Printează articolul
Trimite e-mail
ø imagini
ø fişiere videoCând vrei să te rogi în taină, din adâncul fiinţei tale, imită în această rugăciune a inimii glasul greierului. Greierele, atunci când cântă, o face în două feluri. La început strigă de cinci-zece ori cu voce înceată şi reţinută şi după aceea, spre sfârşit, glasul devine mai puternic, mai accentuat şi mai muzical. Tu, iubite frate, când te rogi în taină, dinlăuntrul inimii tale, la fel să te rogi.
Mai întâi să spui: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă"- de vreo zece ori, puternic din inima ta şi clar cu mintea şi din adâncul fiinţei tale, la fiecare respiraţie o rugăciune, dar la fiecare rugăciune să-ţi ţii respiraţia atunci când inima ta ia aminte la rugăciune din adâncul ei.
Şi după ce spui astfel de vreo zece ori rugăciunea şi chiar de mai multe ori, până se încălzeşte înlăuntrul tău locul unde se lucrează rugăciunea, atunci spune rugăciunea mai puternic din şinele tău şi cu mai multă silinţă din partea inimii, aşa cum îşi termină cântarea greierele, cu glas mai puternic şi mai muzical.
Rugăciune şi evlavie
Această rugăciune, care se numeşte mai ales rugăciunea Minţii, se mai numeşte şi rugăciunea Inimii sau rugăciunea Niptică. Când o spui cu mintea şi o cercetezi în chip tainic înlăuntrul tău cu cuvântul lăuntric, în linişte, atunci rugăciunea se numeşte rugăciunea mintii (noera prosevhi).
Când spui însă rugăciunea cu inima, din adâncul inimii tale, cu accent puternic din inimă, cu silinţă lăuntrică a fiinţei tale, atunci se numeşte rugăciunea inimii.
Niptică se numeşte rugăciunea, atunci când prin această rugăciune a ta şi din bunătatea nemărginită a lui Dumnezeu, în sufletul tău sălăşluieşte Harul lui Dumnezeu şi îţi atinge uşor inima sau îţi arată vreo vedere dumnezeiască, în care ochiul cugetului tău rămâne treaz şi contemplă.
Atunci când lucrezi această rugăciune a minţii şi o cercetezi cu multă evlavie şi atât cât trebuie, şi când prin aceasta se pogoară în sufletul tău Harul Sfântului Duh, atunci numele lui Hristos, care este contemplat cu mintea de tine, apare atât de mângâietor şi dulce cugetului tău şi sufletului tău, încât nu te mai saturi să-l cercetezi.
Când lucrezi însă rugăciunea inimi (adică atunci când râvneşte inima ta rugăciunea) şi Harul lui Dumnezeu coboară să-ţi umbrească inima, atunci în inimă se zămisleşte trezvia, aşa cum s-a zămislit Cuvântul lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt în Preasfânta Născătoare de Dumnezeu.
„Este aproape Domnul de cei înfrânţi cu inima”
Atunci, zic, în inima ta se vede numele lui Iisus şi al lui Dumnezeu, precum şi întreaga Sfântă Scriptură ca o îndulcire de negrăit ce vine din vederea tuturor înţelesurilor duhovniceşti (ca să spun astfel). Este copleşită inima de râul dulce curgător al dumnezeieştii contemplări care îndulceşte inima şi o încălzeşte în chip minunat de iubirea pentru Dumnezeu, Creatorul ei.
Alteori, iarăşi, când lucrezi rugăciunea inimii cu durere in inima ce stă să leşine şi cu întristare a sufletului smerit, atunci sufletul tău simte vădit mângâierea şi cercetarea Domnului. Aceasta este starea aceea despre care spune proorocul: "Este aproape Domnul de cei înfrânţi cu inima", deoarece Domnul Se apropie în chip nevăzut, atunci când îţi striveşti inima cu rugăciunea - aşa cum spuneam - ca să-ti descopere vreun lucru tainic, vreo vedere dumnezeiască, pentru a te face şi mai fierbinte în lucrarea duhovnicească a inimii tale.
Roadă a Duhului
Iar acea rugăciune sfântă şi curată, care se face în felul acesta dinlăuntrul sufletului, este atât de puternică încât, străbătând cerurile, înaintează până la tronul Preasfintei Treimi, în fata căreia se înfăţişează ca tămâia mult şi minunat mirositoare. Despre această rugăciune vorbea şi proorocul când spunea: "Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta".
Acea rugăciune sfântă primeşte în chip de negrăit şi minunat de la Dumnezeu Cel în Treime rodul Duhului Sfânt, pe care, primindu-l cu multă evlavie şi cuviinţă, rugăciunea îl transmite şi sufletului ca pe un dar ceresc de nepreţuit, trimis lui din cer de la Dumnezeul tuturor ca arvună a împărăţiei ce va să vină şi a învierii.
Acest rod ceresc şi dumnezeiesc al Duhului Sfânt, după ce este primit de suflet prin mijlocirea rugăciunii, a rugăciunii curate, dobândeşte deodată şi iubirea dumnezeiască, bucuria duhovnicească, pacea inimii, îndelunga răbdare la necazuri şi la ispitele acestui veac, bunătatea, credinţa neclintită, blândeţea lui Hristos şi înfrânarea cea ucigătoare de patimi. Toate acestea sunt numite "roadă a Duhului". Iar Dumnezeului nostru slava şi puterea în vecii vecilor.
(www.sfaturiortodoxe.ro)
