Seminţele mântuirii - cuvintele Scripturii şi icoanele Bisericii

"Zis-a Domnul pilda aceasta: Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi, semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut între spini, iar spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă! Şi ucenicii lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi, în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu; cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască; iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. Cea căzută între spini sunt cei care aud cuvântul, dar, umblând cu grijile şi cu bogăţia, şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. Iar cea de pe pământ bun sunt cei care, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare. După ce a spus acestea, a strigat: Cine are urechi de auzit să audă."

Chemarea la rugăciune

Pilda Semănătorului din Evanghelia Duminicii a XXI-a după Rusaliicheamă pe toţi oamenii să facă roditor cuvântul lui Dumnezeu.

Prin neascultarea poruncii lui Dumnezeu, Adam a pierdut harul lui Dumnezeu şi comuniunea cu El, pentru că nu s-a smerit şi nu a ascultat de Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al nemuririi (cf. Romani 5, 17-19). Hristos, Noul Adam, prin smerită ascultare faţă de Dumnezeu până la moarte (cf. Luca 23, 46; Filipeni 2, 4-10; Romani 5, 19) a răscumpărat păcatul neascultării lui Adam cel vechi şi a restabilit comuniunea omului cu Dumnezeu. Refacerea legăturii omului cu Dumnezeu se realizează, aşadar, prin întruparea lui Hristos şi prin lucrarea Sa mântuitoare, deoarece numai Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut om îl poate elibera pe om de păcat şi de moarte şi îi poate da puterea de a deveni fiu al lui Dumnezeu prin harul Duhului Sfânt. "Cuvântul lui Dumnezeu, făcându-se om, a umplut iar de cunoştinţă firea golită de cunoştinţa dată ei. Şi întărind-o până la neschimbare, a îndumnezeit-o, nu prin fire, ci prin calitatea ce i-a dat-o, pecetluind-o cu Duhul Său, ca să nu-i lipsească nimic, precum a dat apei tărie prin calitatea vinului. Căci pentru aceasta s-a făcut om adevărat, ca să ne facă pe noi dumnezei după har".

Această experienţă a comuniunii omului cu Dumnezeu pe care Hristos o dăruieşte omului, se realizează întru Duhul Sfânt trimis în lume de către Fiul întrupat şi de către Tatăl ceresc (cf. In. 14, 26; 15, 26).În învăţăturile şi faptele Mântuitorului Iisus Hristos se arată taina iubirii smerite şi atotputernice a Preasfintei Treimi pentru om şi posibilitatea omului de a participa la viaţa veşnică a Preasfintei Treimi. Sfântul Apostol Pavel spune despre Hristos, Cel Răstignit şi Înviat, că Dumnezeu "împreună cu El ne-a sculat (înviat) şi împreună ne-a aşezat întru ceruri, în Hristos Iisus" (Efeseni 2, 6).

Aşadar, centrul vieţii spirituale a Bisericii îl constituie Persoana Mântuitorului Iisus Hristos, Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om ca să dăruiască omului viaţa veşnică în comuniunea Preasfintei Treimi.

Cântul lui Dumnezeu e tainic prezent în cuvintele Sfintei Scripturi

Prin lucrarea Duhului Sfânt, Logosul sau Cuvântul lui Dumnezeu Se află tainic prezent în cuvintele Sfintei Scripturi şi ale Sfintei Tradiţii, ambele păstrate în Sfânta Biserică.De aceea, Biserica - Trupul tainic al lui Hristos - este luminată şi călăuzită de acelaşi Duh Sfânt Care a inspirat Scripturile şi are misiunea de a recepta şi mărturisi prezenţa activă a Cuvântului lui Dumnezeu în lume, ca pregustare a Împărăţiei cerurilor. Sfinţii Părinţi ai Bisericii arată că în Biserica lui Hristos ne hrănim din conţinutul spiritual al Sfintelor Scripturi, ca şi din pâinea Sfintei Euharistii, deoarece conţinutul spiritual al acestora este Hristos Însuşi - Cuvântul lui Dumnezeu sau Cuvântul dăruitor de viaţă veşnică.

Întrucât Hristos Cel Răstignit şi Înviat rămâne mereu prezent în Biserica Sa până la sfârşitul veacurilor (cf. Matei 28, 20), citirea Sfintei Scripturi, prin care noi intrăm în comuniune cu Hristos - Cuvântul vieţii, este un act de comuniune şi creştere spirituală în iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni. Despre importanţa cunoaşterii Sfintei Scripturi, mai ales a Sfintei Evanghelii, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: "Citirea oricărei cărţi din Scriptura cea de Dumnezeu insuflată este pentru cei cu luare-aminte cunoaştere a dreptei credinţe; dar Scriptura Sfântă a Evangheliilor este covârşirea celor mai înalte învăţături, căci cuvintele din Evanghelii sunt poruncile prea înaltului Împărat."2 Sau: "Evanghelia este sursa mântuirii noastre, a vieţii veşnice, că este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, temeiul îndreptării noastre."3

Citirea Sfintei Scripturi şi a Scrierilor Sfinţilor Părinţi este o activitate spirituală foarte necesară mai ales în lumea de astăzi, marcată de fenomenul secularizării, perceput ca înstrăinare spirituală a omului de Dumnezeu, şi afectată de individualism, perceput ca însingurare egoistă a omului în relaţia sa cu semenii, într-o lume invadată de cuvinte şi imagini mediatice fără un conţinut spiritual profund. Însă, Cuvântul lui Dumnezeu prezent şi ascultat în viaţa Bisericii ne învaţă şi ne ajută să simţim că sufletul omului valorează mai mult decât toate bunurile materiale terestre şi că omul este creat nu pentru a sfârşi în moarte, ci pentru a trăi veşnic în iubirea lui Dumnezeu. De aceea, viaţa creştinului pe pământ trebuie să fie pregătire pentru bucuria vieţii eterne, în comuniunea de iubire a lui Dumnezeu cu oamenii din toate timpurile şi din toate locurile.

( † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române)