Medicul veterinar Mircea Bilius, foarte cunoscut și pentru marea sa pasiune pentru columbofilie, care i-a adus titluri și distincții internaționale, a încetat din viață la vârsta de 83 de ani.
Mircea Bilius s-a născut în 1942, în satul Prelipca, comuna Salcea de atunci.
A absolvit Liceul “Ștefan cel Mare” din Suceava, în 1959, an în care a devenit student al Facultății de Medicină Veterinară din București.
După terminarea facultății, doctorul Bilius a fost repartizat ca medic veterinar la mai multe circumscripții veterinare de pe raza județului Suceava, apoi a fost numit inspector guvernamental la FACOS Suceava.
Fiind preocupat de comportamentul oamenilor și al animalelor, în 1981 a absolvit și Facultatea de Istorie – Filozofie, secția Psiho-Pedagogie Specială din cadrul Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj.
Mircea Bilius a fost și un crescător de excepție al iepurilor din rasa Uriaș Belgian și German.
Marea pasiune a vieții sale a fost însă studiul porumbelului călător.
Implicat și pasionat, a câștigat numeroase premii, devenind campion național la categoria fond.
În anul 2009, porumbelul acestuia, botezat „Campionul”, s-a dovedit de departe cel mai bun din țară la proba de maraton internațional, de fiecare dată surclasându-și adversarii în ultima parte a curselor. El a câștigat toate cele patru etape de campionat, obținând un punctaj cu care a surclasat al doilea clasat, fapt ce se întâmplă foarte rar la astfel de concursuri.
În 1978 – la Wells, Austria, a fost laureat cu Marele Premiu al Asociației Europene, în 1981 – la Amsterdam și 1984 – Budapesta a obținut medalii de aur și argint pentru exemplarele sale.
Mircea Bilius vorbea cu mare pasiune despre porumbeii călători.
Doctorul Bilius a avut un fiu și trei nepoate.
Trupul neînsuflețit este depus la Biserica Sfânta Vineri din municipiul Suceava.
Înmormântarea va avea loc duminică, de la ora 12.00, la Biserica Sfânta Vineri și apoi la Cimitirul Pacea.