Ne vorbesc părinții Bisericii

Oare nu este îndeajuns a ști că Hristos a înviat? La ce bun să se chinuie cineva cu întrebarea: „Cum a înviat?”. Întrebarea voastră vine, însă, din dragoste și entuziasm, iar nu, nicidecum, din îndoială; ca atare, îmi este dragă și această întrebare a voastră, dragii mei.

Așa cum soarele răsare în Asia dintr-o dată, și ziua ia locul nopții. Așa cum apăsați întrerupătorul electric într-o cameră cufundată în întuneric, și dintr-o dată s-a făcut lumină, într-un chip asemănător a fost și Învierea Domnului din moarte la viață. Pe tăcute și într-o clipă.

Sau tot mai întrebați plini de curiozitate: „Cum?”. Cred că așa cum la începutul facerii lumii s-a arătat lumina în întunericul de obște. Oamenii groși la minte gândesc: „Cum o fi fost fabrica aceea grozavă care a făcut lumină în lume? Și ce mașini or fi fost în fabrica aia? Și câte milioane de cai-putere și elefanți-putere au trebuit pentru a pune în mișcare mașinile acelea?”. Nicio fabrică, nicio mașină, niciun fel de puteri, nici milioane de ani; în general, nicio sforțare, ci numai un cuvânt puternic, și lumina s-a arătat și a umplut întreaga lume. Și a zis Dumnezeu: „Să fie lumină”; și a fost lumină. Nici nu a fost spus un cuvânt care să se audă, ci a fost doar gândit: fiindcă gândul lui Dumnezeu și cuvântul Lui sunt totuna. Și a gândit Dumnezeu: „Să fie lumină”; și a fost lumina. Deci, pe tăcute și într-o clipă.

Așa a fost și învierea lui Hristos. Așa s-a arătat această nouă lumină, care a făcut să strălucească oamenilor cu judecată lumina duhovnicească. Așa cum acea lumină cosmică universală a descoperit tuturor ochilor lumea aceasta, fizică, și lumina învierii Domnului a descoperit oamenilor cu judecată lumea cealaltă, duhovnicească, sălașul duhurilor nemuritoare. Ca atare, această lumină nu este câtuși de puțin mai mică decât cea dintâi. Atât una, cât și cealaltă s-au arătat pe tăcute și într-o clipă, după atotputernica voie a Făcătorului, după atotînțeleptul Lui plan, după negrăita Lui milă și dragoste.

Ați auzit că oamenii dăruiți fac lucruri mari și geniale cu o ușurință și repeziciune minunată. Cu atât mai mult Dătătorul tuturor darurilor, Făcătorul tuturor geniilor! Oare nu ați citit cu ce ușurință și repeziciune a înviat Domnul pe fiica lui Iair și pe fiul văduvei din Nain? Și pe Lazăr în Betania? A zis un cuvânt – și s-a făcut! Fiindcă la Dumnezeu are putere tot ce spune, chiar și ce gândește. Așa S-a înviat Hristos și pe Sine. Ba încă mai ușor și mai repede. Și fără cuvinte.

Iar acum vă rog, dragi copii, de vreme ce știți că Domnul a înviat, îndeletniciți-vă mai mult cu întrebarea cum veți face și voi să meritați învierea. Ca El să vă învie și pe voi. Fiindcă El S-a înviat pe Sine pentru voi, ca să dea încredințare că și voi o să înviați prin El și să fiți asemenea Lui în slavă și frumusețe veșnică. Închinați-vă, așadar, Domnului înviat, și cântați-I cântarea de dimineață: Învierea Ta, Hristoase Mântuitorule,/ Îngerii o laudă în ceruri, / Și pe noi pe pământ ne învrednicește / Cu inimă curată să Te slăvim!

(Episcopul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, vol. 1, Editura Sophia, București, 2002,  pp. 139-141)