Cum ne putem păstra sănătatea mentală și sufletească în vreme de pandemie

În aceste luni, pandemia de Covid a dat peste cap multe dintre ­reperele noastre, și asta într-un timp extrem de scurt. Această pandemie a venit într-un context nefericit în care omul modern, lipsit în general de repere spirituale solide și chiar de sprijinul familiei extinse sau al grupului social, era deja foarte fragilizat în interior. Și în care în jurul nostru existau multe categorii vulnerabile: de la bătrâni și persoane singure (văduvi și văduve) la bolnavi cronici, persoane cu afecțiuni psihice și persoane dependente de tot felul de vicii (alcool, droguri, jocuri de noroc). Nu este întâmplător că multe rapoarte arată că rata bolilor mentale și a sinuciderilor a crescut substanțial în timpul pandemiei, în special în țările unde s-au aplicat măsuri mai severe de lockdown.

Ce putem face pentru a ne păstra sănătatea mentală și echilibrul sufletesc, în aceste condiții? Mai ales când ni se spune că pandemia nu se va termina așa curând, că trebuie să ne obișnuim cu „noul normal” și că ne-ar putea aștepta alte perioade de carantină și lockdown?

Primul lucru ar fi să închidem televizoarele - sau să reducem substanțial timpul petrecut în fața micului ecran. Expunerea continuă a numărului de „cazuri Covid” pe mai toate canalele TV nu face decât să mărească nivelul general de anxietate și de nesiguranță. Filosoful francez Bernard-Henri Lévy vorbește despre „efectul de lupă al ecranelor TV”, care nu ne arată decât cazuri de coronavirus și povești de groază legate de pandemie, și despre „atmosfera generală de teroare”, care declanșează „o adevărată nebunie colectivă”. „Acesta nu este modul de a face față unei pandemii”, mai arată Bernard-Henri Lévy.

În al doilea rând, putem să balansăm opiniile de pe o parte din canale mainstream cu alte opinii autorizate și legitime, pentru a privi lucrurile într-un context mai larg. De pildă, profesorul John Ioannidis, de la Stanford School of Medicine, avertiza încă de la începutul pandemiei că reacția umanității în fața acestui pericol ar putea să fie „exagerată” și ar putea avea efecte colaterale sociale „extrem de mari”. El compara această reacție cu cea a unui elefant atacat de o „pisică domestică”: „Frustrat și încercând să evite pisica, elefantul sare în prăpastie și moare”. Profesorului Ioannidis i s-au adăugat între timp din ce în ce mai multe voci din lumea științifică și medicală. Alte voci ne arată că arma cea mai bună împotriva coronavirusului este o imunitate bună. Starea de anxietate permanentă, de teroare chiar, nu duce la nimic bun, avertizează acești specialiști. Dimpotrivă, pentru o imunitate bună, sunt necesare activitatea fizică, mișcarea în aer liber și mai ales echilibrul mental și optimismul.

Al treilea lucru important este să ne implicăm pentru a-i ajuta pe ceilalți. Pandemia și măsurile de lockdown au slăbit coeziunea socială și i-au închis pe oameni în bule; unii s-au izolat în fața Netflix și au uitat să-și ajute aproapele. Avem în jur foarte mulți bătrâni, oameni singuri, copii săraci, foarte multe persoane care au nevoie de ajutor. „Dăruind, vei dobândi”, ne spune părintele Nicolae Steinhardt. Ajutându-l pe aproapele nostru care este mai slab decât noi, ne vom întări și noi, și vom trece la rândul nostru mai ușor prin aceste încercări.

În sfârșit, al patrulea lucru este să ne păstrăm credința, să mergem la biserică și să căutăm ajutorul lui Dumnezeu. Omenirea a trecut în istorie prin pandemii mult mai rele, de la Ciuma lui Justinian la Moartea Neagră și la pandemiile de holeră din secolul al XIX-lea. De fiecare dată, oamenii au căutat ajutor la Dumnezeu și există multe relatări istorice despre faptul că pocăința oamenilor manifestată uneori prin procesiuni publice a dus la încetarea unor mari pandemii. Pocăința, apropierea de Dumnezeu și de Biserică și Sfânta Împărtășanie sunt leacurile sufletești cele mai eficiente pe care le avem.

Este un moment în care e mai necesar ca oricând să ne întărim discernământul și înțelepciunea. Să nu uităm de aproapele nostru. Și să ne amintim de leacurile „tari” ale sufletului: pocăința și participarea la viața Bisericii și la Tainele ei.

(Cătălin Sturza, Ziarul Lumina)