Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Evanghelia din această duminică relatează episodul chemării lui Filip și Natanael la apostolat. Împărăția cerurilor era un deziderat al Fiului lui Dumnezeu, anticipat prin gura prorocilor, deziderat care trebuia realizat. Or, pentru împlinirea acestuia, Mântuitorul avea nevoie de ucenici care să vorbească mulțimilor despre învățătura cea nouă. Așa se face că El Și-a ales oameni dispuși a fi educați în spiritul noii învățături. Cum cărturarii, saducheii și fariseii corupeau și perverteau spiritual masele, fiind imuni la strigătele prorocilor, Iisus a preferat să-Și aleagă ucenici nu din rândul iudeilor din Iudeea, ci din rândul galileenilor (Matei 4, 18-23; Marcu 1, 16-20; Luca 5, 1-11). De altfel, încă de pe vremea când Iisus se afla în ținutul Iordanului, la îndemnul lui Ioan Botezătorul, Ioan și Andrei, ucenicii acestuia, I s-au alăturat lui Iisus. Lor li s-au adăugat Petru și Iacov, frații acestora (Matei 4, 18-22; Ioan 1, 35-42).
După Botez, Iisus l-a chemat la apostolat pe Filip (Ioan 1, 43), iar acesta, la rândul lui, l-a adus pe Natanael (Ioan1, 45-51). Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei și a lui Petru (Ioan 1, 44). Cât privește chemarea lui la apostolat, nu a fost premeditată. Iisus i-a spus: „Urmează-Mi”. Și el, imediat, a dat curs chemării.
Entuziasmat de cele ce i se întâmplaseră, Filip l-a găsit pe Natanael și „cunoscându-l iubitor de osteneală și de stăruință” — spune Sfântul Chiril al Alexandriei — i-a vestit: „Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege și proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret.” (Ioan 1, 45). Da, Îl aflase pe Cel despre Care s-a scris în Lege și în proroci. Dar ca să afli pe cineva, presupune ca mai întâi să-l cauți. Asta înseamnă că Filip L-a aflat pe Iisus după îndelungi căutări. Putem spune că el era dintre cei care așteptau venirea Domnului.
Cât privește afirmația legată de Nazaret, știm că Mântuitorul, la fel ca regele David, s-a născut în Betleem (Miheia5, 1), dar a fost crescut în Nazaret (Luca 2, 39).
Filip a dorit ca bucuria de a-L fi găsit și cunoscut pe Domnul, dincolo de faptul că a dat curs chemării, să fie împărtășită. Și când Filip, plin de uimire și bucurie, i-a spus lui Natanael că L-a aflat pe Domnul, acesta, oarecum sceptic, i-a răspuns: „Din Nazaret poate fi ceva bun?”. O întrebare de bun simț, mai ales că Nazaretul nu dăduse până atunci niciun proroc; din el nu se născuse vreo personalitate. Or, profeția viza Betleemul și nicidecum Nazaretul. Numai că, în cele din urmă, s-a dovedit că și din Nazaret poate ieși ceva Bun.
Faima lui Iisus se răspândise în toată Siria (Matei 4, 24). Devenise o persoană de notorietate. Și pentru a-l lăsa să se convingă singur, Filip i-a sugerat: „Vino și vezi” (Ioan 1, 46). Cel mai sigur răspuns era El Însuși.
Filip era conștient de faptul că o eventuală întâlnire cu Iisus îl va convinge pe Natanael să creadă că El este „Acela despre Care au scris Moise în Lege și proorocii” (Ioan 1, 45); să creadă că El este Dumnezeu.
Și când Iisus l-a văzut pe Natanael, a zis despre el: „Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleșug” (Ioan 1, 47). Înseamnă că israelitenii erau din fire vicleni. De remarcat este faptul că, pentru Iisus, Natanael era o carte deschisă. El i-a văzut inima și a citit în ea. I-a cunoscut sufletul, deși Natanael avea rezerve în ceea ce privește Nazaretul, ca loc de baștină al lui Iisus. Natanael citise cărțile sfinte și era convins că ele nu mint. Mai degrabă înclina să creadă că Filip era într-o eroare în ceea ce privește locul nașterii lui Iisus. Mirat de cele ce i se întâmplau, Natanael I-a pus o întrebare menită să dezvăluie adevărul: „De unde mă cunoști?” (Ioan 1, 48). Curios, Natanael voia să știe de unde îl cunoaște Iisus și dacă nu cumva Filip I-ar fi vorbit despre el. Atunci, Iisus i-a risipit bănuiala: „Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin.” (Ioan 1, 48).
În psalmi se spune: „Tu ai cunoscut șederea mea și scularea mea; Tu ai priceput gândurile mele de departe (…) Că încă nu este cuvânt pe limba mea, și iată, Doamne, Tu le-ai cunoscut pe toate (…) Tu m-ai zidit și ai pus peste mine mâna Ta (…) Unde mă voi duce de la duhul Tău și de la fața Ta unde voi fugi?” (Psalmii 138, 2-7).
Sfântul Ioan Gură de Aur spune că i-a văzut sub smochin când vorbeau despre El. Deci, Iisus îl cunoștea, nu pentru că Îi vorbise cineva despre el, ci pentru că El era Dumnezeu și, ca Dumnezeu, nu putea să nu-l cunoască; Dumnezeu îi cunoaște și ne cunoaște pe toți. Așa că, bine ar fi să fim atenți la ceea ce spunem, la ceea ce gândim și la ceea ce facem. Vorbele lui Iisus, deși puține, i-au atras atenția lui Natanael și, pe fondul înțelegerii lor, Natanael, tresăltând de bucurie, I s-a adresat: „Rabbi, Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Tu ești regele lui Israel.” (Ioan 1, 49). Natanael, impresionat de cele întâmplate, Îl numește învățător și Îl mărturisește ca Fiu al lui Dumnezeu și rege al lui Israel. Natanael mărturisește atât mesianitatea, cât și divinitatea Lui.
Atunci Iisus a făcut câteva afirmații cu răsunet peste veacuri: „Pentru că ți-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. Și i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veți vedea cerul deschizându-se și pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se și coborându-se peste Fiul Omului.” (Ioan 1, 50-51). Iisus l-a asigurat pe Natanael că va spori în credință pe măsură ce va vedea cele care vor urma.
Cuvântul care pecetluiește credința lui Natanael se îndreaptă de această dată către toți, spunându-le că vor vedea pe îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând peste Fiul Omului, adică slujindu-I și împlinind poruncile Lui, spre mântuirea celor care vor crede în El. Scriptura stă mărturie în acest sens.
Întâlnirea dintre Iisus și Natanael a întărit convingerea apostolilor și, respectiv, a ascultătorilor că El este Fiul lui Dumnezeu, că El este Dumnezeu. Și ca Dumnezeu nu se limita doar la cunoașterea gândurilor oamenilor, ci El Însuși atenționează: „Lucruri mai mari decât acestea vei vedea”.
După acest moment, Iisus, însoțit de cei șase apostoli și de Maica Domnului, a luat parte la nunta din Cana Galileei (Ioan 2, 1), după care S-a retras, ce e drept, pentru scurt timp, în Capernaum (Ioan 2, 12).
Sosind Paștile iudeilor, Mântuitorul, însoțit doar de câțiva din grupul celor șase, – probabil că se referă la grupul celor trei (Petru, Iacov și Ioan) care L-au însoțit și cu alte ocazii –, S-a dus la Ierusalim. După un timp mai îndelungat, ei s-au întors în Galileea, prin Samaria (Ioan 4, 3-4). Ajunși în Galileea, ucenicii au cerut lui Iisus să-i slobozească la casele lor. Și potrivit dorinței acestora, Iisus i-a lăsat să plece, sub rezerva că nu peste mult timp îi va chema pentru totdeauna.
