Cezar STRATON

Viață.” Hei, viață, jaguarule din stern, ce nebună erai!/Cum făceai tu salturi mortale/Și acum stai umilă și blândă,/Hei, viață, jaguarule din stern,/Cum zbârnâiau mușchii tăi, ca un avion cu reacție,/Cum străluceau coapsele tale, pielea ta fremătândă/cum șuiera./Ce forță aveai; auzul, văzul, simțul tactil/Cât de vii erau toate și acum toate tac obosite./Hei, viață, felină sălbatică, cum cutreierai tu Pământul,/Cum intra pieptul tău în imensitate,/Cum aveai aur pe ghearele tale și luminai,/Iar acum stai umilă și obosită în cușca trupului meu,/În dosul zidului, și acesta în grilajul de fier,/Cu botniță, cu mădulare îmbătrânite,/cu blana ta/doar câteva fire/Hei, viață, jaguarule din stern, ce nebună erai!” (Mircea Florin Șandru, ”Ce nebună erai!”).

Pribeagu (Ion). La 27 octombrie 1887 s-a născut în târgușorul Sulița (Botoșani) Isac Lazarovici, cel ce mai târziu avea să devină poetul umorist Ion Pribeagu. A scris foarte mult în viața lui: piese, reviste, cronici și în proză, dar mai ales în versuri. Ca poet și umorist a fost deseori tentat să scrie mai liber, mai fără perdea, așa cum au făcut la vremea lor Creangă, Eminescu, Alecsandri și alții. Ion Pribeagul a scris și el "pentru sertar", dar aceste realizări le ținea numai pentru el, strânse într-un dosar și ferite de priviri indiscrete. Rareori citea ceva "conspirativ" și poznaș, doar vreunui prieten bun. În decursul a peste 60 de ani de activitate fecundă, a publicat aproape tot ce a realizat în afară de aceste creații intitulate chiar de el "impertinente". Iată o mostră: Dilemă grea. ”Trecând prin centru, nenea Nae,/Bătrânul curtean de viță/Văzu, privind într-o vitrină,/O foarte nostimă coniță.//Apropiindu-se de dânsa,/Cu chibzuința sa acerbă/O auzi cum își șoptește:/-Frumoasă rochie! Superbă!//-Vă place mult? Întreabă Nae./-Superbă! Spune ea din nou./- Dacă atât de mult vă place/Permiteți să v-o fac cadou!//Și au intrat în prăvălie./I-a-mpachetat-o, a plătit-o/Și foarte-amabil, nenea Nae/Politicos i-a oferit-o.//Conița tânără și tandră/Voind să-i compenseze gestul/L-a invitat la ea acasă/Și-acasă...înțelegeți restul.//Un studio de pluș cu perne/Lumină roșie, domoală/Și dezbrăcându-se, frumoasa/Rămase goală, toată goală.//Frecându-și palmele amândouă/De doru-i, Nae se sfârșea/Și-o savura din ochi șoptindu-și:/-Așa, așa, așa, așa!/Hai vino, îl imploră dânsa/Nerăbdătoare și lascivă/Hai vino, vino mai degrabă/Că nu-ți stă nimeni împotrivă...//Bătrânul crai șopti ca prostul/Plimbându-și ochii pe femeie:/- De broască mi-am făcut eu rostul/De unde îmi fac rost de cheie?”.

Rugăciune.”Noi care-avem nevoie de Tine ca borfașii/de-o bardă, de-un șperaclu, de-o bîtă, de-un cîrlig/spre a intra pe poarta ce ne refuză pașii,/la focul iluzoriu vom tremura de frig/cînd cei săraci cu duhul pe-o plajă exclusivă/se ung cu mir pe șale și sug azur prin pai,/noi anchetați la vamă de-o gloabă abuzivă,/cu un bănuț în palmă, n-avem nici de mălai/căci cei sosiți la Tine în carul din Caracal/fost-au primiți cu pîine și sare și cu ploști,/iar noi purtăm în cîrcă, bolnavi, un soi de sac al/ideii că în Ceruri deștepții sunt cei proști./Revizuiește-ți Doamne, bătrînele ceasloave/și lasă-ne și nouă o gaură în gard,/pe brînci să-Ți fim alături, măgari fără potcoave,/bufonii lumii tale îngreuiați de fard!” (M. Dinescu, ” Rugăciunea înțelepților neprimiți în împărăția cerurilor”).

I.D. Sârbu.Ion Dezideriu Sârbu (1919-1989), a fost, probabil, intelectualul român care a plătit cel mai scump disprețul și marginalizarea ”societății comuniste”. Asistent al marilor profesori Roșca și L. Blaga, acest intelectual rasat, cu o șiră a spinării niciodată flexată oportunist, a devenit miner (se spune că Marin Preda i-a folosit biografia, suferința, în conturarea personajului său din ”Cel mai iubit..”)  și apoi a trăit, anonim, la Craiova. E drept că i s-au publicat câteva cărți, că i s-au jucat, după venirea lui Ceaușescu, câteva piese de teatru (dar numai în teatre de provincie). A fost recunoscut abia după 1990, îndeosebi prin cartea ”Adio Europa” și prin zguduitorul său ”Jurnalul unui jurnalist fără jurnal”, din care vă voi propune câteva rânduri. 1. Finalizare. ”A duce treaba până la capăt, este apanajul nemților, al bucovinenilor și al ardelenilor. În restul țării, este o utopie.” 2. Curvăsărie. ”Perfecțiunea curvăsăriei la români: până la 23 august 1944, toți erau filogermani. Începând cu a doua zi...au dispărut toți!.” 3. ”De aici, din București, și până la Dunăre, toată lumea, în loc să se roage...”se pizduie!” (Marin Sorescu) 4. Cur. ”La noi, curul se schimbă, numai limbile rămân aceleași.” (Replică șoptită la urechea lui Petru Groza, asaltat de oportuniști). 5. Ultima e și cea mai tristă: ”Avem, tot mai mult, o generație de tineri castrați de cuvânt, de îndoială, de curiozitate, de interes...Nimic nu-i interesează, nu-i incită, nu-i miră...trăiesc ca muștele. După ce termină, eventual, facultatea...nu mai citesc nimic, uită să-și vorbească, măcar, inteligent! Încet, încet, ei devin o mulțime vidă (cum se zice în matematică), fapt care poate deveni un blestem profetic, de apocalipsă pentru o țară.”!

Împlinire. ”Când văd cum o femeie își schimbă expresia în orgasmul pe care l-am atins împreună, abia atunci știu că ne-am întâlnit! Tot restul...e ficțiune! Acesta e limbajul zilelor noastre...E ultimul limbaj comun pe care-l mai avem: bărbați și femei...” (Leonard Cohen).

Anunț. Acesta e considerat unul dintre cele mai reușite anunțuri. A fost publicat într-un ziar din Atlanta: „Femelă de culoare neagră, singură, caut prietenia unui bărbat, nu contează rasa sau culoarea. Sunt tânără, arătoasă, nebunatică și jucăușă. Îmi place să călătoresc în mașină, îmi plac plimbările lungi prin păduri, vânătoarea, cu cortul, pescuitul, să stau tolănită lângă foc în serile lungi de iarnă. La mesele îmbelșugate, voi mânca din mâna ta. Voi fi întotdeauna în fața ușii când vii acasă, așteptându-te fericită și îmbrăcată numai cu ce m-a înzestrat natura. Sună la.... și întreabă de Daisy, te voi aștepta…” Peste 15.000 de bărbați au sunat la…Atlanta Humane Society, cerând să vorbească cu Daisy (o jucăușă cațelușă neagră, de 8 săptămâni).

Talente. Un tip slăbănog, numai piele și os, vine la directorul unui circ, pentru angajare. - Ce știți să faceți? - Să fac ca păsărica.  - Cum așa?! - Uite-așa: cirip, cirip, cirip! - Domnule, asta e o prostie  Îți bați joc de mine, nesimțitule!? – Bine, spuse omul, trist, și își luă zborul, prin fereastră...

Motor. De când mi-am luat motocicletă am cunoscut o mulțime de fete, majoritatea asistente și doctorițe la UPU.

Supărări. "Pe Dumnezeu îl supărăm cu păcatele noastre, iar pe oameni cu realizările noastre".

Adevăr. ”Să mă ia naiba dacă nu-s pe lume mai mulți bătrâni bețivi decât doftori bătrâni, ce ne predică abstinența.” (Rabelais, ”Gargantua și Pantagruel”).

Oameni. ”Cum unii se uită la plante-n Grădina Botanică/Eu mă holbez la oameni pe stradă!/Ce floră avem, Dumnezeule!” (Emil Brumaru)