Obiceiuri din Joia Mare

Postul Paştelui se încheie cu Săptămâna Mare, a patimilor lui Hristos. În Săptămâna Mare se fac pregătirile pentru marea Sărbătoare. Curţile sunt măturate, şurile sunt curăţate de gunoaie, gardurile sunt reparate, şanţurile sunt curăţate de nămol şi adâncite. Casele trebuie să strălucească de curăţenie pentru că ele „te blestemă dacă Paştile le prind necurăţate”.

Spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul

Iar în Joia Mare, fiecare familie duce la biserică colaci, prescuri, vin, miere de albine şi fructe pentru a fi sfinţite şi împărţite, apoi, de sufletul morţilor, parte preotului, parte sătenilor aflaţi la biserică, în cimitir sau pe la casele lor. În această zi se prăznuieşte spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină şi rugăciunea din grădină Ghetsimani. Seara, creştinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Din Joia Mare până în ziua de Paşti se zice că nu se mai trag clopotele bisericilor, ci doar se toacă.

Joimăriţa

Până la Joia Mare, femeile se străduiau să termine torsul de frica Joimăriţei care, în imaginarul popular era o femeie cu o înfăţişare fioroasă ce pedepsea aspru lenea nevestelor sau a fetelor de măritat. Uneltele de tortură ale Joimăriţei erau căldura, oala cu jăratec, vătraiul sau cârligul pentru foc. Această fiinţă mitologică folosea mijloace cumplite de tortură: ardea degetele şi mâinile feţelor şi femeilor leneşe, le pârlea părul şi unghiile şi incendia fuioarele de cânepă găsite netoarse. De multe ori nici flăcăii leneşi, cei care nu terminau de reparat gardurile sau nu îngrijeau bine animalele pe timpul iernii, nu erau iertaţi de aceste pedepse. De fapt, Joimăriţa era, la origini, o zeitate a morţii care supraveghea focurile din Joia Mare şi care, treptat, a devenit un personaj justiţiar ce pedepsea lenea şi nemunca, potrivit crestinortodox.ro.

Focuri ritualice

Conform tradiţiei, în noaptea ce premerge Joia Mare sau în dimineaţa acestei zile se deschid mormintele şi sufletele morţilor se întorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor se aprindeau focuri prin curţi, în faţa casei sau în cimitire, crezându-se că, astfel, ei aveau posibilitatea să se încălzească. Focurile de Joi-Mari erau ruguri funerare aprinse pentru fiecare mort în parte sau pentru toţi morţii din familie şi reprezentau o replică precreştină la înhumarea creştină din Vinerea Mare.

Aceste focuri se deosebesc de focurile ritualice de peste an – focurile de Mucenici, de Lăsatul Secului, de Sân – George sau de Sânziene. Ele se făceau din plante considerate a avea virtuţi magice ( alun, boz, tei) ce erau adunate de către copii sau de către tinerele necăsătorite. Focurile se înconjurau cu tămâie şi agheasmă, în jurul lor se aşezau scaune “pentru morţii ce urmau să sosească” şi se dădea de pomană copiilor, vecinilor şi rudelor. Obiceiul se mai păstrează în unele sate din zona montană a Bucovinei (Moldoviţa, Paltin, Argel, Vama, Brodina de Sus etc), purtând denumirea de “încălzitul moşului” dar, de cele mai multe ori, semnificaţiile sale nu mai sunt cunoscute, el având mai ales caracter de divertisment.

Joia Mare, ziua în care se înroşesc ouăle

Joia Mare este cunoscută mai ales, în cultura populară actuală, ca ziua în care se înroşesc ouăle; pentru că se spune că ouăle înroşite sau împistrite în această zi nu se strică tot anul. De asemenea, oamenii cred că aceste ouă sfinţite şi îngropate la moşie o feresc de piatră. La creştini se crede că oul îl reprezintă pe Creator, care creează tot şi conţine în sine totul. La români este nelipsit în ultimele zile ale Postului Mare, fiind consumat de Paşte, după ce este sfinţit şi toată familia ciocneşte ouă. În dimineaţa primei zile de Paşte, e obiceiul, în Bucovina, de a te spăla cu ou roşu şi cu bani, ca să ai faţa roşie ca oul şi să fii bogat tot anul. Ouăle colorate în alte culori (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii. Unele gospodine pun pe ou o frunză, apoi îl leagă într-un ciorap subţire şi aşa îl fierb, ca să iasă “cu model”. Mai demult, ouăle se vopseau cu coji de ceapă, cu sunătoare (pojarniţă), cu coajă de crin roşu sau cu flori de tei; luciul li se dădea ştergându-le, după ce s-au fiert, cu slănină sau cu untură.

Copturi pascale: pască, cozonaci cu mac şi nucă, babe coapte în forme speciale de ceramică

Tot Joia Mare este ziua în care, de regulă, se prepară cele mai importante copturi pascale: pasca, apoi cozonacii cu mac şi nucă şi babele coapte în forme speciale de ceramică. Pasca cea mai importantă coptură rituală a Paştelui, se face din făină de grâu de cea mai bună calitate, cernută prin sită deasă, şi are, cel mai adesea, formă rotundă. Aluatul dospit se pune în tăvi speciale pentru pască, după care, de jur împrejur, se aşează aluatul împletit din două sau trei sucituri şi se lasă totul la crescut.

În mijlocul tăvii se aşează, apoi, brânză de vacă, pregătită cu zahăr, ouă, mirodenii şi stafide. Peste brânză se face o cruce, din acelaşi aluat împletit, împodobită cu ornamente în formă de floare. Se unge totul cu ou şi se coace în cuptorul încălzit. Altă dată, cojile ouălor folosite la pască nu se aruncau şi nici nu se ardeau. Ele se strângeau cu multă grijă într-un vas special şi se aruncau în Sâmbăta Paştelui pe o apă curgătoare crezându-se că, astfel, găinile şi puii aveau să fie păziţi de uliu peste vară. Se mai credea că, în felul acesta, se dădea de ştire Blajinilor – popor mitic care trăia sub pământ – că se apropie cea mai mare sărbătoare a creştinilor.

(sursa: http://www.ziuaonline.ro)