Județul Suceava a înregistrat, miercuri, 60 de cazuri noi de Covid-19. Alte 26 de persoane au fost reconfirmate pozitiv la retestare, dintr-un număr total de 238 de persoane testate în ultimele 24 de ore, în județ.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este de 1,83 la mie, în scădere față de ziua precedentă, când a fost de 1,96 la mie.
La nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.916 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În intervalul 1-2 decembrie s-au înregistrat 135 de decese, dintre care 123 la pacienți confirmați cu Covid-19 care aveau comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.529. Dintre acestea, 1.260 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.137.893 de teste. Dintre acestea, 15.701 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 11.455 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.246 la cerere.
Până pe 2 decembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 484.550 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 371.231 de pacienți au fost declarați vindecați.