Sfinţii Trei Ierarhi – făclii ale teologiei creştine

În fiecare an, în ziua de 30 ianuarie Biserica Ortodoxă face pomenirea Sf. Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur şi Grigorie Teologul. Au fost, au rămas şi vor fi pentru Biserică adevărate modele vrednice de urmat. Sfinţii Trei Ierarhi ne arată că nu în sfinţenie nu există întâietate, aşadar nu sunt interesaţi cine este primul, cine este al doilea sau cine este al treilea. Despre vieţile acestor sfinţi ai Bisericii, precum şi despre însemnătatea lor teologică, în cele ce urmează.

Sf. Vasile cel Mare – ierarhul iubirii

S-a născut în jurul anului 330 dHr. (în opinia altora 329), în Cezareea Capadociei, locul care-l va consacra şi pentru care îşi va pune sufletul. Într-un mod cu totul surprinzător, trei din membrii familiei sale vor fi episcopi (Vasile, Grigorie de Nyssa, Petru de Sevasta), cinci dintre ei - monahi (cei trei episcopi plus Naucratios şi Macrina cea Tânără), iar şapte trecuţi şi pomeniţi ca sfinţi ai Bisericii (Macrina cea Bătrână - bunica Sf. Vasile, Emilia - mama Sf. Vasile, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Vasile cel Mare, Sf. Petru de Sevasta, Sf. Macrina cea Tânără). A studiat mai întâi acasă de la tatăl său, apoi în şcolile din Cezareea Capadociei, Constantinopol (pe la 346-347) şi în final, la Atena (din 350 până în 355-356). Reîntors în patria sa pe la 355, a profesat iniţial ca retor, până în primăvara lui 357.După perioada sa de retor, tânărul Vasile se hotărăşte pentru viaţa monahicească. Vizitează cu acest prilej Siria, Palestina, Egiptul şi Mesopotamia, iar apoi îşi înfiinţează propria sa mănăstire în Pont, pe malul râului Iri, aproape de satul Arnesi, unde îl va chema mai apoi şi pe fratele său, Grigorie. În anul 364 a fost hirotonit preot de către episcopul Eusebiu de Cezareea. În 368-369, din cauza unei foamete extreme, care a dus la moartea celor mai mulţi săraci ai Cezareei, Sf. Vasile a organizat administraţia socială şi a făcut a doua împărţire a averii sale.Odată cu moartea episcopului Eusebiu al Cezareei în 370, Sf. Vasile a fost ales la data de 14 iunie a aceluiaşi an în scaunul episcopal, deşi a întâmpinat destul de multe opoziţii.În primăvara lui 372, Sf. Vasile şi-a extins activitatea sa multilaterală. Interesul său pentru problemele poporului s-a demonstrat prin epistolele sale prin care încerca să rezolve problemele muncitorilor din minele din munţii Tavrului, problemele preoţilor, orfanilor, infractorilor, rudelor şi compatrioţilor săi. În iunie 373, Sf. Vasile s-a îmbolnăvit foarte tare, trăind literalmente între viaţă şi moarte. După un an, în 374 a continuat toate acţiunile sale.În iarna dintre anii 377-378 a fost din nou bolnav, comunicând numai prin intermediul scrisorilor. La 9 august 378 a murit împăratul Valens, însă şi sfârşitul Marelui Vasile se apropia. În noiembrie-decembrie a rămas bolnav la pat. La sfârşitul lui decembrie, pleacă la Domnul rostind cuvintele „în mâna Ta, încredinţez duhul meu”. Pe 1 ianuarie 379 a fost îngropat cu manifestări de respect şi de apreciere atât din partea duşmanilor, cât şi a prietenilor. În aceeaşi zi, Biserica îi cinsteşte amintirea sa.

Sf. Ioan Gură de Aur – dascălul pocăinţei

Sf. Ioan Gură de Aur este cunoscut mai cu seamă datorită comentariilor sale asupra cărţilor Sf. Scripturi, şi Dumnezeieştii Liturghii, pe care a sintetizat-o şi a stabilit-o după diferite forme întâlnite la acea vreme. Despre felul vieţuirii sale, credem că următoarele rânduri patericale vorbesc de la sine: „Avva Atanasie ne povestea că a auzit de la Iania, sora episcopului Adelfie: Când Ioan Gură de Aur, episcopul Constantinopolului, a fost surghiunit în Cucuson, a găzduit în casa noastră. Cât a stat la noi, noi am avut mare îndrăznire şi dragoste către Dumnezeu. Fratele meu, episcopul Adelfie, mi‑a spus: Când a murit fericitul Ioan în surghiun, m‑a cuprins o durere nespus de mare, că acest bărbat, dascălul întregii lumi, care a înveselit cu cuvintele sale Biserica lui Dumnezeu, n‑a adormit întru Domnul pe scaunul său. Şi m‑am rugat lui Dumnezeu, cu multe lacrimi, să‑mi arate în ce stare se află el. După ce m‑am rugat multă vreme, într‑o zi, am căzut în extaz şi am văzut un bărbat frumos la chip, care m‑a luat de mână şi m‑a dus într‑un loc luminos şi slăvit. Acolo mi‑a arătat pe predicatorii credinţei şi pe dascălii Bisericii. Eu mă uitam de jur împrejur să văd pe cel pe care‑l doream, pe marele Ioan. După ce mi‑a arătat pe toţi şi mi‑a spus numele fiecăruia, m‑a apucat iarăşi de mână şi m‑a scos afară. L‑am urmat întristat că n‑am văzut împreună cu părinţii pe cel între sfinţi Ioan. La ieşire, cel ce stătea la poartă, văzându‑mă trist, mi‑a spus:

– Nici unul din cei care vin aici nu iese întristat! Eu i‑am răspuns:

– Asta mi‑i durerea, că n‑am văzut cu ceilalţi dascăli pe preaiubitul meu Ioan, episcopul Constantinopolului. Acela m‑a întrebat iarăşi:

– Vorbeşti de Ioan, dascălul pocăinţei? – Da, i‑am răspuns eu.

– Pe el, mi‑a spus acela, nu‑l poate vedea om în trup, pentru că el stă acolo unde este tronul Stăpânului”.

Sf. Grigorie de Nazianz sau despre viaţa unui Teolog

S-a născut la Arianz, în Capadocia. Învăţăturile elementare Sf. Grigorie le primeşte în casa părintească, în Arianz, apoi studiile mai înalte le face la şcoala din Cezareea Capadociei, unde cunoaşte pe viitorul său prieten, Vasile. De aici merge în Cezareea Palestinei, apoi studiază la Alexandria şi, în sfârşit, la Atena. Aici va rămâne 8 sau 9 ani, până în anul 358 sau 359 şi va studia gramatica, retorica, matematica, filozofia şi poezia. Tot aici leagă o strânsă prietenie cu Sf. Vasile cel Mare. De la Atena pleacă la Constantinopol, unde va primi botezul creştin, după care se dedică vieţii ascetice, retrăgându-se pe malul râului Iris, unde ducea viaţă retrasă şi prietenul său, Sf. Vasile.  În anul 362, la dorinţa comunităţii creştine din Nazianz, dar contrar voii sale, a fost hirotonit preot de tatăl său. Simţind că această sarcină îi era prea grea, a fugit la prietenul său, Sfântul Vasile, aflat la mănăstire, dar nu peste mult timp s-a întors la tatăl său, în Nazianz, pentru a-l ajuta la păstorirea eparhiei acestuia. În anii 363-364, eparhia era tulburată de erezii. Sfântul Grigorie l-a ajutat pe tatăl său să restabilească unitatea fermă în Ortodoxie. În anul 372, Sfântul Grigorie a fost ales episcop de Nazianz. În anul 379, chemat stăruitor de comunitatea ortodoxă din Constantinopol, a mers în capitală pentru întărirea dreptei credinţe. În anul 381 a participat la al doilea Sinod Ecumenic, ţinut la Constantinopol, după care s-a întors la Nazianz. În anul 383 s-a retras la casa sa natală, dedicându-se scrisului, până la trecea sa către Domnul.

[Bibliografie folosită: Panayotis Hristos, Elliniki Patrologia. Tomos D: Periodos Theologikis Akmis D kai E aiones, Deutera ekdosis, Ekd. Oikos Kiromanos, Tesalonic, 2006; Stelianos G. Papadopoulos, Patrologia B: o Tetartos aionas, edkosi B, Atena, 1999; J. Quastern, Patrology, vol. 3, Spectrum Publishers, 1960; Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman, Patrologie, Ed. Dervent, ²1999; Filotei Kokkinos, „Cuvântarea a Patriarhului Filotei întru lauda marilor Ierarhi şi învăţători a toată lumea, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur”, în: Studii Teologice, 1/2010, p. 251; www.wikipedia.ro]