Sfântul Pantelimon, doctorul fără de arginţi

Nicomidia din Bitinia (provincie romană din Asia Mică) se numea oraşul în care Sfântul Pantelimon a venit pe lume, în anul 284. La naştere a primit nume de păgân, Pantoleon - „cu totul leu, voinic“. Aceasta pentru că tatăl său, Eustoghie, senator la curtea împăratului Maximian (286-305), se închina zeilor, asemenea împăratului şi simpatizanţilor săi. În timpul în care creştinii erau socotiţi duşmani ai statului, erau persecutaţi, batjocoriţi şi ucişi, mama lui Pantoleon, Evula, îl iubea pe Hristos în taină, numindu-se creştină. Ea îi vorbea despre împlinirea sufletului şi despre tainele credinţei în nemurire. N-au trecut mulţi ani de la naşterea sa şi tocmai atunci când copilul avea cel mai mult nevoie de ocrotirea mamei, aceasta a plecat la Domnul. Tatăl a dat copilul la şcolile păgâne ale timpului. A terminat cu succes Şcoala de Medicină la Nicomidia, fiind apoi încredinţat spre ucenicie în seama medicului de renume Eufrosin.

Întrucât în scurt timp, tânărul Pantoleon ajunsese la o cunoaştere desăvârşită a artei medicale, împăratul Maximian l-a remarcat, luându-l la palat ca medic particular. Datorită statorniciei cu care îşi îndeplinea misiunea pentru care fusese ales, tânărul medic, inteligent, frumos la trup şi la suflet, ajunsese să fie cunoscut până la Roma.

Prima minune

Trecând în fiecare zi prin faţa casei în care era ascuns Sfântul Ermolae, preot la biserica din Nicomidia, acesta din urmă îi ghici lui Pantoleon calitatea înaltă a sufletului. Astfel că îl invită odată să intre la el. Începu apoi să-l înveţe că numai Hristos, singurul doctor adevărat, a venit să ne aducă mântuire, fără leacuri şi fără ca să ceară plată. Aceste cuvinte au aprins în inima tânărului un dor mare de credinţă. Începu astfel să-l viziteze regulat pe Sfântul Ermolae, care îl ajută să înţeleagă tainele credinţei în Hristos.

Într-o zi, pe când se întorcea de la Eufrosin, Pantoleon găsi pe drum un copil mort, după ce fusese muşcat de o năpârcă. Socotind că venise momentul să probeze adevărul promisiunilor lui Ermolae, el chemă în ajutor numele lui Hristos şi îndată copilul se ridică, iar năpârca muri. Cu bucurie a alergat la călăuza sa, Sfântul Ermolae, cerând să primească, fără întârziere, Sfântul Botez.

Credinţa, răsplată pentru servicii medicale

A rămas lângă bătrânul părinte, gustând din învăţăturile acestuia, iar acasă s-a întors abia în a opta zi. A minţit pe tatăl său, neliniştit din pricina absenţei de acasă, că a fost reţinut la palat de vindecarea unui om de pe lângă împărat. Păstra încă secretă convertirea lui, dar dovedea o deosebită preocupare în a-l convinge pe tatăl său că închinarea la idoli este zadarnică.

Odată a fost adus la senator un orb care se tânguia lui Pentoleon să-l vindece, întrucât până atunci îşi pierduse zadarnic toată averea pe la doctori. Crezând în Hristos, care sălăşluia de-acum în el, tânărul îi spuse tatălui său uimit că, prin harul Stăpânului Său, avea să-l vindece pe orb. După ce făcu semnul crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos, bărbatul s-a vindecat pe loc. Şi-a deschis, în plus, şi ochii sufletului, înţelegând că Hristos îl vindecase. Şi îndată a cerut şi el să fie botezat de Ermolae în numele lui Hristos. Odată cu acestea, Pantoleon a împărţit toată averea săracilor, a eliberat sclavii, dedicându-se numai bolnavilor cărora nu le cerea nimic în schimb, decât să creadă în mântuire.

Trădător pentru Asklepios

Din cauză că era căutat de mai mulţi pacienţi, ceilalţi medici din Nicomidia deveniseră invidioşi pe succesul lui şi, fiindcă îngrijise un creştin tocmai chinuit din ordinul împăratului, ei profitară de ocazie pentru a-l denunţa pe Pantoleon la împărat. Maximian l-a chemat pe orbul pe care îl vindecase Pantoleon, care i-a mărturisit că într-adevăr îl vindecase chemând numele lui Hristos şi că această minune îi adusese adevărata lumină, aceea a credinţei. Furios, împăratul a cerut să i se taie capul pe loc, trimiţând după Pantoleon.

Adus la el, împăratul i-a reproşat că i-a trădat încrederea pe care i-o acordase, acuzându-l că l-a sfidat pe zeul medicinei, Asklepios. Dar Sfântul Pantelimon îi spuse că atât credinţa, cât şi mila faţă de adevăratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogăţiilor şi onorurilor acestei lumi de deşertăciune, şi pentru a-şi întări argumentele i-a cerut lui Maximian să-l pună la încercare. Au adus atunci un paralitic, asupra căruia preoţii păgâni deja îşi spuseseră incantaţiile lor, dar fără nici un efect. Pantelimon l-a luat pe acesta de mână şi l-a ridicat în numele lui Hristos. Aceasta fu de ajuns pentru ca numeroşi păgâni să creadă în adevăratul Dumnezeu.

Pentru a-l îndupleca să se lase de Hristos, Maximian îi tot amintea lui Pantelimon de chinurile la care fusese supus Sfântul Antim, îi recunoştea calităţile în felurite moduri, dar nici măgulirile şi nici ameninţările n-au reuşit să-i schimbe atitudinea. Tiranul a dat ordin să fie torturat.

Torturile nu i-au schimbat convingerile

L-au legat de un stâlp şi l-au sfâşiat cu gheare de fier, iar rănile i le-au ars cu făclii aprinse. În acest timp, Sfântul Pantelimon era ocrotit de cel pentru care se jertfea. Hristos îi apăruse sub chipul părintelui său spiritual, Sfântul Ermolae, spunându-i: „Nu te teme, copilul meu, căci sunt cu tine şi îţi voi fi de ajutor în tot ceea ce vei suferi pentru mine“. Şi îndată, torţile s-au stins, iar rănile sfântului s-au vindecat.

Torturile au continuat. Însă, fie scufundat în plumb topit, fie aruncat în mare legat de un pietroi, Domnul îl însoţea şi îl păzea nevătămat. L-au aruncat apoi fiarelor sălbatice, dar, sub pavăza lui Iisus, animalele au venit la el, gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice.

Împăratul s-a înfuriat din ce în ce mai tare şi a dat ordin ca sfântul să fie legat de o roată cu lame ascuţite, care, rostogolindu-se de la înălţime, în faţa întregului oraş, să-l omoare. Dar... Hristos l-a eliberat pe sfântul mucenic, în rostogolirea ei, roata strivind un mare număr de necredincioşi. Constatând ca nu va putea să-l clintească din credinţa sa, Maximian a dat ordin ca Pantoleon să fie decapitat, iar trupul să fie dat în foc.

Mucenicul Pantelimon, “prea milostiv”

La locul execuţiei, când călăul a ridicat spada să-i taie capul, aceasta s-a topit precum ceara se topeşte în foc. Şi în faţa acestei minuni, soldaţii care erau de faţă l-au mărturisit pe Hristos. Pantoleon însă i-a îndemnat să-şi facă datoria, spunând o ultimă rugăciune. Un glas de sus i-a răspuns astfel: „Slujitor credincios, dorinţa ta va fi acum îndeplinită, porţile cerului îţi sunt deschise, cununa ta e pregătită. Vei fi de-acum înainte adăpost deznădăjduiţilor, ajutor celor încercaţi, doctor bolnavilor şi teroare demonilor. De aceea, numele tău nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon“ (care înseamnă „prea milostiv“).

Apoi întinse gâtul şi când capul îi căzu, în loc de sânge curse lapte din gâtul lui, trupul deveni alb ca zăpada, iar măslinul uscat de care fusese legat înverzi pe loc şi rodi cu fructe din belşug. Soldaţii i-au încredinţat trupul credincioşilor care l-au îngropat cu pioşenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul. Din anul 303, de când a fost decapitat, Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor, numeroase aşezăminte şi spitale primind numele său. Mai multe biserici ortodoxe din lume adăpostesc părticele din moaştele sale.

(Sursa: Ziarul Lumina)