Odihna vie – liniştea care ne lipseşte

Dumnezeu „S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut” (Facerea 2, 2). După finalizarea primelor zile ale Creaţiei, Însuşi Dumnezeu se odihneşte.

Odihna, în această abordare, nu înseamnă o încetare a activităţii – pentru refacerea fizică şi mentală de după efort. Dumnezeu nu are nevoie de o astfel de odihnă şi nu pentru aceasta S-a odihnit.

Înţeleg aici o retragere din activitate şi din dependenţa faţă de lucrurile făcute pentru a fi tu cu tine, pentru a avea timp de tine, în această vreme de odihnă. Odihna, în accepţiunea omului contemporan, înseamnă un repaos trist, somn tulburat de griji, vacanţă stresantă, relaxare înecată în fineţuri.

Dumnezeu Se odihneşte de lucrurile Sale, arată independenţa faţă de creaţie şi muncă în această zi. Odihna dezrobeşte pe om de lucrul său. Munca te înnobilează, dar poţi deveni şi sclavul materiei. În ziua de odihnă eliberezi şi te eliberezi!

Timpul înseamnă bani sau banul înseamnă timp?! Noi, când ne odihnim, suntem dependenţi de bani, hotel, autoturism, programul restaurantului etc. Înţelegem în odihna lui Dumnezeu o eliberare de toate dependenţele, determinările şi limitările noastre, ale muncii şi rezultatelor noastre.

A ne odihni în ziua de duminică înseamnă a avea o stare de nepăsare liberă, dar conştientă, o rupere de materie şi material, o ieşire din toate lucrurile noastre, o stare de linişte fără nici o influenţă ajutătoare a lucrurilor noastre. Odihna mai înseamnă să laşi în pace munca şi rezultatele sale. Poate fi vorba aici şi de o stare similară pentru lucruri, instalaţii, echipamente, maşini, birotică etc. Materia are nevoie de odihnă pentru regenerare, fiecare produs are nevoie de odihnă pentru uscare, răcire, ambalare.

A te odihni de lucruri înseamnă a avea curajul de a nu mai purta grija lor. A purta de grijă este o acţiune conştientă chiar în timpul odihnei, dar a purta grija unui lucru înseamnă a te înhăma cu gânduri ce nu-ţi dau linişte nici ţie, nici sarcinii tale. A te odihni de lucrurile tale înseamnă a avea o zi în care să poţi trăi fără ca multe din ele să nu aibă la ce-ţi folosi.

În ziua de odihnă nu înseamnă neapărat să zaci în nepăsare sau să dormi. Somnul este doar o componentă a odihnei. Înţeleg în exemplul lui Dumnezeu o odihnă plină de viaţă, o relaxare contemplativă şi eliberatoare de toată grija cea lumească. Odihna plină de viaţă este o stare de bucurie şi linişte. În această zi eşti limpede ca oceanul de după furtună sau de după trecerea navelor de mare tonaj.

Noi suntem obişnuiţi în ziua de odihnă să dormim sau să creăm lumea de şase zile, în ziua de duminică. Acum ne amintim de cheltuieli datorate, de venituri necheltuite, de griji ce le vrem transformate în iniţiative, de nopţi şi zile nedormite, de petreceri reportate şi nostalgii nereportate. Odihna lui Dumnezeu demitizează starea de epuizare sau comoditate, ce par a fi principalii determinanţi. Odihna este o stare de libertate a omului faţă de tot şi toate. Înţelegând libertatea, omul nu va mai fi servilul frânt al somnului justificat.

În ziua de odihnă nu trebuie neapărat să zaci sau să dormi. Noaptea de fiecare zi este un sfetnic bun pentru griji şi o pătură înstelată pentru somn. Dumnezeu binecuvântează ziua a şaptea pentru că „într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială” (Facerea 2-3).

În exemplul divin, odihna vine ca o binecuvântare după finalizarea unui lucru şi după punerea în rânduială a acestuia. Nu te poţi odihni cu lucrurile aflate pe stoc. Nu adormi cu căruţa-n drum, ci mergi să descarci şi să aşezi lucrurile din ea. Te odihneşti doar după ce te asiguri de buna organizare şi funcţionare a lucrurilor rezultate din munca depusă. Ai finalizat treaba după ce ai asigurat funcţionalitatea, utilitatea, eficienţa şi eficacitatea intenţiei, iniţiativei, demersului, recomandării, lucrului sau construcţiei rezultate.

(Sursa: Doxologia.ro)