Dreapta credinţă, corectă, harică, este însumată în Crezul ortodox

Sfintele Evanghelii relatează minunat faptul că îndeletnicirea marinărească apostolică, de pescari, a ucenicilor, a imprimat imaginea „pescărească” în creştinismul primar; ba, chiar, peştele - în greceşte, ichthys - a devenit simbolul secret al creştinismului însuşi. Prin acest simbol, acvatic, desenat pe nisip sau purtat la gât ca amuletă, creştinii se identificau unul pe altul în perioada persecuţiilor.
În creştinism, Crezul fundamental este cel ortodox, exprimând esenţa doctrinară în toată puritatea ei, fără alunecări eretice. El însumează „dreapta credinţă”, „credinţa corectă, harică” sau credinţa transmisă din generaţie în generaţie, cu acribie şi cu o deosebită răspundere faţă de conţinutul ei sublim.

Potrivit spuselor Mântuitorului Hristos, „cine va crede se va boteza şi se va mântui”. De aceea, cine vine la Taina Sfântului Botez ar trebui să recite Crezul sau să-l citească, de trei ori, el sau naşul (naşa), când este vorba de prunci şi de copii.
Conţinutul Crezului ortodox este luat „din Scripturi” sau „potrivit Scripturii”, ori, încă, „după Scripturi”, după Revelaţie.

Crezul Bisericii creştine patristice este cunoscut îndeobşte sub denumirea de Simbolul niceo-constantinopolitan. El s-a alcătuit în secolul al IV-lea: prima parte la Sinodul Ecumenic sau Pan-creştin de la Niceea din 325, în timpul domniei împăratului Constantin cel Mare, iar a doua parte la cel de-al doilea Sinod Pan-creştin sau Ecumenic de la Constantinopol, ţinut la anul 381.

Toate adevărurile de credinţă în fraze şi propoziţii

Crezul sau Simbolul de credinţă niceo-constantinopolitan, exprimând succint credinţa noastră, totalizează 12 articole, uşor de memorat. Aceste articole, în formularea pe care o avem şi astăzi, s-au transmis mereu neschimbate în Biserica Ortodoxă a Răsăritului. Părinţii sinodali nu au „inventat” Crezul atunci, în secolul al IV-lea, ci ei au studiat şi au analizat toate aspectele învăţăturilor dogmatice din Crezul fiecărei mari Biserici locale şi au formulat, sintetic, toate adevărurile de credinţă în fraze şi propoziţii, astfel încât să rezulte o expunere scurtă, axiomatică, uşor de folosit în planul catehetic, misionar, liturgic, dogmatic şi apologetic.

Părinţii sinodali au reuşit, cu vegherea şi asistenţa Duhului Sfânt, să redea claritatea teologiei creştine, vizavi de cumplita erezie subordinaţionistă a lui Arie din Alexandria, vizând relaţia din veci dintre Tatăl şi Fiul, precum şi vizavi de vicleana cugetare a lui Macedonie, îndreptată împotriva Duhului Sfânt.

Astfel, Părinţii sinodali au izbutit să evite capcanele cugetării logice, dar pământeşti, limitate, ale ereziarhilor şi să se menţină la nivelul ceresc al spiritualităţii creştine din epoca Evangheliştilor, a Sf. Apostoli, a apologeţilor şi a Sfinţilor Părinţi.

Lunecarea spre o aparentă logică filosofică - fie ea platonică sau aristotelică - ar fi fost fatală pentru păstrarea autenticităţii adevărului creştin revelat, în Sfânta Biserică.

Crezul nostru, cel creştin ortodox sau niceo-constantinopolitan, este Revelaţia pe scurt sau Scriptura pe scurt, mai întâi a Vechiului Testament, sintetizat magistral în cel dintâi articol: „Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute”.

(pr. prof. dr. Alexandru I. STAN)