Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 11 sep 2012 - Anul XVII, nr. 212 (5117)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Comemorare

Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu (1912 - 2002) - Un mărturisitor al Ortodoxiei şi un duhovnic înţelept

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul comemorării Părintelui Arhimandrit Sofian Boghiu, la împlinirea a 10 ani de la trecerea sa la cele veşnice. Mănăstirea Antim, Bucureşti, 8 septembrie 2012:

Anul acesta, 2012, se împlinesc 10 ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Arhimandrit Sofian Boghiu († 14 sept. 2002), fost stareţ al mănăstirilor Antim şi Plumbuita din Bucureşti, un adevărat trăitor şi un mărturisitor al credinţei ortodoxe în vremurile grele ale comunismului.

Comemorarea acestui vrednic slujitor al Mântuitorului Hristos, pentru care păstrăm vie în inimile noastre dragostea sa neţărmurită pentru Biserică şi popor, chipul său luminos şi bunătatea sa sufletească, este un act de recunoştinţă, de aducere aminte şi de omagiere a memoriei sale.

Părintele Sofian a fost un mare misionar prin cuvântul vorbit în predică, prin cuvântul scris şi prin scrierea sau pictarea icoanelor, dar şi prin felul său de a vieţui şi de a se purta cu oamenii. Dăruit de Dumnezeu cu nenumărate daruri Părintele Sofian era mereu rănit de durerile, de suferinţele, de bolile şi păcatele mulţimilor necăjite şi rătăcite ca nişte oi fără de păstor (cf. Matei 9, 36), fiind în acelaşi timp senin şi plin de bunăvoinţă, milostiv şi iertător.

Timpurile în care a trăit au fost dificile şi neliniştite. Dificilă şi tensionată a fost şi viaţa Bisericii, atât pentru credincioşi, cât şi pentru păstorii duhovniceşti. În acele vremurile de încercare, când credinţa era tăgăduită, când în şcoli se învăţa că nu este Dumnezeu, părintele Sofian, împreună cu alţi duhovnici, preoţi şi slujitori ai Bisericii, mărturisea credinţa în Dumnezeu, nu ca pe un adevăr intelectual, abstract, ci ca pe o relaţie vie cu El, ca un trăitor al prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu în Biserică, în lume şi în viaţa personală.

Cu multă înţelepciune şi râvnă duhovnicească, ca un „foc care arde” şi care nu se poate conteni (cf. Ieremia 20, 9; Luca 24, 32), Părintele Sofian a fost un mărturisitor al dreptei credinţe şi un duhovnic înţelept, deopotrivă pentru călugări şi pentru mireni, străduindu-se să aducă rod bogat, iar rodul său să rămână (cf. Ioan 15, 16).

Întrucât l-am cunoscut şi preţuit în timpul şederii noastre la Sfânta Mănăstire Antim (septembrie 1988 - martie 1990), putem afirma că Părintele Sofian a fost o făclie de înviere a sufletelor, mai ales în anii grei ai comunismului. El a ridicat mulţi oameni căzuţi spiritual, a încurajat mulţi deznădăjduiţi, a luminat şi călăuzit pe calea mântuirii multe suflete dezorientate, a înnoit şi înfrumuseţat viaţa celor care i-au urmat sfatul părintesc.

Părintele Sofian a reflectat prin slujirea şi viaţa sa, ca preot şi predicator, ca duhovnic şi păstor, ca rugător şi pictor, icoana Păstorului - Hristos, imprimând în faptele lui virtuţile slujirii lui Hristos:smerenia, blândeţea, înţelepciunea, dar mai ales iubirea de Dumnezeu şi de oameni.

Aceste virtuţi personale au fost imprimate şi au devenit lucrătoare în toate sufletele credincioşilor „restaurate” sau reînnoite de Părintele Sofian, precum icoanele vechi readuse la frumuseţea cea dintâi, prin Taina Spovedaniei şi prin îndemnul duhovnicesc la sfinţenie, alinând suferinţa şi încurajând nevoinţa fiilor săi duhovniceşti. De aceea, ajutaţi de rugăciunea Părintelui Sofian, mulţi credincioşi au primit iertarea păcatelor şi vindecarea sufletelor de la Hristos-Domnul, harul înfierii de la Duhul Sfânt, şi binecuvântarea Tatălui ceresc. Cu blândeţe, dar şi cu fermitate, cu răbdare şi jertfelnicie, Părintele Sofian a făcut cinste monahismului românesc şi a adus rod bogat în Biserica poporului român. Deşi trupul său este înmormântat la Mănăstirea Căldăruşani, totuşi duhul său este mereu prezent la Mănăstirea Antim din Bucureşti. De aceea, vieţuitorii şi închinătorii acestei mănăstiri merg adesea în pelerinaj la mormântul său din cealaltă mănăstire, până când Dumnezeu va rândui ca şi cinstitele sale oseminte să fie aşezate într-o raclă la Mănăstirea Antim din Bucureşti.

La împlinirea a 10 ani de la trecerea Părintelui Arhimandrit Sofian la Hristos Domnul, ne rugăm Domnului Iisus Hristos să-l odihnească pe vrednicul Său slujitor întru lumina neînserată şi iubirea nesfârşită a Preasfintei Treimi, pe care a mărturisit-o, prin cuvânt şi faptă, cu puterea Sfintei Cruci ce cuprinde în ea bucuria Învierii şi arvuna vieţii veşnice.Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu (1912 - 2002) - Un mărturisitor al Ortodoxiei şi un duhovnic înţelept.
 Vizualizări articol: 564 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Părintele Arhimandrit Sofian Boghiu (1912 - 2002) - Un mărturisitor al Ortodoxiei şi un duhovnic înţelept0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei