În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 03.25, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, un tânăr de 21 de ani, din localitate, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un copac.În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto și a 4 pasageri din autoturism, 2 tinere și 2 tineri, cu vârste între 18 și 20 de ani, toți din localitate, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. „În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.






