Sufletul după moarte – experienţe de astăzi (II)

Cartea care a stârnit interesul contemporan asupra acestui subiect a fost publicată în noiembrie 1975 şi a fost scrisă de un tânăr psihiatru din sudul Statelor Unite (Dr. Raymond Moody, Jr., Viaţă după viaţă , Mockingbird Books, Atlanta, 1975).

Atunci el nu cunoştea alte studii sau literatură despre acest subiect, dar chiar pe când se tipărea această carte, s-a arătat limpede un mare interes pentru acest subiect, şi se scrisese mult despre el. Marele succes al cărţii Dr. Moody (cu o vânzare de peste două milioane de exemplare), a adus experienţele din pragul morţii în lumina marii publicităţi şi după numai patru ani, s-au tipărit multe alte cărţi şi articole, referitoare la acest fel de experienţe. Printre cele mai importante sunt articolele Dr. Elizabeth Kubler-Ross, ale cărei cercetări le completează pe cele ale Dr. Moody şi studiile ştiinţifice ale Dr. Osis şi Dr. Haraldsson. Tot Dr. Moody a scris o continuare a cărţii sale (Cugetări asupra vieţii de după moarte, A Bantam-Mockingbird Book, 1977) cu material suplimentar şi cu mai multe observaţii asupra subiectului. Descoperirile din acestea şi din alte cărţi noi (toate merg în esenţă către fenomenul în discuţie) vor fi prezentate mai jos. Mai întâi vom cerceta cartea Dr. Moody, care este o abordare destul de obiectivă şi sistematică asupra întregului subiect.

Mărturii personale

În ultimii zece ani, Dr. Moody a adunat mărturiile personale de la un număr de aproximativ 150 de persoane, care au avut experienţe în timpul morţii clinice sau în pragul morţii, sau care au istorisit experienţele altor persoane care fuseseră pe moarte; dintre toate, el s-a oprit asupra unui număr de vreo 50 de persoane, cu care a avut convorbiri amănunţite. El încearcă să fie obiectiv în prezentarea acestei evidenţe, dar recunoaşte că lucrarea „prezintă în mod firesc atmosfera, opiniile şi ideile preconcepute ale autorului său” (pag. 9), care prin apartenenţă religioasă, este un metodist al vederilor destul de liberale. Şi de fapt, cartea are nişte neajunsuri, ca studiu obiectiv al fenomenelor de „după moarte”.

Mai întâi, autorul nu dă nici măcar o singură experienţă de „moarte” întreagă, de la început până la sfârşit, prezentând numai fragmente (de obicei foarte restrânse) din fiecare din cele cincisprezece părţi separate, care formează „modelul” său despre o experienţă „întreagă” a morţii. Dar în realitate, experienţele muribundului, aşa cum sunt istorisite aici şi în alte cărţi recente, sunt adesea atât de deosebite în amănunte, unele faţă de altele, că este prea devreme a se încerca socotirea tuturor într-un „model”. Modelul Dr. Moody pare pe alocuri artificial şi închipuit, cu toate că, acest lucru nu micşorează însemnătatea mărturiilor adevărate pe care le oferă.

Experienţele reale ale „morţii clinice” şi experienţele din „pragul morţii”

În al doilea rând, autorul a pus la un loc două experienţe destul de diferite: experienţele reale ale „morţii clinice”, şi experienţele din „pragul morţii”. Autorul recunoaşte deosebirile dintre ele, dar pretinde că ele formează un „continuum” (pag. 20) şi ar trebui cercetate împreună. În cazurile în care experienţele care încep înainte de moarte se sfârşesc în experienţele morţii însăşi (chiar dacă persoana este sau nu readusă la viaţă), există cu adevărat un „continuum” al experienţei; dar unele experienţe pe care le istoriseşte (aducerea aminte a întâmplărilor din viaţa cuiva în ordine rapidă, atunci când acela se află în primejdie de înec; experienţa intrării într-un „tunel”, când cuiva i se administrează un anestezic ca eterul) sunt experienţe trăite adesea de către oameni, care nu au trecut niciodată prin „moarte clinică”, şi poate că astfel, ele aparţin „modelului” unei experienţe mai generale, şi poate numai întâmplător, experienţei morţii. Unele dintre cărţile care apar acum, arată încă şi mai puţină dreaptă socoteală în alegerea experienţelor istorisite, cuprinzând experienţele „din afara trupului” în general, dimpreună cu experienţele adevărate ale morţii şi ale muribundului.

Abordare ştiinţifică

În al treilea rând, faptul că autorul prezintă aceste fenomene „în chip ştiinţific”, fără nici o concluzie limpede despre ceea ce îndură cu adevărat sufletul la moarte, lasă numeroase nedumeriri şi concepţii greşite despre această experienţă, care nu poate fi niciodată înlocuită cu o simplă grupare de descrieri ale fenomenului; cei care îl istorisesc, ei înşişi adaugă, fără putinţă de ocolire, propriile lor tâlcuiri. Autorul recunoaşte că, de fapt, este cu neputinţă să cercetezi aceste probleme „ştiinţific”, şi că, el încearcă o lămurire a acestor experienţe, asemănându-le cu experienţele din astfel de scrieri oculte, ca acelea ale lui Swedenborg şi „Cartea tibetană a morţilor ”. Putem observa că el are de gând acum să cerceteze cu mai mare atenţie „literatura bogată asupra fenomenelor paranormale şi oculte” pentru a spori înţelegerea întâmplărilor pe care le-a cercetat.

Întrebări fără răspuns...

Toţi aceşti factori ne vor determina să nu ne aşteptăm la prea mult de la această carte şi de la altele asemenea; ele nu ne vor da o relatare întreagă şi închegată despre ceea ce se întâmplă cu sufletul după moarte. Încă mai există destule rămăşiţe ale experienţelor adevărate de moarte clinică în această carte şi în alte cărţi noi, pentru a merita o atenţie serioasă, mai ales în vederea faptului că unii oameni deja tălmăcesc aceste experienţe într-un chip tendenţios, contrar învăţăturii vieţii de dincolo a creştinismului tradiţional, întrucât ei nu „recunosc” existenţa nici a raiului, şi nici (mai ales) a iadului. Cum, atunci, să înţelegem aceste experienţe?

Cele cincisprezece părţi pe care le istoriseşte Dr. Moody ca alcătuind experienţa „întreagă” a morţii, pot fi restrânse, pentru scopurile discuţiei, la câteva însuşiri principale ale experienţei, pe care le vom prezenta şi asemăna aici cu literatura ortodoxă despre viaţa de după moarte.

(Cuv. Serafim ROSE - din “Sufletul după moarte” Editura Tehnopress 2003, trad.: Prof. Gratia Lungu Constantineanu)