Sfinţii Cosma şi Damian, bucuria vindecării fără de arginţi

Unii dintre sfinţi sunt cunoscuţi tuturor şi mulţi creştini le poartă numele, sărbătorindu-şi onomastica în zilele lor de prăznuire. Între sfinţi există o categorie aparte, Sfinţii Doctori fără de arginţi. Aceştia au fost medicii creştini care aduceau vindecare raportându-se permanent la Hristos, Vindecătorul a toate, şi fără a aştepta sau condiţiona o răsplată de la pacienţi.

În ziua de 1 noiembrie, Sfânta noastră Biserică Ortodoxă cinsteşte şi ne pune înainte pe doi mari sfinţi, care sunt foarte cunoscuţi în întreaga lume creştină. Este vorba despre Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian din Asia Mică, care au trăit în secolul al IV-lea. Nu trebuie confundaţi cu Sfinţii Mucenici şi Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Roma, sărbătoriţi pe 1 iulie, şi nici cu Sfinţii Mucenici şi Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, cei din Arabia, pomeniţi pe 17 octombrie.

Sfinţii Doctori fără de arginţi şi făcători de minuni pomeniţi astăzi dispuneau de mari harisme, pe care le-au cultivat şi le-au valorificat pentru binele semenilor lor. Erau medici, excelenţi oameni de ştiinţă, dar în acelaşi timp inima lor revărsa de credinţa în Hristos şi de iubirea faţă de oameni. Cine lecturează viaţa şi petrecerea lor se minunează de puterea harului ce le-a fost oferit prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Sfinţii Cosma şi Damian erau fraţi; tatăl lor era păgân, dar mama lor, Teodota, era creştină, care i-a crescut ca buni creştini, insuflându-le iubirea faţă de semenii lor şi ajutându-i să devină bărbaţi virtuoşi şi drepţi. Educaţi şi formaţi ca doctori, Sfinţii Cosma şi Damian au primit în dar de la Dumnezeu harul vindecării trupurilor şi sufletelor bolnave prin puterea rugăciunii.

Condiţia vindecării pentru ei era iubirea care inunda existenţa lor

Când se iveau cazuri dificile în faţa cărora ştiinţa medicală se arăta neputincioasă să ofere vindecare, atunci, credinţa şi statornica lor rugăciune aduceau sfârşitul dorit al tămăduirii trupeşti.

Însă, ca nişte personalităţi integre cum erau, cunoşteau foarte bine că lucrarea de însănătoşire nu constă doar în vindecarea trupească, ci şi în cea sufletească. De aceea se şi îngrijeau să îndrume pe oameni la cunoaşterea stării lor sufleteşti, la pocăinţă şi la relaţia sinceră cu Mântuitorul Hristos.

Ei îşi dezlipiseră inima de la orice tip de răsplată din partea bolnavilor, aşa cum procedau confraţii lor de atunci. Îşi dezlipiseră inima de mamona, care uneori, ca un magnet, prinde, atrage şi ţine sufletul omului aservit materiei şi banului.

Ei priveau doar duhovniceşte persoanele şi viaţa lor, tămăduind fără să primească bani (arginţi). Au fost numiţi doctori „fără de arginţi” şi datorită vindecărilor miraculoase pe care le dăruiau oamenilor, pentru care nu cereau plată de la pacienţi. Condiţia vindecării pentru ei era iubirea care inunda existenţa lor şi de aceea şi Dumnezeu le-a dăruit din abundenţă harisma tămăduirilor, care este menţionată printre altele ca dar al lui Dumnezeu de Sfântul Apostol Pavel în Epistola I Corinteni 12, 28.

Faima Sfinţilor Cosma şi Damian s-a răspândit în toată regiunea, oamenii numindu-i şi cunoscându-i mai ales ca „Doctorii fără de arginţi”.

Odată, Sfinţii Cosma şi Damian au fost chemaţi la căpătâiul unei femei grav bolnave, pe nume Paladia, care nu mai găsise vindecare la nici un doctor. Cei doi sfinţi, numai prin credinţă şi puterea rugăciunii, au reuşit să o vindece pe Paladia, care s-a sculat sănătoasă şi a dat slavă lui Dumnezeu. Dorind să-i răsplătească pentru binele făcut, Paladia s-a îndreptat spre Damian, arătându-i trei ouă şi zicând: „Ia acest dar în numele Sfintei Treimi Dătătoare de Viaţă, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt”. Auzind numele Sfintei Treimi, Doctorul fără de arginţi nu a îndrăznit să refuze. Când a auzit Cosma această întâmplare, s-a întristat mult, crezând că făcând aceasta fratele său a încălcat porunca de a nu primi plată materială pentru serviciile medicale aduse semenilor lor. Din acest motiv, atunci când Sfântul Cosma era pe patul de moarte, el a cerut ca fratele său Damian să nu fie înmormântat lângă el. La scurt timp după moartea Sfântului Cosma, Sfântul Damian s-a stins şi el din viaţă şi toţi apropiaţii săi se întrebau unde să îl îngroape. Dar Dumnezeu a făcut o minune: o cămilă, pe care cei doi doctori o vindecaseră mai demult, la rugămintea stăpânului ei, a glăsuit cu voce omenească, spunând că nu trebuie să se îndoiască şi să-l îngroape pe Damian lângă fratele său Cosma, pentru că Damian nu acceptase acel dar de la Paladia drept plată, ci din respect pentru numele lui Dumnezeu.

Modelele de viaţă sfântă

Sfintele trupuri ale Doctorilor fără arginţi au fost îngropate împreună la Thereman (Mesopotamia).

Modelele de viaţă sfântă pe care Biserica le aşază astăzi înainte ne arată că au existat, există şi vor exista întotdeauna sfinţii. Există continuu chipurile sfinţite care „ţin lumea”. Astfel de chipuri luminoase au fost şi Sfinţii Doctori fără de arginţi şi făcători de minuni, pe care Biserica noastră îi cinsteşte cu bună-cuviinţă astăzi. Cu o atât de mare iubire se umpluse fiinţa lor, încât şi acum, după atâtea veacuri, lucrează „semne şi minuni”. Ajută grabnic pe toţi aceia care cu credinţă şi smerenie aleargă la ei ca la nişte adevăraţi prieteni ai lui Dumnezeu. Spre astfel de minunate trepte duhovniceşti suntem şi noi chemaţi să ne ridicăm în timpurile pe care le trăim. Să înţelegem astăzi, în lumea secularizată şi globalizată în care trăim, aceste mari şi minunate adevăruri, iar Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian să cerceteze neputinţele noastre, dăruindu-ne sănătate sufletelor şi tămăduire trupurilor. Astăzi, în ziua lor de prăznuire, să-i rugăm: „Sfinţilor Doctori cei fără de arginţi şi de minuni făcătorilor, Cosma şi Damian, cercetaţi neputinţele noastre; în dar aţi luat, în dar daţi-ne nouă”.