Libertatea omului

Una dintre principalele obiecţii pe care le întâlnim în societatea autonomă este următoarea: Dacă Dumnezeu guvernează lumea şi în special veghează asupra omului şi-l conduce pe acesta în acţiunile sale, aceasta înseamnă că El nimiceşte sau anulează, ori cel puţin restrânge libertatea omului, care astfel nu mai e stăpânul acţiunilor sale, libertatea lui morală fiind anulată sau cel puţin diminuată.

De aici ar rezulta pentru om o serie de consecinţe negative cu privire la responsabilitate, obligaţie, merit şi vină etc., iar pe de altă parte, se sprijină teza celor ce susţin predestinaţia necondiţionată.
Această obiecţie este însă lipsită de temei, deoarece Dumnezeu nici nu forţează, nici nu anulează libertatea omului, dată acestuia prin creaţie; în conlucrarea cu omul prin harul Său. Dumnezeu nu forţează şi nu anulează voinţa omului, pentru că El însuşi e libertatea desăvârşită, care nu manifestă nici o dorinţă de a-l stăpâni pe om. Fiind una dintre caracteristicile specifice lui Dumnezeu, libertatea Sa este şi garanţia libertăţii omului, căci „unde e Duhul Domnului, acolo este libertate” (2 Corinteni 3, 17). Adeseori, Mântuitorul arată că orice răspuns al omului la chemarea Domnului presupune necondiţionat voinţa liberă a acestuia: „De vrei să intri în viaţă, păzește poruncile [...] De voiești să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta [...]” (Matei 19, 17-21), i-a răspuns tânărului bogat Mântuitorul.

Dar prin împreună-lucrarea Sa cu omul, Dumnezeu vrea să-l elibereze pe acesta de tot ceea ce îi mărgineşte libertatea, spre a-şi putea folosi rodnic puterile pe care i le-a dat prin creaţie. El nu-i anulează acestuia nicidecum libertatea, ci, dimpotrivă, îl cheamă la adevărata libertate: să fie liber de păcat, să nu mai ajungă robul acestuia, să nu mai recadă sub jugul robiei păcatului (Galateni 5, 1). Aşadar, prin colaborarea Sa cu omul, Dumnezeu îi ajută acestuia să-şi recâştige adevărata libertate, în care el acceptă în mod liber binele, dăruindu-se iubirii lui Dumnezeu şi slujirii aproapelui. Dar, spre a ajunge la aceasta, omul trebuie să colaboreze cu harul divin, prin care el îşi dobândeşte adevărata libertate: libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu în viaţa de dincolo (Romani 8, 21).(Pr. Ciprian Florin Apetrei, Ziarul Lumina)