Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
joi, 1 dec 2011 - Anul XVI, nr. 284 (4882)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9757 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6253 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Cronica religioasă

Biserica parohiei Slătioara - Stulpicani, resfinţită după 130 de ani

Înalt Preasfinţitul Pimen s-a aflat duminică, 27 noiembrie, în mijlocul credincioşilor din parohia Slătioara - Stulpicani. Prezenţa Arhiepiscopului Sucevei şi Rădăuţilor a fost prilejuită de resfinţirea Bisericii "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", care a împlinit 130 de ani de existenţă.

Biserica parohiei Slătioara - Stulpicani, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, a fost resfinţită duminică, 27 noiembrie, de Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. Ierarhul locului a fost întâmpinat la intrarea în localitate de călăreţi îmbrăcaţi în costume naţionale, iar în faţa bisericii parohiale a fost aşteptat de soborul de preoţi. A urmat slujba de resfinţire a sfântului lăcaş, mai întâi la exterior, apoi la interior. Pe o scenă special amenajată a fost săvârşită Sfânta Liturghie. "În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, IPS Pimen a accentuat faptul că bogăţia în sine nu este o piedică în calea mântuirii, amintind că mulţi din Părinţii Biserii au fost din familii bogate. Ei au ştiut să folosească bogăţia primită de la părinţii lor, făcând instituţii de asistenţă socială, ajutând săracii şi bolnavii. Înalt Preasfinţia Sa a remarcat că oamenii din zilele noastre care au bunuri sau proprietăţi ar putea să vină în sprijinul aproapelui, pentru a dobândi mântuirea", a relatat pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. Deşi a fost foarte frig afară, credincioşii care au sprijinit de-a lungul anilor lucrările de reabilitare şi înfrumuseţare a bisericii parohiale au asistat la Sfânta Liturghie. Copiii şi persoanele care s-au pregătit prin Taina Spovedaniei s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. IPS Pimen a sfinţit la final o troiţă de marmură amenajată în curtea lăcaşului de închinăciune. "Deşi parohia Slătioara - Stulpicani este mică din punctul de vedere al numărului enoriaşilor, totuşi pr. paroh Ilie Ursachi i-a mobilizat pe oameni. Biserica a fost reparată, fiind lambrisată în exterior. În urma lucrărilor întreprinse, sfântul lăcaş a păstrat forma iniţială. Pentru activitatea misionar-administrativă din cei 18 ani de păstorire în parohia Slătioara - Stulpicani, pr. paroh Ilie Ursachi a primit rangul de iconom stavrofor", a spus pr. protopop Aurel Goraş. Cu prilejul slujbei de resfinţire, Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" a aniversat 130 de ani de existenţă. După cum ne-a relatat pr. paroh Ilie Ursachi, nu există documente care să menţioneze prezenţa unui ierarh la prima sfinţire a bisericii din Slătioara - Stulpicani. Astfel, prin prezenţa Înalt Preasfinţitului Pimen s-a împlinit dorinţa credincioşilor de a avea binecuvântare arhierească în lăcaşul de închinăciune din satul lor.

 

Sfinţirea Aşezământului social-cultural „Sfântul Apostol Andrei” din parohia Sadova 2

Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a sfinţit Aşezământul social-cultural "Sfântul Apostol Andrei" din parohia "Sfântul Ierarh Nicolae" - Sadova 2, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc. După slujba de sfinţire a fost oficiat Parastasul pentru ctitorii Bisericii "Sfântul Ierarh Nicolae" din parohia Sadova 2.

Credincioşii din parohia Sadova 2, Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc, au participat la sfinţirea Aşezământului social-cultural "Sfântul Apostol Andrei". Slujba a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Pimen. Din soborul de preoţi au mai făcut parte pr. Cătălin Axinte, consilier economic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, şi pr. Aurel Goraş, protopop al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc. La finalul slujbei, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a remarcat faptul că Biserica noastră ne îndeamnă permanent la sfinţirea vieţii noastre. "Viaţa de sfinţenie înseamnă cea mai înaltă treaptă de demnitate a omului. Omul, dacă nu are demnitate morală, personală, naţională, nu înseamnă nimic. Ridicarea acestui aşezământ a însemnat o jertfă, însă o parohie, dacă are un preot cu demnitate, bun gospodar, bun slujitor, face minuni chiar şi în vremuri cu lipsuri. Este meritul dumneavoastră, al enoriaşilor, faptul că aţi ridicat acest aşezământ, călăuziţi de pr. paroh Simion Mândrilă, ajutat de pr. slujitor Benedict Cuciureanu", a apreciat IPS Pimen.

Aşezământul parohiei Sadova 2 a fost ridicat între anii 2006-2011 de către enoriaşii din parohie "cu mari jertfe", după cum ne-a spus pr. paroh Simion Mândrilă. Clădirea cuprinde la parter sala de prăznuire şi bucătărie. La etaj va funcţiona un cabinet medical prin implicarea a doi medici voluntari. Etajul aşezământului mai cuprinde o cameră pentru protocol, două săli muzeistice (o sală dedicată obiectelor bisericeşti, iar cealaltă, tradiţiilor şi obiceiurilor satului). O altă încăpere este destinată şedinţelor consiliului parohial şi activităţilor catehetice pe care parohia le derulează cu tinerii şi copiii. Tot la etaj va funcţiona o bibliotecă şi arhiva parohiei. "Trebuie să amintim familia domnului Mircea Coca care a pus temelia acestui aşezământ. Fiecare dintre credincioşii din parohie a contribuit după posibilităţi pentru a ridica aşezământul. Am mai fost ajutaţi de Primăria Sadova, Consiliul Local Sadova. Nădăjduim că enoriaşii de toate vârstele se vor simţi bine în acest aşezământ, pentru că toţi s-au ostenit prin munca lor", a spus pr. paroh Simion Mândrilă.

(Constantin CIOFU, sursa: Ziarul Lumina)

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Biserica parohiei Slătioara - Stulpicani, resfinţită după 130 de ani.
 Vizualizări articol: 949 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Biserica parohiei Slătioara - Stulpicani, resfinţită după 130 de ani0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei