Sfinții Cuvioși Ioan Casian și Gherman – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Prăznuim liturgic, la sfârşitul lunii februarie, pe Sfinţii Ioan Casian şi Gherman din Dobrogea, doi sfinţi mari din Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române.

Sfântul Ioan Casian s-a născut pe la anul 360, în satul Casian – Casimcea de astăzi – din hotarele Casienilor şi ale peşterii din acel ţinut, unde, pe valea Vistornei, sunt cunoscutele chei ale Dobrogei.

Vorbind despre părinţii săi, el însuşi spunea: „Mă laud cu aceea că ei nu au pus nicio piedică felului nostru de viaţă. Nicio grijă de lucrurile materiale, nicio greutate în procurarea celor necesare vieţii zilnice nu venea să ne abată atenţia de la cele înalte; ei înşişi, cu bucurie, ne procurau toate cele necesare”.

Se crede că a studiat la Tomis, Histria (Istria) şi Axiopolis (Cernavodă), dar şi la alte şcoli care funcţionau în mănăstirile din zonă. Aici a făcut cunoştinţă cu scrierile Sfinţilor Părinţi şi cu cele ale unor mari clasici şi filosofi de limbă greacă şi latină: Horaţiu, Vergiliu şi Cicero.

Încă din copilărie l-a avut ca prieten pe Sfântul Gherman, despre care spunea: „Mă împrietenisem cu el încă de când eram la şcoală, apoi la oaste, precum şi în viaţa monahală”. Mai târziu, avea să adauge: „Amândoi eram nedespărţiţi din vremea primelor lupte din oastea duhovnicească; am vieţuit împreună atât printre cenobiţi, cât şi în pustie, şi fiecare, pentru a ne arăta prietenia strânsă unul faţă de altul şi scopul comun, aveam obiceiul să zicem că nu eram decât o minte şi un suflet în două trupuri”.

Împreună, cercetau adesea pe sihaştrii care în acea vreme se nevoiau prin peşterile Cheilor Dobrogei din hotarele Casienilor, dar şi în întregul ţinut dintre Dunăre şi Mare. Cel care i-a călăuzit spre viaţa monahală a fost Sfântul Bretanion, episcopul Tomisului. În mănăstirea în care s-au nevoit, Gherman şi Ioan Casian au fost îndrumaţi printre alţii şi de Sfântul Teotim, care a ajuns mai târziu episcop al Tomisului.

Petrecând câţiva ani în mănăstirile din preajma Tomisului, la vârsta de numai 20 de ani, Sfântul Ioan Casian, împreună cu sora sa şi Sfântul Gherman, s-a îndreptat spre Ţara Sfântă. Acolo, împreună cu Sfântul Gherman, s-a închinoviat la o mănăstire din apropierea Betleemului, nevoindu-se timp de 5 ani. Sora sa a intrat şi ea într-o mănăstire de maici din aceeaşi zonă.

După un timp, oarecum nemulţumiţi de laxismul care se resimţea în trăirea celor din mănăstirea palestiniană, au mers în Egipt – patria monahismului – pentru a cunoaşte învăţătura cea sfântă, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Casian în cartea intitulată Convorbiri (XX, II, 1). Pelerinajul lor a durat aproape 14 ani (385-399), timp în care au cercetat principalele centre monahale: Tebaida, Sketis, Kellia şi Nitria. Cuvintele de folos culese de la părinţii deşertului sunt redate sub forma a 24 de Convorbiri, considerate a fi un adevărat Pateric duhovnicesc.

Anul 399 îi găseşte pe Cuvioșii Ioan Casian şi Gherman la Constantinopol, de unde s-au îndreptat spre Capadocia. Cei doi monahi au petrecut 5 ani – plini cu alese învăţăminte duhovniceşti – în preajma Sfântului Ioan Gură de Aur, care i-a şi hirotonit preoţi, în jurul anului 400. Remarcând ascetismul, sfinţenia vieţii şi bogata cultură teologică a Cuviosului Ioan Casian, dar şi a Cuviosului Gherman, după numirea ca patriarh al Constantinopolului, Sfântul Ioan Gură de Aur l-a luat pe Cuviosul Ioan Casian sub ocrotirea sa. Timpul petrecut în preajma Sfântului Ioan Gură de Aur a reprezentat pentru cei doi monahi dobrogeni cea mai înaltă şi mai profundă şcoală teologică.

În anul 403, Cuvioşii Ioan Casian şi Gherman au participat la Sinodul de la Stejar, ca apărători ai Sfântului Ioan Gură de Aur. După momentul depunerii din treaptă a Sfântului Ioan Gură de Aur, care a culminat cu exilul său spre închisoarea Cucuz din Armenia, Cuvioşii Ioan Casian şi Gherman au plecat cu o scrisoare din partea clerului şi credincioşilor din Constantinopol la Roma, pentru a susține pe lângă episcopul Inocenţiu I nevinovăţia marelui ierarh constantinopolitan care era acuzat de origenism.

Intervenţia lor în capitala Imperiului Roman de Apus – despre care a scris istoricul bisericesc Sozomen (secolul al V-lea) – a fost fără sorţi de izbândă, probabil şi pe fondul unor tensiuni acumulate între Roma şi Constantinopol după Sinodul al II-lea Ecumenic. În aceste condiţii, cei doi s-au decis să nu se mai întoarcă la Constantinopol, ci să rămână la Roma. De la Roma, ştirile despre Cuviosul Gherman încetează. Probabil că a murit acolo, după anul 405.

În 407, după trecerea la cele veşnice a Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfântul Ioan Casian a părăsit Roma, stabilindu-se la Marsilia, o localitate situată în sudul Franţei.

Relevant este faptul că astăzi teologia Cuviosului Ioan Casian se bucură de o atentă cercetare. Nu mai puţin remarcabil este faptul că, în timpul acestor controverse, prestigiul călugărului scriitor dobrogean a crescut, iar nimbul sfinţeniei s-a conturat în jurul său şi al Ortodoxiei pe care o mărturisea, sfinţenie care nu i-a fost contestată.

A trecut la cele veşnice în mănăstirea sa din Marsilia, în 435, după mai mult de 60 de ani de viaţă monahală, la o vârstă înaintată. Considerat sfânt încă din viaţă, el a fost canonizat la scurt timp de la trecerea sa la cele veşnice, cu zi de prăznuire 28/29 februarie; Biserica Romano-Catolică îl serbează la 23 iulie.

Moaştele Cuviosului Ioan Casian (360-435) se păstrează până astăzi într-o capelă subterană a Mănăstirii „Sfântul Victor”; capul şi mâna sa dreaptă – care au fost aduse spre închinare şi la Iaşi, în 2002 – sunt aşezate în biserică, pentru a fi cinstite de credincioşi.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 20-21 iunie 1992, l-a trecut în rândul sfinţilor; atunci a fost canonizat şi Cuviosul Gherman, duhovnicul Sfântului Ioan Casian, având aceeaşi zi de pomenire.