Omul de afaceri rădăuțean Constantin Luchian a fost prezent zilele trecute la un moment emoționant care a avut loc la Cazinoul din Constanța, în apropierea căruia a fost dezvelită o placă memorială dedicată deținuților politici români anticomuniști care au participat la refacerea acestui edificiu, după cel de-al Doilea Război Mondial. Constantin Luchian este vicepreședinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România și a participat la acest eveniment alături de președinta asociației, Niculina Moica, vicepreședintele Leonard Câmpeanu, precum și publicistul Apollon Cristodulo, fiul fostului deținut politic arhitect Ion Cristodulo.
De precizat că în cursul anilor 2020-2023 lucrările de reabilitare a clădirii Cazinoului au scos la lumină mai multe artefacte, bilete scrise cu creionul pe hârtie de sac, care confirmă mărturiile legate de participarea, în perioada anilor 1951-1953, a circa 100 de deținuți politici din coloniile de muncă de la Canalul Dunăre – Marea Neagră la lucrările de refacere a acestei clădiri emblematice.
„Revenit la splendoarea sa de altădată, Cazinoul își va redeschide în curând porțile, un bun prilej să ne amintim de cei care în anii grei ai represiunii comuniste de tip stalinist și-au lăsat amprenta în refacerea acestei clădiri-simbol, în memoria cărora Asociația Foștilor Deținuți Politici Români va dezveli o placă memorială încastrată pe faleza orașului, în imediată vecinătate a Cazinoului. Este momentul să aducem un modest omagiu tuturor celor care au trecut prin închisorile comuniste și în mod special celor 100 de deținuți politici anticomuniști care, în pofida suferințelor îndurate, au trudit pentru refacerea Cazinoului și ale căror povești de viață așteaptă încă să fie dezvăluite”, au transmis organizatorii evenimentului de dezvelire a plăcii memoriale.
Prezent la evenimentul de la Constanța, Constantin Luchian, care este urmaș al deportaților din Bucovina, a rememorat cu emoție drama familiei sale, persecuțiile suferite, relocări și lupta pentru supraviețuire.
„Am venit din nordul Bucovinei pentru a vedea locul în care deținuții politici au fost reprimați și forțați să muncească. După cum ați putut observa și dumneavoastră, aici, la Cazino, au lucrat mulți dintre acești oameni, pedepsiți pentru diferite fapte considerate <subversive> de regimul comunist.
Reprezint zona Bucovinei și am venit cu mare emoție, ca să înțeleg mai bine ce s-a întâmplat aici. Vin dintr-o familie de deportați politici. Eu m-am născut în Brăila, însă părinții mei sunt din nordul Bucovinei. După ce au fost deportați în zona Timișoarei, au fost mutați din nou, de această dată în zona Brăilei, unde m-am născut eu. Satul în care am copilărit, Măzăreni, a fost demolat în 1955, la ordinul autorităților comuniste, care urmăreau evacuarea completă a localității. Practic, satul a fost șters de pe hartă. (...) Am încercat mai întâi să ne stabilim la Botoșani, unde tatăl meu avea un frate. N-a fost posibil, așa că ne-am întors în zona Rădăuți, acolo unde mama avea o soră. (...) A fost greu să reconstruim un început de viață, dar am avut parte de o educație bună, chiar dacă începuturile au fost modeste”, a declarat Constantin Luchian pentru Ziarul Amprenta.