Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 12 oct 2023 - Anul XXVIII, nr. 240 (8464)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9751 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5879 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   8 imagini |   ø fişiere video

Lucrări ale absolvenților Colegiului „Ciprian Porumbescu”, expuse la Uzina de Apă, cu prilejul Zilelor instituției

Joi, 12 Octombrie 2023 (14:54:06)de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

 

La 170 de ani de la nașterea lui Ciprian Porumbescu, elevi, profesori și colaboratori ai Colegiului de Artă Suceava au omagiat personalitatea marelui compozitor bucovinean printr-o serie de evenimente care au pus în lumină anvergura, talentul și patriotismul patronului spiritual al instituției.

Expoziții, conferințe, recitaluri au făcut parte din programul dedicat Zilelor colegiului, din perioada 9-13 octombrie.

Unul dintre evenimentele care i-au adus împreună pe reprezentanții colegiului, elevi, parteneri, a fost expoziția organizată miercuri, 11 octombrie, la Uzina de Apă Suceava, unde câteva zeci de lucrări aparținând proaspeților absolvenți ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava au fost expuse publicului.

Lucrări de atestat profesional concepute de absolvenții claselor a XII-a sau de absolvenții din anii anteriori, de la specializările arhitectură, sculptură, arte plastice, au fost etalate la Uzina de Apă și vor rămâne acolo pentru încă o săptămână pentru a fi apreciate de doritori. Planșe, machete, picturi, modelaje, grafică, lucrări de mari sau mici dimensiuni, dar toate complexe, creative, minuțios lucrate, au fost expuse începând de miercuri.

Deschiderea expoziției a beneficiat și de prezența unor talentați elevi de la specializarea muzică, aceștia interpretând cu maiestuozitate opere ale lui Ciprian Porumbescu.

Eleva Beatrice Vâjâilă, îndrumată de prof. Doina Chișcă, a interpretat „Crai Nou” la violă, elevul Ștefan Capră a interpretat „Balada” (fiind pregătit de prof. Cristina Cleopatra Ungureanu), iar elevii din ansamblul de trompete coordonat de prof. Florin Sumanariu au interpretat „Tricolorul” și „Pe al nostru steag”.

”Prin acest eveniment, dar și prin celelalte manifestări pe care le-am pregătit de Zilele Colegiului, ne dorim ca tânăra generație să-și însușească dragostea de țară, patriotismul, devotamentul de care a dat dovadă acest mare cărturar, compozitor român”, a arătat prof. Alexandra Bejinaru, directoarea liceului.

 

-                    „Copiii sunt în continuare foarte entuziaști și dornici să-și arate capacitățile”

Evenimentul a beneficiat de sprijinul arh. Ion Andriu, președinte Sucursala Suceava-Botoșani a Uniunii Arhitecților România, fost cadru didactic al școlii, care a transmis organizatorilor: „Ne bucurăm că putem să colaboram din nou cu Colegiul <Ciprian Porumbescu>, mai ales în anul dedicat compozitorului și de Zilele Colegiului.

Este un for de educație și cultură deosebit, care face cinste comunității, iar eu și colegii mei ne-am străduit să aducem o contribuție cât de cât. Ne bucurăm că suntem împreună, copiii sunt în continuare foarte entuziaști și dornici să-și arate capacitățile.

Aici sunt lucrări de arhitectură, de artă plastică, de sculptură, atestate de competențe profesionale, dar și lucrări mai vechi, reprezentative, pentru a vedea evoluția în timp a elevilor, care de regulă merge într-o dinamică ascendentă”.

La rândul său, Niculai Barbă, președintele Consiliului Județean Suceava, a prezentat evenimentele culturale de la finele acestei săptămâni, cele mai multe consacrate marelui compozitor.

Vineri, pe 13 octombrie, va fi dezvelit bustul pictorului Dimitrie Loghin, iar sâmbătă, pe 14 octombrie, la exact 170 de ani de la nașterea lui Ciprian Porumbescu, „vreau ca el să fie în tot și în toate, cel puțin în Suceava”.

„De la ora 15.00, vor fi 170 de violoniști la bustul lui Ciprian Porumbescu din parcul central. A fost și la Stupca un moment de genul acesta, consider că a fost destul de puțin evidențiat și vrem să-l reluăm. De asemenea, de la ora 17.00 va fi pusă în scenă opereta <Crai Nou>, iar spre seară va fi un spectacol de lumini”, a spus Barbă.

Acesta a mai specificat că luni, 16 octombrie, debutează Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu”, ediția 2023, în cadrul galei de joi, 19 octombrie, fiind invitat tenorul Teodor Ilincăi. Recitalul acestuia este programat de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

La evenimentul de miercuri au mai luat parte arh. Constantin Gorcea, președintele Filialei Nord-Est a Ordinului Arhitecților din România, responsabil de revitalizarea Uzinei de Apă Suceava, prof. Loredana Ceică – inspector școlar arte, profesori ai colegiului, elevi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Lucrări ale absolvenților Colegiului „Ciprian Porumbescu”, expuse la Uzina de Apă, cu prilejul Zilelor instituției.
 Vizualizări articol: 849 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Lucrări ale absolvenților Colegiului „Ciprian Porumbescu”, expuse la Uzina de Apă, cu prilejul Zilelor instituției0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei