Învățându-i pe alții, învățăm și noi

Docendo discimus (învă­țându-i pe alții, învă­țăm și noi) spune un proverb latin! Este al șaptelea an de când, cu binecuvântarea Înalt­prea­sfințitului Părinte Mitropolit Teofan, m-am alăturat corpului didactic al Seminarului Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, la solicitarea preacucernicului părinte profesor Ioan Mihoc, pe atunci directorul vestitei școli teologice nemțene, care, de peste un secol și jumătate, reprezintă o pepinieră de formare pentru viitorii slujitori ai sfintelor altare din Moldova și nu numai.

De șapte ani, ca dascăl, învăț să mă despart de elevii claselor terminale; de șapte ani, învăț de la ceilalți colegi profesori cu state vechi în ale dăscăliei să mă bucur de o altă generație ce îi ia locul celei plecate. De altfel, la seminarul nemțean timpul se poate măsura și prin intermediul îndelung așteptatelor revederi la un deceniu, două, trei, sau chiar mai multe, de la terminarea studiilor liceale. Tocmai când am scris aceste rânduri școala se pregătea să primească vizita absolvenților din 1991 și din 2001; în același timp, își ia rămas bun de la promoția 2021 și-i așteaptă pe elevii semi­nariști ce le vor lua locul, devenind, la rândul lor, generația de absol­venți de peste patru ani, când, cel mai probabil, alte promoții din trecut vor trăi emoția revederii.

Dacă am amintit de mulțimea absolvenților școlii teologice nem­țene, în cei aproape 170 de ani de la temeluire, să precizăm că de pe băncile ei s-au ridicat mii de preoți vrednici care L-au mărturisit și L-au dus pe Hristos în mii de sate și orașe din țară sau din diasporă. Printre absolvenți se află unul dintre cei șase întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române, vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, alți 15 arhierei, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre strămo­șești, numeroși stareți și starețe, remarcabili preoți profesori de teologie, decani ai facultăților de teologie nu doar de la Iași, ci și din alte centre universitare, directori de seminarii, consilieri eparhiali, protopopi ori teologi renumiţi, cu multiple ascultări și slujiri importante în viața bisericească sau social-economică din țară și chiar din străinătate, medici, profesori din mediul universitar și preuniversitar, cadre militare, funcțio­nari în structuri de stat, diplomați.

Revenind la dictonul latin „Docendo discimus”, promoția 2021 a Seminarului nemțean, pe care o cunosc îndeaproape în calitate de diriginte, m-a învățat multe lucruri, căci permanenta căutare a multor elevi, fervoarea spre nou a unora, zbuciumul și neliniștea altora au constituit tot atâtea provocări la care profesorii au fost chemați să le facă față. Toată această simbioză între trudnica lucrare a dascălilor, împletită cu dorința de cunoaștere a elevilor, o redă atât de cuprinzător cunoscutul verset sapiențial: „Povaţa este un sfeşnic bun şi legea o lumină, iar îndemnurile care dau învăţătură sunt calea vieţii” (Pildele lui Solomon 6, 23).

Finalul a patru ani școlari se dorește un moment de bilanț nu doar pentru elevi, ci și pentru profesori. Bilanțul, în cazul noilor absolvenți, se va evidenția prin rezultatele la examenele ce le stau înainte, dar și prin alegerile pe care le vor face, de care va depinde viitorul lor. Se poate vorbi și de un bilanț al profesorilor la absolvirea fiecărei generații, căci, ca niște meșteri făurari, ei s-au străduit să dăltuiască în sufletele învățăceilor valori perene, după cum glăsuiește unul din cei mai străluciți dascăli ai Bisericii lui Hristos, Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nu există artă mai frumoasă decât arta educației. Pictorul sau sculptorul face figuri fără viață, dar educatorul creează un chip viu; uitându-se la el, se bucură și oamenii, Se bucură și Dumnezeu”.

Este, așadar, o mare responsabilitate și o uriașă misiune pusă de Dumnezeu pe umerii dascălilor, în general, iar în privința celor ce formează viitori sacerdoți, una și mai deosebită, căci, după spusele unui teolog apusean, Karl Barth, teologia, ca știință a mântuirii, se poate învăța doar în stare de bucurie, or, „bucuria de a face teologie” implică puterea de a trăi Evanghelia Mântuitorului Hristos ca pe darul și bucuria supremă a vieții. Desigur, aceasta cere o totală dăruire, implicare, osteneală, ba chiar truda de a transforma catedra școlii într-un „altar”, împreună cu efortul de a-i conștientiza pe viitorii slujitori ai Bisericii de faptul că nimic trainic nu se poate realiza în viață decât prin jertfă și dăruire. Am constatat cu mâhnire că există și elevi care întârzie să înțeleagă aceste „postulate”, invocând varii pretexte ca severitatea profesorilor sau noianul de informații pentru a-și susține nelucrarea sau comoditatea. Lor le transmit un gând profund al scriitorului american Hilary Hinton, cunoscut în literatura motivațională sub pseudonimul Zig Ziglar: „Viața este cel mai dur profesor. Întâi dă testul, apoi predă lecția”.

Pentru că am început cu un dicton latin, cade-se să închei tot cu o astfel de cugetare. Absol­ven­ților Seminarului Teologic „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, promoția 2021, dar și tuturor absolvenților din toate școlile românești, le amintesc cunoscuta zicere a filosofului antic Seneca: „Per aspera ad astra!” (Prin lucruri grele se ajunge la stele). Vă încredințăm, dragi absolvenți, că noi, dascălii voștri, cu aceeași emoție și bucurie vă vom urmări zborul, rugându-L pe „Părintele luminilor, de la Care vine toată darea cea bună și tot darul desăvârșit”, să vă călăuzească pașii și avântul către noi zări de cunoaștere și lumină.

(Arhim. Mihail Daniliuc, Ziarul Lumina)