„Acesta-i Dumnezeu! Pe El L-am căutat!”

La un moment dat, a murit o foarte bună prietenă a mea, un mare dar al lui Dumnezeu pentru mine: scriitoarea Alice Botez. Ea era credincioasă și a trebuit să-i facem înmormântarea creștinește. Și așa, am participat, pentru prima dată din copilărie, la o slujbă ortodoxă. E drept că mai fusesem cu diferite ocazii la diferite slujbe, dar nu participasem în nici un fel la ele, fiind prea plină de sentimentele și simțămintele mele, care erau doar ale mele.

Atunci, la înmormântarea Alicei, am auzit cântările și cuvintele slujbei înmormântării și am încremenit. Mintea mi s-a oprit într-o uimire plină de mângâiere și, fără cuvinte, a spus: „Ăsta-i Dumnezeu! Pe El L-am căutat!”. Un Dumnezeu Care iubește această stricăciune. Un Dumnezeu care coboară cu iubirea Lui până la ce este mai stricat în mine, până la ce este împuțit în mine! Și mai auzeam că eu, omul, „deși port rănile păcatului”, continuu să fiu „chipul Slavei Sale”! Atunci am zis: „Uite, Ăsta e Dumnezeu în fața Căruia eu vreau să mă închin. Dar cum să fac, pe unde să o iau?”.

Dar n-a trebuit să fac eu nimic. La parastasul de 40 de zile, în grupul de prieteni și rude care erau la Parastas era și un student la Teologie care-l avea îndrumător spiritual pe Părintele Coman. Și, spunându-i părintelui că a întâlnit „o doamnă așa și-așa și-așa”, Părintele îi spune: „O, pe-asta trebuie să i-o dăm Părintelui Galeriu!”. Și așa am ajuns la Părintele Galeriu căruia vroiam să-i aduc argumente de ce nu pot, nu vreau să mă închin în Biserica noastră. Dar când a început părintele să-mi vorbească despre toți filosofii pe care-i studiasem eu și din toată filosofia la care avusesem acces, mi-a închis gura, ca să zic așa. Și mi-a zis: „Uite, te duci acasă, citești Filocalia volumul șapte și opt, și zici rugăciunea asta: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătoasa!” Și m-a mai trimis și la un părinte – de-acolo de unde eram eu – și să-i spun că sunt începătoare și că-l roagă Părintele Galeriu să mă învețe credința. 

Eu, cucerită cu totul de Părintele Galeriu și pătrunsă de puterea rugăciunii sfinției sale, am făcut ascultare: m-am dus, mi-am cumpărat volumele din Filocalie – se găseau la magazinul Patriarhiei, Slavă Domnului! –, încep să zic Rugăciunea și mă duc și la părintele acela (Dumnezeu să-l odihnească acum cu sfinții!). Și zic: „Sărut mâna, părinte! M-a trimis Părintele Galeriu de la București să mă învățați credința, că sunt începătoare”.

(Monahia Siluana Vlad, Doamne, unde-i rana?, Editura Doxologia, Iași, 2017, pp. 15-16)