Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 16 mai 2018 - Anul XXIII, nr. 108 (6818)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Viaţa Sfinţilor Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei

Sfinţii Cuvioşi Sila, Paisie şi Natan s-au nevoit în veacul al XVIII-lea în Sihăstria Putnei, loc de aspră nevoinţă şi de linişte în care se retrăgeau cei mai aleşi monahi putneni.

 

Sfântul Cuvios Sila

Sfântul Cuvios Sila s-a născut în anul 1697 în ţinutul Botoşanilor, din părinţi ortodocşi, Ion şi Ioana. A intrat ca frate începător la Schitul Orăşeni (com. Cristeşti, jud. Botoşani), fiind foarte tânăr, de unde, în anul 1714, la vârsta de 17 ani, a venit la Sihăstria Putnei, unde a fost primit şi apoi călugărit de stareţul Teodosie. După trecerea acestuia la cele veşnice, stareţul Dosoftei, noul părinte duhovnicesc al schitului, a rânduit să fie hirotonit diacon şi preot, iar la scurt timp să fie tuns în schima mare. Ca ucenic şi ajutor al stareţului Dosoftei, ieroschimonahul Sila a purtat grijă timp de peste 30 de ani de toate cele necesare obştii, ostenindu-se, în acelaşi timp, la slujbele bisericii şi la împlinirea pravilei de chilie. În toamna anului 1753, trecând la Domnul stareţul Dosoftei, Cuviosul Sila a fost numit stareţ de către mitropolitul Moldovei, Sfântul Iacob Putneanul. Ca părinte duhovnicesc al obştii, a înnoit viaţa duhovnicească a Sihăstriei Putnei, iar ca bun chivernisitor, cu binecuvântarea mitropolitului Iacob, a zidit o biserică nouă de piatră cu hramul Buna Vestire, pe care a împodobit-o cu toate cele trebuitoare, precum şi o nouă trapeză şi chilii. Ajuns vestit duhovnic şi povăţuitor de suflete, Cuviosul Sila a fost preţuit atât de credincioşii simpli, cât şi de domnitorii Moldovei Constantin Cehan Racoviţă şi Grigorie Calimachi, precum şi de înalţi dregători, egumeni şi arhierei, pe toţi povăţuindu-i cu înţelepciune pe calea mântuirii. Sub îndrumarea sfântului stareţ, monahii din Schit se îndeletniceau cu caligrafierea manuscriselor ce cuprindeau sfinte slujbe şi importante scrieri ale Sfinţilor Părinţi. Dintre ucenicii săi, cel mai cunoscut este episcopul Rădăuţilor Dosoftei Herescu. Ultimii ani de viaţă Cuviosul Sila şi i-a petrecut în multe lipsuri şi încercări, ca urmare a răpirii Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, în anul 1774, şi a îngrădirilor puse de noua stăpânire. Schitul nu avea cele necesare hranei monahilor şi era nevoit să se împrumute de bani şi alimente. Cunoscându-şi apropiatul sfârşit pământesc, Sfântul Sila a pus povăţuitor Sihăstriei Putnei pe Cuviosul Natan, apoi şi-a cerut iertare de la toţi. La 23 aprilie 1783, după ce se nevoise aproape 70 de ani la Sihăstria Putnei, Cuviosul ieroschimonah Sila şi-a dat cu pace sufletul în mâinile Domnului, pe Care L-a iubit şi slujit întreaga sa viaţă.

 

Sfântul Cuvios Paisie

Sfântul Cuvios Paisie s-a născut în anul 1701 şi a intrat de tânăr în viaţa monahală. Pentru vrednicia sa a fost hirotonit diacon, apoi preot, şi a ajuns egumen la Mănăstirea Sfântul Ilie, de unde a trecut la Mănăstirea Râşca. După o vreme a venit la Schitul Sihăstria Putnei, vieţuind întru adâncă smerenie.  Deşi nu a fost stareţ al Sihăstriei, el era un rugător înfocat, sprijinind în credinţa ortodoxă pe toţi, mai ales în vremea stăpânirii străine. De asemenea, el primise de la Dumnezeu darul înainte-vederii, care, adăugându-se celorlalte virtuţi, l-a făcut să fie cinstit de către toţi ca un mare părinte duhovnicesc. Împreună cu stareţii Sila şi Natan a fost martor al greutăţilor din anii de stăpânire austriacă, dar s-a dovedit un nevoitor plin de râvnă. A trecut cu pace la cele veşnice în data de 16 decembrie 1784.

 

Sfântul Cuvios Natan

Sfântul Cuvios Natan s-a născut în anul 1717, fiind originar din Paşcani. A fost mai întâi vieţuitor şi eclesiarh la Mănăstirea Putna, unde a fost hirotonit diacon, apoi preot. Dornic de mai multă rugăciune şi linişte, s-a retras la Sihăstria Putnei, unde a primit schima cea mare cu numele de Natan. Cuviosul Natan a fost cunoscut ca un duhovnic foarte iscusit, fiindu-i părinte duhovnicesc şi marelui mitropolit Iacob Putneanul. Totodată, vieţuitorii din sihăstrie, împreună-nevoitori cu el, dar şi credincioşii închinători îl cinsteau ca pe un adevărat părinte şi păstrător al bunelor rânduieli ortodoxe. El se îndeletnicea şi cu caligrafierea de manuscrise şi cu alcătuirea pomelnicelor ctitoriceşti. În anul 1781 a fost rânduit stareţ de către Cuviosul Sila, care se pregătea pentru trecerea la cele veşnice. Deşi înaintat în vârstă, ieroschimonahul Natan a continuat cu multă râvnă şi jertfelnicie lucrarea duhovnicească a înaintaşului său, călăuzind obştea încredinţată lui spre păstorire timp de trei ani şi jumătate, deşi lipsurile şi greutăţile erau tot mai mari din pricina ocupaţiei habsburgice. La capătul unei vieţi închinate lui Dumnezeu, în neagonisire şi curăţie, după ce a purtat cu multă răbdare şi necontenită rugăciune povara grea a bolilor, Cuviosul ieroschimonah Natan s-a mutat la Domnul, a doua zi după sărbătoarea Naşterii Mântuitorului Hristos, pe 26 decembrie 1784.

La scurt timp după trecerea la cele veşnice a celor trei Sfinţi ieroschimonahi, Schitul Sihăstria Putnei s-a pustiit din pricina vitregiei vremurilor. După mai bine de 200 de ani, la începutul Postului Mare din anul 1990, un monah putnean, retras pe locul fostului Schit, a văzut o lumină cerească deasupra pronaosului vechii biserici ruinate, lumină care a înconjurat biserica, apoi s-a făcut nevăzută. La puţin timp după aceasta, pe 24 aprilie 1990, când s-a început refacerea Schitului, în pronaosul vechii biserici s-au descoperit mormintele celor trei Cuvioşi: Sila, Paisie şi Natan, în care se aflau osemintele lor, galbene ca ceara şi răspândind bună-mireasmă. În anii ce au urmat numeroase vindecări minunate s-au săvârşit la racla cu moaştele Cuvioşilor. De aceea, cu prilejul împlinirii a 550 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna şi a 20 de ani de la resfinţirea vechii biserici de la Sihăstria Putnei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa sa din 6-7 iunie 2016, trecerea în rândul Sfinţilor a Cuvioşilor Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei, cu zi de prăznuire la 16 mai.

(Sursa: Basilica.ro)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Viaţa Sfinţilor Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei.
 Vizualizări articol: 1317 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Viaţa Sfinţilor Sila, Paisie şi Natan de la Sihăstria Putnei0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei