Cum rezolvăm în mod constructiv conflictele apărute în familie

Încă de mici, părinţii ne învaţă să-i iertăm pe cei care ne greşesc. Chiar şi conştiinţa ne zice că nu trebuie să ne culcăm, până nu ne rezolvăm disputele de peste zi şi cum spune şi vorba bătrânească, să nu apună soarele peste supărarea voastră. Atunci când trăim în familie şi ne împărţim bunurile pe care le folosim zilnic, vor apărea inevitabil şi conflicte. Însă dacă ne vom angaja să rezolvăm aceste conflicte înainte de a merge la somn, chiar dacă asta implică faptul că ne vom culca mai târziu decât de obicei, vom observa că a doua zi o vom începe mai bucuroşi şi împăcaţi cu noi înşine, iar tensiunile şi frustrările dintre noi vor fi eliminate.

Robert Taibi, doctor psihiatru, a publicat un articol despre această problemă în revista americană „Psihologia Astăzi”. El explică: „Problema se află în creierul nostru. Atunci când ne enervăm, părţile raţionale ale creierului nostru – lobii prefrontali – se opresc, iar toată acţiunea se mută în partea din spate, unde creierul nostru reptilian (primitiv) preia conducerea. Avem parte atunci de acţiuni bazate pe reflex, ne pierdem vederea periferică. Vrem cu tot dinadinsul să ne impunem punctul de vedere şi să-l facem pe celălalt să înţeleagă ceea ce spunem, prin orice mijloc posibil. Şi această stare poate dura o perioadă, în funcţie de cât suntem de nervoşi. Pentru bărbaţi, e şi mai greu – ei sunt nevoiţi să aştepte până la de trei ori mai mult pentru a se calma fiziologic, decât are nevoie să se calmeze o femeie. Calmează-te printr-o plimbare sau du-te în baie şi aşază-te, trăgând cu putere aer în piept pentru câteva momente. După ce ţi-ai revenit, iar lobii prefontali îşi reiau activitatea, tensiunea arterială şi vederea periferică vor reveni la normal. E momentul să încerci să rezolvi disputa. Asta înseamnă să asculţi şi să vorbeşti cu celălalt despre problema apărută, nu să zici un simplu „Îmi pare rău”, şi să îi dai o aşa-zisă îmbrăţişare, sperând că asta va rezolva problema”.

Mai mult, noi, creştinii ortodocşi, trebuie să-L chemăm pe Domnul nostru Iisus Hristos în ajutor. În această situaţie ne este de folos cel mai mult Rugăciunea lui Iisus sau Rugăciunea Inimii: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”. Dacă o practicăm cu regularitate în fiecare zi, ea ne va ocupa mintea tot timpul, şi va fi cu noi permanent, nelăsând mânia şi alte patimi să pună stăpânire pe mintea noastră. Poate deveni ca un răspuns automat în situaţii de stres. Atunci când ne rugăm, ne apropiem de Dumnezeu, iar El, ca Acela ce trimite pacea Sa peste toţi cei care Îl caută în rugăciune, va linişti mintea şi inima noastră, şi ne va ajuta să trecem cu bine peste situaţiile grele din viaţa noastră.  

Ar fi ideal să ne rugăm împreună cu familia dimineaţa şi seara, astfel ne vom împăca de fiecare dată înainte să ne rugăm. Domnul Iisus Hristos ne îndeamnă: „Eu însă vă spun vouă: Că oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său: netrebnicule, vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice: nebunule, vrednic va fi de gheena focului. Deci, dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău” (Matei 5, 22-24). Sfântul Apostol Pavel zice şi el: „Mâniaţi-vă şi nu greşiţi; soarele să nu apună peste mânia voastră” (Efeseni 4, 26).

(Sursa: Doxologia)