Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 12 dec 2017 - Anul XXII, nr. 282 (6698)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Sfântul Spiridon, medicul călător

Cunoscut ca unul dintre cei mai mari făcători de minuni, Sfântul Spiridon este cinstit atât în Biserica Ortodoxă, cât şi în cea Catolică. Despre viaţa sa nu se cunosc foarte multe lucruri. Se ştie că s-a născut în jurul anului 270, în Aski, Cipru, şi că a fost păstor de oi. Numele său provine de la un cuvânt grecesc, care înseamnă „coşuleţ“. A fost căsătorit şi avea o fiică, Irina. Încă din acea vreme era cunoscut ca un om foarte credincios şi smerit. Moartea soţiei l-a determinat să intre într-una din mănăstirile din zonă şi să aibă o viaţă ascetică. În scurt timp, a ajuns episcopul Trimitundei, o cetate din apropierea oraşului Pafos, şi a luptat cu înverşunare împotriva ereziei arianiste. Se spune că Sfântul Spiridon era atât de convingător atunci când vorbea despre Sfânta Treime, încât mulţi păgâni se converteau la creştinism, iar arienii renunţau la învăţătura lor falsă.

 

Cărămida Sfântului Spiridon

În timpul persecuţiilor împăratul Maximian (286-305), Sfântul Spiridon a fost arestat şi exilat. Şi-a recăpătat scaunul în timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337). Cel mai cunoscut episod în care Sfântul Spiridon a uimit pe toţi prin simplitatea cu care a explicat învăţătura adevărată despre Dumnezeu, s-a petrecut la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325. Episcopii de atunci s-au adunat pentru a condamna arianismul şi a explica lumii întregi învăţătura adevărată despre Sfânta Treime. În cadrul discuţiilor aprinse, Sfântul Spiridon, deşi nu avea studii înalte, a convertit un mare filosof al vremii de la arianism la Ortodoxie, explicând simplu unitatea şi diversitatea Sfintei Treimi. A luat o cărămidă şi a arătat că este formată din trei elemente distincte: pământ, foc şi apă. Acestea, deşi distincte, formează un tot unitar: cărămida. Astfel se poate explica şi învăţătura Sfintei Treimi, păstrând, evident, proporţiile: trei Persoane distincte, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt formează o singură Fiinţă, un singur Dumnezeu. Se spune că acea cărămidă din mâna sfântului s-a transformat pe loc în pământ, din care a ieşit foc şi apă. Minunea a confirmat ceea ce a spus sfântul, uimind pe toţi care au asistat. La acest prim Sinod Ecumenic, sfântul l-a cunoscut pe Sfântul Nicolae, între cei doi legându-se o lungă prietenie.

 

Minunile Sfântului Spiridon

Pentru că şi-a trăit cea mai mare parte din viaţă în insula Cipru, unde a păstorit mulţi ani ca episcop în Trimitunda, se păstrează aici tradiţia conform căreia sfântul a făcut multe minuni, în special vindecări de anumite boli grave. Din acest motiv, el este trecut în rândul sfinţilor taumaturgi. Însuşi împăratul Constanţius, fiul lui Constantin cel Mare, a fost vindecat de episcopul Spiridon. Pe lângă acestea, sfântul a oprit seceta din cetatea sa şi a oprit-o atunci când ea nu se mai oprea. A înviat copilul unei femei, a prefăcut un şarpe în aur pentru a scăpa un sărac de nevoile sale, a vindecat muţenia unui diacon. Minuni se fac şi astăzi prin moaştele sale. Se spune că papucii săi se tocesc în fiecare an şi sunt schimbaţi pe 12 decembrie, în ziua sa de prăznuire. De aici şi numele de „sfântul călător“ prin care se arată că Spiridon umblă în toată lumea pentru a-L vesti pe Hristos.

 

Salvatorul insulei Corfu

După trecerea la Domnul a Sfântului Spiridon din 348, trupul acestuia a fost îngropat în Biserica „Sfinţilor Apostoli“ din Trimitunda. În timpul cuceririi cetăţii de către saracini, ciprioţii au deschis mormântul sfântului pentru a muta rămăşiţele la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul său era întreg, iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al sfinţeniei sale. În 1453, la cucerirea Constantinopolului de către turci, moaştele au fost mutate în Serbia, după care au fost aduse în insula Corfu, din Grecia, unde se află şi astăzi. Se spune că, în 1716, turcii au venit cu o puternică flotă pentru a cuceri insula. După un asediu de 22 de zile, un soldat turc a văzut cum Sfântul Spiridon se arăta şi îi întărea pe greci pentru a-şi apăra cetatea. Turcii nu au reuşit să cucerească insula, iar ziua de 11 august este dedicată acestui fericit eveniment, mijlocit de Sfântul Spiridon.

 

Patronul olarilor şi ocrotitorul spitalelor

Pentru minunea pe care a făcut-o la Sinodul I Ecumenic, Sfântul Spiridon este socotit ocrotitorul olarilor. Insula Corfu este socotită a fi sub directa ocrotire a sfântului, numit „ocrotitorul oraşului“. Datorită minunilor pe care le-a făcut, şi în special a vindecărilor săvârşite, Sfântul Spiridon este socotit şi ocrotitor al spitalelor, multe unităţi medicale purtând chiar numele acestui mare ierarh. Chiar şi familii de creştini şi-au ales ca ocrotitor pe Sfântul Spiridon. Celebra familie Tolstoi l-a avut ca ocrotitor pe sfânt, primind de la prinţul Vasile II al Moscovei o cruce de aur cu o părticică din moaştele sfântului.

(Sursa: Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sfântul Spiridon, medicul călător.
 Vizualizări articol: 1614 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Sfântul Spiridon, medicul călător5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei