândoi / Contribuabilul plătește pentru toți trei / Vagabondul se odihnește pentru toți patru / Bețivul bea pentru toți cinci / Bancherul îi escrochează pe toți șase / Avocatul îi înșală pe toți șapte / Doctorul îi omoară pe toți opt / Cioclul îi îngroapă pe toți nouă / Politicianul trăiește de pe urma tuturor celor zece”...

Byron glumea: „Căsătoria provine din dragoste așa cum și oțetul provine din vin”. Oare necazul nu s-o fi trăgând și din prea mult haz? Tratând în cheie veselă tristețile cotidiene, ajungi să le accepți făcând eternul haz de necaz. Fatalism mioritic?