Pe 26 noiembrie, la Aşezământul social „Sf. Nectarie” din Valea Bourei (Corniş), comuna Dolheşti, județul Suceava (între Fălticeni şi Dolhasca), se va aduce o copie a Icoanei Maicii Domnului Prodromița (de la Sf. Munte Athos) şi Icoana Sf. Mucenic Efrem cel Nou - Izvorâtoare de mir (de la Bucureşti). Creştinii care vor fi prezenți duminică vor primi câte o sticluță de Sf. Mir şi o iconiță cu Sf. Efrem cel Nou. Sfânta Liturghie va începe în jurul orei 9.00 şi va fi oficiată de un sobor de preoți.